Să slujim în Biserică
Duminicile mele pline de slujire
Autorul articolului locuieşte în California, S.U.A.
Duminicile mele sunt încărcate, dar sunt recunoscător că pot sluji fără a întâmpina greutăţile de care au avut parte conducătorii din perioada de început a Bisericii precum Parley P. Pratt.
Ilustraţii de Chidy Wayne
Este duminică dimineaţă. Mă aşteaptă 12 ore de adunări, interviuri, confirmări şi rânduiri. Voi începe într-un centru de ţăruş şi voi încheia într-o casă de adunări aflată în cealaltă parte a oraşului – toate într-o zi toridă.
Aştept cu nerăbdare fiecare adunare, interviu, confirmare şi rânduire. Însă ieri, gândindu-mă la cât de ocupat voi fi, am început să mă autocompătimesc – până când am deschis Autobiography of Parley P. Pratt (Autobiografia lui Parley P. Pratt) şi am început să citesc de unde am rămas. Vârstnicul Pratt fusese luat prizonier, împreună cu Joseph, Hyrum Smith şi alţii şi avusese parte de zile grele în Missouri. După ce au fost duşi la Independence, aceşti fraţi au fost închişi într-un hotel în care urmau să doarmă pe jos cu o bucată de lemn pe post de pernă.
Într-o dimineaţă rece de iarnă, vârstnicul Pratt s-a trezit şi, fără să-l vadă nimeni, a plecat în linişte de la hotel. A mers spre est, traversând oraşul şi câmpiile învecinate. După ce a mers pe jos aproximativ 1,6 km, vârstnicul Pratt a intrat într-o pădure, ninsoarea acoperindu-i urmele şi copacii ţinându-l ascuns.
El a cugetat la situaţia sa dificilă. Dacă continua să meargă spre est, putea să ajungă într-un alt stat, unde îşi putea aduce familia. Dacă se întorcea la hotel, urma să fie închis şi acuzat de infracţiuni grave. Deşi a fost tentat să evadeze, vârstnicul Pratt s-a gândit la „necazurile imense sau chiar moartea” pe care aveau să le îndure ceilalţi prizonieri dacă pleca.
În timp ce se confrunta cu această dilemă, şi-a amintit de un verset din scriptură: „Căci oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa din pricina Mea şi din pricina Evangheliei, o va mântui” (vezi Marcu 8:35; D&L 98:13).
Vârstnicul Pratt s-a întors la hotel. Au urmat luni de închisoare grea – fără familie, fără tovărăşia sfinţilor sau fără posibilitatea de a sluji în chemarea sa apostolică.1
După ce am închis cartea, am reflectat la toate suferinţele sfinţiilor din perioada de început a Bisericii – unii dintre ei fiind strămoşii mei. Datorită mărturiei lor despre Evanghelie şi a credinţei lor în Isus Hristos, au îndurat acte de cruzime şi persecuţie. Datorită îndurării lor, eu pot astăzi să slujesc şi să preaslăvesc în mod liber, fiind unit cu ei în credinţă şi în mărturie.
În timp ce eu mă pregătesc pentru această zi de sabat, familia mea este în siguranţă, aşteaptă cu nerăbdare să preaslăvească într-o casă de adunări confortabilă. Tovărăşia cu sfinţii ne va face ziua mai frumoasă. Ne vom bucura împreună cu ei înfăptuind confirmări şi rânduiri, îndeplinind responsabilităţi şi întărindu-ne credinţa. Vom lua din împărtăşanie, amintindu-ne de Salvatorul nostru şi de sacrificiul Său ispăşitor. Şi, în această seară, ne vom aduna în căminele noastre pentru a citi din Cartea lui Mormon şi a ne ruga împreună înainte de a ne întinde în paturile noastre confortabile şi a ne pune capul pe pernele noastre moi.
Duminicile mele sunt încărcate. Sunt recunoscător şi binecuvântat pentru acest lucru.