Până ce ne vom revedea
Geniul divin al Bisericii Domnului
Din „He Slumbers Not, nor Sleeps”, Ensign, mai 1983, p. 5-8. Punctuaţia şi redactarea au fost standardizate.
Dumnezeu Îşi duce la îndeplinire lucrarea conform măreţului Său plan.
Geniul divin al organizării acestei lucrări şi al chemărilor din conducere este evident. Autorităţile generale sunt oameni diferiţi, fiecare având propria personalitate. Fiecare se foloseşte de experienţa şi cunoştinţele sale variate în responsabilităţile pe care le are. Când discută anumite probleme în consiliile de conducere ale Bisericii, fiecare este liber să-şi spună părerea. Când eşti martor la acest proces interesant, este fascinant să vezi cum puterea Spiritului Sfânt îi influenţează pe aceşti bărbaţi. La început, părerile sunt împărţite, dar nu sunt niciodată exprimate cu asprime şi, cu timpul, diferenţele se înmoaie, se topesc şi se ajunge la unitate. „Casa Mea este o casă a ordinii”, a spus Domnul (vezi D&L 132:8). Fiind martor la acest proces, simt o continuă reînnoire a credinţei…
Unii şi-au exprimat îngrijorarea că preşedintele Bisericii este aproape întotdeauna un bărbat în vârstă, la care eu răspund: „Ce binecuvântare!”. Lucrarea din această dispensaţie a fost începută prin intermediul profetului Joseph Smith. La vremea aceea, el era tânăr şi viguros, un băiat ale cărui gânduri şi decizii nu erau influenţate de tradiţiile vremii. Avea o minte tânără pe care Domnul a putut să o modeleze precum lutul proaspăt şi moale când Şi-a început lucrarea.
Succesorul lui Joseph a fost destul de tânăr când i s-a dat uriaşa responsabilitate de a conduce un popor întreg de-a lungul cărărilor neumblate spre un loc cu totul nou.
Însă principiile de bază ale doctrinei noastre sunt bine puse la punct şi noi, ca popor, suntem statornici, cel puţin până când Domnul ne va porunci să pornim la drum din nou. Nu avem nevoie de inovaţie. Avem nevoie de devotament faţă de principii grăite în mod divin. Avem nevoie de loialitate faţă de conducătorul nostru, care a fost numit de Dumnezeu. El este profetul, văzătorul şi revelatorul nostru. Nu vom rămâne niciodată fără profet, dacă vom trăi demni de a avea un profet. Nu trebuie să fie tânăr. Are şi va continua să aibă bărbaţi mai tineri care să călătorească pe întreg pământul în munca de slujire. El este înaltul preot care prezidează, cel care deţine toate cheile sfintei preoţii şi glasul revelaţiei de la Dumnezeu către poporul Său.
Există un proverb vechi, care spune: „Tinerii cu munca, bătrânii cu înţelepciunea”.
Faptul că ştiu aceste lucruri îmi conferă o mare siguranţă, că, în viitorul apropiat, vom avea un preşedinte care s-a disciplinat şi educat, care a fost pus la probă şi încercat, a cărui loialitate faţă de lucrare şi integritate în susținerea cauzei acesteia au fost modelate în fierăria slujirii, a cărui credinţă s-a maturizat şi a cărui apropiere de Dumnezeu s-a cultivat de-a lungul unei perioade îndelungate de timp…
Nu trebuie să ne fie teamă de viitor dacă ne ţinem bine de principiile revelate.