Slujind dincolo de Iordan
sau în orice alt loc în care Domnul are nevoie de dumneavoastră
Fotografii © iStock/Thinkstock
Era o nevoie urgentă.
La începutul anului 2013, s-au înregistrat cinci cazuri de rujeolă în tabăra refugiaţilor Za’atari din partea de centru-est a Iordaniei. Mai mult de 100.000 de refugiaţi sirieni, care locuiau în condiţii extrem de dificile, erau expuşi riscului de a fi contaminaţi cu acest virus foarte contagios şi periculos. Guvernul iordanian a pus la cale o campanie de vaccinare în masă pentru a preveni răspândirea bolii. Planul prevedea vaccinarea a cel puţin 90.000 de refugiaţi sirieni cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 30 de ani într-o perioadă de două săptămâni.
Dar exista o problemă. Fondul pentru copiii aflaţi în situaţii de urgenţă al Naţiunilor Unite (The United Nations Children’s Emergency Fund, UNICEF) avea vaccinul. Ministerul Sănătăţii iordanian avea spitalele. Ceea ce nu aveau erau materialele controlate termic necesare administrării vaccinurilor – seringi, recipiente pentru instrumente ascuţite, frigidere pentru vaccinuri – iar timpul se scurgea repede.1
Ron şi Sandi Hammond, misionari seniori responsabili de programul de bunăstare, care slujeau în calitate de directori pe ţară ai programului Ajutor caritabil oferit de SZU în Iordania au intervenit. Deoarece Ron şi Sandi lucraseră cu UNICEF şi cu Ministerul Sănătăţii, ei s-au alăturat repede colaborării dintre aceste organizaţii pentru a stabili cum puteau ajuta prin programul Bisericii, Ajutor caritabil oferit de SZU.
Ron a spus: „Am întrebat cât costau materialele controlate termic necesare administrării vaccinurilor. Când ne-au spus, noi am reacţionat: «Credem că vă putem sprijini prin programul nostru Ajutor caritabil oferit de SZU». Ei au întrebat: «Cât de repede? Trebuie să începem administrarea vaccinurilor cât de curând!»”
În 20 de ore, Ajutor caritabil oferit de SZU a aprobat achiziţionarea materialelor controlate termic necesare administrării vaccinurilor. „Când am informat Ministerul Sănătăţii şi UNICEF-ul, au fost extrem de uimiţi”, a spus Ron. „Cum putea un ONG [o organizaţie non-guvernamentală] să se mişte atât de repede? Campania de vaccinare nu doar că a avut loc în timp util, ci a şi inspirat o campanie naţională prin care sute de mii de refugiaţi iordanieni şi sirieni au fost vaccinaţi”.
Stânga: fotografie prin amabilitatea SAMIR BADRAN, UNICEF-IORDANIA; imagine de fundal şi fotografie cu Amman, Iordania © iStock/Thinkstock
Criză prevenită.
În plus, acest parteneriat între UNICEF, Ministerul Sănătăţii din Iordania şi Ajutor caritabil oferit de SZU a creat posibilitatea unei colaborări viitoare.
Modul în care Ron şi Sandi Hammond au ajuns în Orientul Mijlociu în acea perioadă importantă este o mărturie a credinţei lor şi a inspiraţiei din spatele programului de misionari seniori al Bisericii.
Este nevoie de cupluri de misionari seniori
În anul 2012, soţii Hammond slujeau în calitate de lucrători în Templul Rexburg, Idaho. Ron era stomatolog de succes şi preda în cadrul departamentului de religie la Universitatea Brigham Young-Idaho. Însă rutina liniştită a vieţii lor s-a schimbat brusc odată cu impresia spirituală clară de a-şi depune actele pentru a sluji în misiune. Momentul i-a luat prin surprindere. Copiii lor căsătoriți se aflau în diferite stadii de schimbări în carieră și relocări, iar Ron nu se gândea încă la pensionare. Dar Spiritul i-a asigurat că era nevoie de ei şi că totul avea să fie bine.
Surprinzător, conducătorii preoţiei de la sediul central al Bisericii postiseră şi se rugaseră pentru a găsi cuplul potrivit care să slujească în calitate de directori pe ţară ai programului Ajutor caritabil oferit de SZU în Amman, Iordania.
Sandi a relatat: „A fost atât de evident că Domnul era cu un pas înaintea noastră, pregătind toate detaliile însărcinării speciale pe care o avea pentru noi. Ştim că El face acest lucru pentru fiecare misionar care slujeşte. Mă simt bine ştiind că Salvatorul aranjează lucrurile pentru cei care slujesc înainte ca ei să ajungă în locul respectiv”.
„Privind în urmă, suntem recunoscători că nu am ales locul în care am fi dorit să slujim şi nu am insistat asupra unui anumit loc”, a spus Ron. „Pentru că am lăsat aceasta în seama Domnului, am avut parte de o experienţă pe care nu am fi avut-o altfel.”
Acea experienţă a inclus faptul de a lucra cu familia regală a Iordaniei la proiecte umanitare care prezentau interes pentru aceasta. Soţii Hammond au colaborat cu spitale şi clinici din zonă pentru a-i instrui pe medicii iordanieni în resuscitare neonatală, fapt ce a dus la o scădere semnificativă a mortalităţii infantile. Prin eforturile dânşilor şi ale altor cupluri de seniori, Ajutor umanitar oferit de SZU a oferit instruire şi echipament unor clinici oftalmologice şi organizaţii care sprijineau persoanele cu dizabilităţi fizice. Printre cei pe care soţii Hammond şi alţi misionari care se ocupau de serviciile de bunăstare i-au sprijinit a fost un centru în care femeile cu dizabilităţi fizice învăţau să conceapă şi să creeze îmbrăcăminte specială şi obiecte artizanale. Aceste cursuri le-au dat femeilor ocazia de a se gospodări mai bine pe ele şi familiile lor.
Stânga: fotografie prin amabilitatea Ajutor umanitar oferit de SZU; dreapta: fotografie prin amabilitatea soţilor Hammond.
Alte proiecte, în care au colaborat cu ONG-uri şi guvernul iordanian, au vizat acţiuni de răspuns în situaţii de urgenţă şi selectarea de studenţi iordanieni care să primească, în fiecare an, una din două burse la Universitatea Brigham Young. Una dintre experienţele cele mai pline de satisfacţie a soţilor Hammond a fost faptul de a lucra împreună cu Biserica Catolică Latină la construcţia de şcoli pentru creştinii din Irak care nu aveau unde să se întâlnească.
Cu Domnul în via Lui
În timp ce se aflau în Iordania, soţii Hammond au învăţat cât de adevărată este promisiunea pe care Domnul le-a făcut-o celor care Îl slujesc: „Eu voi merge în faţa voastră. Voi fi la dreapta voastră şi la stânga voastră şi Spiritul Meu va fi în inima voastră şi îngerii mei în jurul vostru pentru a vă susţine” (D&L 84:88).
„Dumnezeu este implicat în lucrare”, spune Ron. „El este cu slujitorii Săi în vie. Fiecare cuplu de seniori care merge în misiune, merge în vie împreună cu Domnul. În Iordania, noi nu credem în miracole; noi le trăim.”
Fără îndoială, îngerii pe care i-au simţit „în jurul” lor au inclus îngeri cereşti, dar şi îngeri pământeşti, în special copiii lor, care i-au sprijinit atunci când au luat hotărârea de a sluji atât de departe de casă.
Şi familiile copiilor au fost binecuvântate la rândul lor cu puterea protectoare şi minunată a Domnului. Ei au luat decizii importante legate de carieră şi unde să locuiască şi grijile cu privire la potenţialele complicaţii la naştere au fost rezolvate pe măsură ce copiii lor s-au îndreptat către Domnul, s-au sfătuit, s-au rugat şi au postit unul pentru altul.
Binecuvântările pe care le-au primit copiii lor au fost atât de remarcabile, încât, atunci când fratele şi sora Hammond au fost invitaţi să-şi prelungească cu un an misiunea de doi ani, fiecare dintre copiii lor i-au sprijinit cu entuziasm. Ei au simţit că Domnul făcea ceva foarte special pentru ei, drept rezultat direct al slujirii oferite de părinţii lor.
Totuşi, separarea soţilor Hammond de familie a fost un sacrificiu. Faptul că se aflau în celălalt capăt al lumii faţă de cei dragi nu a fost deloc uşor. Însă nu a fost atât de dificil precum ar fi fost în trecut. Cu ajutorul tehnologiei, membrii familiei au reuşit să ţină legătura şi să se implice unii în viaţa altora ori de câte ori a fost nevoie. Sandi a spus: „Cuplurile de misionari seniori nu pierd legătura cu familia lor. Am ţinut strâns legătura cu familiile copiilor noştri de acasă. Datorită aplicaţiei video FaceTime şi a emailurilor, cei patru nepoţi ai noştri, care s-au născut în timp ce noi slujeam, ne-au cunoscut şi ne-au primit cu bucurie când ne-am întors”.
Deschizând ochi şi inimi
Stânga: fotografie prin amabilitatea Ajutor umanitar oferit de SZU; dreapta: fotografie prin amabilitatea soţilor Hammond.
Printre multele binecuvântări pe care soţii Hammond simt că le-au primit datorită slujirii lor este aceea de a li se deschide ochii la generozitatea şi prietenia poporului iordanian. Când soţii Hammond au primit chemarea, aveau îndoieli în legătură cu oamenii cărora urmau să le slujească.
„Dar prietenii noştri musulmani s-au dovedit a fi blânzi şi generoşi”, a spus Ron, „şi suntem siguri că, dacă ar fi simţit că am fi fost vreodată în pericol, ar fi făcut tot ce ar fi putut să ne protejeze.
Caritatea lor este uimitoare. Iordanienii nu suportă ca alţii să fie în nevoie atât timp cât ei pot ajuta. Ei primesc refugiaţi din vremea lui David. Biblia face referire de multe ori la «dincolo de Iordan» iar noi am început să semnăm scrisorile noastre «dincolo de Iordan» drept recunoaştere a slujirii pline de compasiune pe care am avut privilegiul să o oferim în această ţară care a dat dovadă de compasiune de-a lungul istoriei sale. Timp de secole, Iordania a fost un loc al carităţii şi Domnul i-a binecuvântat pe oameni pentru acest lucru.”
Lucrând cot la cot cu poporul iordanian le-a permis soţilor Hammond să lege prietenii puternice. „Am fost invitaţi la multe mese Iftar, care se iau la sfârşitul zilei în timpul Ramadanului”, a spus Sandi. „Prietenii noştri musulmani ne-au invitat, de asemenea, la petreceri de logodnă, nunţi şi alte ocazii speciale.”
Biserica nu face prozelitism şi nu permite botezarea musulmanilor în Iordania sau oriunde altundeva unde legea interzice acest lucru, aşadar soţii Hammond nu au împărtăşit deloc informaţii despre Biserică. S-au concentrat mai degrabă pe clădirea de relaţii – cu familia regală, cu partenerii locali în proiecte umanitare, cu alte cupluri de misionari seniori care au slujit împreună cu ei şi cu alţi conducători religioşi şi guvernamentali. Când oamenii le-au cerut detalii despre Biserică, soţii Hammond i-au îndemnat să viziteze LDS.org.
Chemarea de a sluji
Având în vedere experienţele remarcabile pe care le-au avut Ron şi Sandi, se simt întrucâtva speciali printre cuplurile chemate să slujească – sau care ar putea fi chemate să slujească?
Da şi nu. „Am slujit în locul şi în momentul în care Domnul a avut nevoie de un cuplu cu talentele şi experienţele de viaţă pe care le avem”, au spus soţii Hammond. „Dar acest lucru este adevărat pentru toţi misionarii seniori. Fiecare cuplu care poate sluji în misiune a fost pregătit să slujească în moduri care i se potrivesc lui. Misionarii seniori trebuie doar să dea dovadă de suficientă credinţă pentru a merge acolo unde Domnul are nevoie de ei şi El îi va folosi pentru a aduce o contribuţie mare în viaţa altor oameni.”
„Cuplurile pot avea o influenţă mare”, a spus vârstnicul Robert D. Hales, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli. „Cuplurile pot realiza lucruri remarcabile, pe care nimeni altcineva nu le poate face…
Modurile în care pot sluji cuplurile sunt [practic] nelimitate. De la sprijinul acordat în cadrul biroului misiunii şi pregătirea conducătorilor, până la realizarea istoriei familiei, munca în templu şi servicii umanitare – este un prilej de a folosi aproape orice aptitudine sau talent cu care v-a binecuvântat Domnul…
Dumneavoastră aţi avut parte de o viaţă plină de binecuvântări; mergeţi înainte şi daţi fără plată, slujindu-L pe Domnul şi Salvatorul nostru. Aveţi credinţă; Domnul ştie unde este nevoie de dumneavoastră. Nevoia este atât de mare, fraţi şi surori, iar lucrătorii sunt atât de puţini”2.