Numai în format digital
4 lecții din povestirea despre cum a adus Joseph Smith la lumină Cartea lui Mormon
La doar 24 de ani, Joseph Smith a avut parte de încercări când a lucrat la îndeplinirea poruncilor lui Dumnezeu. Dar le-a biruit cu ajutorul lui Dumnezeu, iar noi putem face același lucru.
În calitate de tineri adulți, ni se poate cere să facem lucruri care par imposibile fără ajutorul lui Dumnezeu. În mod asemănător, Joseph Smith, la doar 24 de ani, a avut parte de încercări și nu s-a simțit pregătit când a căutat să îndeplinească o poruncă importantă – să publice traducerea Cărții lui Mormon. Dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, el a îndeplinit tot ce i s-a cerut și exemplul său dovedește în mai multe moduri că putem realiza imposibilul când Dumnezeu este de partea noastră.
-
Nu trebuie să fim măreți pentru ca Dumnezeu să realizeze miracole prin intermediul nostru. Când Joseph se pregătea să publice Cartea lui Mormon, era tânăr adult și nu avea mulți bani sau multă educație formală – cu atât mai puțin cunoaștere despre cum să traducă și să publice o înregistrare atât de importantă. Totuși, el a mers înainte cu credință și harul și puterea lui Dumnezeu pentru a îndeplini lucrarea care îi fusese cerută. Dacă ne încredem în Tatăl Ceresc, el ne poate ajuta să facem lucrarea Sa.
-
Când Dumnezeu ne dă o însărcinare, El va asigura o cale prin care noi s-o îndeplinim. Pentru Joseph, faptul de a tipări 5.000 de exemplare ale unui cărți de 590 de pagini a părut, probabil, imposibil. Dar, când a trebuit să publice manuscrisul, Domnul l-a inspirat pe Martin Harris să ipotecheze prospera lui fermă, oferind 3.000$ (echivalentul a aproximativ 76.000$ astăzi) pentru a-l ajuta pe Joseph să-și îndeplinească misiunea. Nefi ne-a învățat: „[Domnul va pregăti] o cale pentru ei, ca ei să îndeplinească lucrurile pe care El le-a poruncit”(1 Nefi 3:7). Tatăl Ceresc a pus aproape de Joseph resursele necesare pentru a finaliza proiectul. Și El va face același lucru pentru noi.
-
Dumnezeu oferă o a doua șansă. Joseph Smith a făcut greșeli care au dus la pierderea a 116 pagini ale manuscrisului Cărții lui Mormon. Din cauza pierderii celor 116 pagini, Joseph a pierdut, pentru o perioadă, capacitatea de a traduce. Dar, pentru că a ales să se pocăiască, a fost, în cele din urmă, iertat și a primit o a doua șansă pentru a-și îndeplini misiunea. Domnul a spus: „Dar, amintește-ți, Dumnezeu este milostiv; de aceea, pocăiește-te de ceea ce ai făcut contrar poruncilor pe care ți le-am dat și, atunci, tu mai ești încă ales și ești din nou chemat la această lucrare” (D&L 3:10). Viețile noastre vor fi pline de greșeli, dar, dacă ne pocăim și avem dorințe neprihănite, Domnul ne va oferi mereu o altă șansă.
-
Faptul de a privi înainte către bucuria promisă ne poate ajuta să biruim încercările. În pofida tuturor încercărilor pe care le-a avut, Joseph a primit multe binecuvântări și a avut parte de bucurie adevărată prin intermediul muncii sale de aducere la lumină a Cărții lui Mormon. După publicarea Cărții lui Mormon, Biserica a fost organizată și părinții lui Joseph au fost botezați. În acea zi, Joseph a mers în pădure singur și a început că plângă de fericire. Dacă, în timpul încercărilor noastre, continuăm să mergem cu capul sus, punându-ne toată încrederea în Dumnezeu, vom putea găsi și noi bucurie și pace.