Săi invităm pe prietenii noștri să aibă parte de binecuvântările Evangheliei

Vârstnicul Karl D. Hirst

autoritate a zonei-Cei Șaptezeci

Ne plac acele perioade ale vieții în care ne simțim invincibili. Acestea contrastează puternic cu alte perioade mult mai puțin plăcute pe care le trăim cu toții. După ce trăiesc o experiență calmă, când mă simt iertat, când cei pe care îi iubesc fac alegeri bune, când ascult o cuvântare sau o lecție minunată care se adresează în mod direct inimii mele – mă simt minunat!

De curând, în timp ce reflectam asupra uneia dintre acele experiențe încercând să o transpun în cuvinte, mam descoperit descriindo ca un sentiment de „luminare” interioară. Mam simțit mai senin, mai luminos și mai sigur. Știam că problemele mele nu vor dispărea, dar am simțit mai multă energie pentru a le înfrunta. Am găsit o fericire încurajatoare care să puncteze experiențele mele de viață mai obișnuite, chiar și în prezența încercărilor.

În legătură cu solicitarea de a scrie acest mesaj, miam amintit cuvintele Salvatorului spuse nefiților: „Adevărat, adevărat vă spun Eu vouă; Eu vă dau vouă să fiți lumina acestui popor¹”.

Cele două gânduri s-au legat în mintea mea. Eram cu adevărat „luminat” de bucuria Evangheliei, care era ca o tandrețe divină, și aveam obligația nu doar să mă bucur de confortul pe care mi-l oferea, dar și să permit luminii să fie percepută de cei din jurul meu. Salvatorul a continuat: „Un oraș care este zidit pe un deal nu poate fi ascuns… Aprind oamenii o candelă și o pun sub o baniță? Nu, ci ei o pun pe un postament, iar ea dă lumină tuturor acelora care se află în casă; de aceea, lăsați lumina voastră să lumineze în fața acestui popor pentru ca ei să poată vedea lucrările voastre bune și săL slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri²”.

Îmi dau seama că fericirea pe care o primesc din cer nu este destinată să fie o binecuvântare doar pentru mine, ci și pentru alții. Trebuie să-i las să vadă fericirea care mia fost dată și lucrurile bune pe care mă îndeamnă să le fac.

Cu siguranță, nu există o cale mai bună de a împărtăși Evanghelia decât aceea de a fi vizibil fericiți pe măsură ce trăim în conformitate cu aceasta. Lăsându-i pe alții să vadă că suntem fericiți ne ajută să împărtășim cel mai eficient Evanghelia și reprezintă elementul complementar perfect al „marelui plan al fericirii³”. Prin extensie, dacă vrem să ne facem partea în această adunare mare și finală, nu sunt sigur că putem face ceva mai bun decât să ne petrecem timpul urmărind să fim fericiți în felul Domnului. Aceasta pare un fel de muncă misionară pentru care ar trebui să fim cu toții pregătiți să ne înscriem.

Dacă facem efortul să ne amintim că suntem fericiți, că fericirea noastră este un dar de la Dumnezeu și că adevărata fericire o găsim întotdeauna trăind așa cum a planificat Tatăl nostru Ceresc, atunci vom fi un „popor, pe care Dumnezeu Și l-a câștigat ca să fie al Lui⁴” – și pentru motivele corecte.

Apostolul Petru a exprimat aceste gânduri într-un alt mod. El a sugerat, în mod inspirat, că noi trebuie să „[sfințim] în inimile [noastre] pe Hristos ca Domn. [Să fim] întotdeauna gata să [răspundem] oricui [ne] cere socoteală de nădejdea care este în [noi]⁵”.

Fericirea Evangheliei îmi aduce speranță în încercările mele. Nu ar fi înțelept să pretind, pur și simplu, că încercările mele nu există, dar pot planifica să mă concentrez asupra acelor dovezi de fericire care îmi apar în cale și să evit să las supărătoarele banițe ale necazurilor vieții să le ascundă vederii mele și vederii altora. În schimb, pot să încerc și să las lumina acelei fericiri să ilumineze ceea ce văd eu și cei din jurul meu.