2018
Instruire privind îngrijirea mamelor și a nou-născuților
octombrie 2018


Știri locale

Instruire privind îngrijirea mamelor și a nou­născuților

Aproximativ o sută de cadre medicale profesioniste au participat la o conferință și o instruire privind îngrijirea mamelor și a nou­născuților, care s-au desfășurat pe parcursul unei săptămâni la Iași.

În perioada 18-22 iunie, domnii doctori George Bennett, JoAnn Abbegglen și Marcia Bennett, din cadrul LDS Charities, au oferit instrucțiuni de resuscitare care pot fi puse în practică de asistente, medici și moașe pentru a îmbunătăți asistența neonatologică din spitalele din întreaga Românie. Această instruire ajută cadrele medicale să recunoască și să trateze mai bine bebelușii care au probleme respiratorii la naștere. Faptul de a nu respira la naștere este principala cauză a mortalității în rândul nou­născuților.

În cadrul instruirii au fost oferite, de asemenea, instrucțiuni privind îngrijirea de bază pe care acești profesioniști în domeniul medical le pot dezvălui mamelor și familiilor, pentru ca acestea să recunoască posibile semne de pericole cu care s­ar putea confrunta bebelușii născuți prematur sau cei mai mici.

O instruire asemănătoare pentru îngrijirea mamelor și a nou-născuților a avut loc în București anul acesta. La acea instruire, domnul doctor neonatolog Ronald Stoddard și soția dânsului s­au alăturat domnului doctor Bennett și soției dumnealui pentru a instrui medici și asistente de la trei spitale din regiune.

În ultimii 10-15 ani, LDS Charities a desfășurat aceste conferințe pentru instruire în București, Iași, Timișoara, Craiova, Constanța, Oradea, Cluj­Napoca și Târgu Mureș.

Principalul scop al acestor instruiri este de a educa specialiști în domeniul medical în privința tehnicilor de bază de resuscitare a nou­născuților și ca, apoi, acești profesioniști să îi instruiască pe alții din alte spitale din întreaga țară.

LDS Charities speră ca, prin acestea, să se îmbunătățească considerabil tratamentul acordat nou-născuților, astfel încât aceștia și mamele lor să primească îngrijirea medicală de calitate pe care o merită.