Cum am aflat

Nu pot nega adevărul

Mama mea este catolică nepracticantă și tatăl meu este un ateu convins. De mică, tatăl meu m­a învățat că, la moarte, trupurile noastre, ajunse în pământ, sunt mâncate de viermi și că acesta este sfârșitul vieții. Mama mea nu mi­a vorbit niciodată de Dumnezeu. Astfel, am adoptat atitudinea tatălui meu și am rămas cu ea o perioadă lungă, deoarece îmi dădea un sentiment de putere și independență.

Însă, odată cu trecerea anilor, am început să caut un sens mai profund al vieții și, la un moment dat, Dumnezeu Și­a făcut simțită prezența în mod categoric în viața mea.

Primul misionar cu care am avut lecții a fost cel care avea să devină soțul meu. L-am întâlnit în timp ce eram studentă și participam la un program universitar de schimb de experiență la Cluj-Napoca, România. Acesta îmi spunea lucruri pe care spiritul meu părea să le fi așteptat de mult și mi­am dat seama că el cunoștea lucruri pe care mi­aș fi dorit și eu să le aflu, fără să fiu sigură de natura acestora.

În timpul unei ieșiri cu bicicleta mi­a vorbit despre libertatea de a alege. În acel moment, ochii mei s­au deschis și am avut sentimentul că aș fi putut lua orice decizie cu privire la viața mea și, dintr­o dată, m­am simțit eliberată. Din acel moment, am avut o perspectivă mai largă.

Convertirea mea a avut loc pas cu pas, însă fiecare pas aducea cu sine mai multă claritate minții mele, fiind ceva cu adevărat miraculos. Îmi doream să cunosc adevărul mai mult decât orice altceva; aceasta era o nevoie interioară foarte puternică, una de care nu fusesem conștientă. Până atunci, fusesem în căutarea unei direcții în viața mea și părea că o găsisem, însă devenise clar că Domnul mă purta mai departe și mă apropia de El și mai mult. Cu inima deschisă, puteam să­l văd pe băiatul de lângă mine în lumină, ca pe un copil al lui Dumnezeu, lucru care m-a făcut să mă îndrăgostesc.

Cel care avea să fie viitorul meu soț mi-a oferit un exemplar al Cărții lui Mormon în care a scris o dedicație, anume că nu poate să nege adevărul, și o mărturie despre Cartea lui Mormon, anume că aceasta nu este numai o istorisire despre dragostea unui Tată pentru Fiul Său, ci și o istorisire despre dragostea unui Tată pentru copiii Săi de spirit.

Am revenit în Polonia și a urmat o perioadă în care am studiat continuu atât din Biblie, cât și din Cartea lui Mormon. Cuvintele acestor cărți se revărsau în mintea și în inima mea ca după o lungă așteptare. M-am rugat în repetate rânduri, am rostit rugăciuni lungi, cu o dorință puternică de a afla dacă Biserica și Cartea lui Mormon erau adevărate. Tatăl meu Ceresc m-a asigurat că într-adevăr era acolo și că Îl găsisem în sfârșit.

În acea perioadă, eram studentă în Cracovia, așa că, odată revenită din România, am început să frecventez ramura din Cracovia a Bisericii și, la prima întâlnire cu surorile misionare, le­am spus acestora că îmi doresc să mă botez. Cred că au fost surprinse la fel de mult pe cât eram eu de fericită. Am continuat să particip la întâlniri și discuții cu misionarii și, în ziua de Paște, în aprilie 2006, am fost botezată de cel care avea să­mi fie soț.

Nu puteam să neg adevărul pe care îl găsisem. Dacă aș fi negat adevărul, aș fi negat toate momentele în care Dumnezeu mi-l confirmase. Mi se oferise prea mult și mi­ar fi fost imposibil să pot nega vreodată că aceasta este Biserica adevărată.

Eu știu că Hristos trăiește, că a ispășit pentru ca noi să putem fi eliberați de lanțurile alegerilor noastre greșite. Avem un Tată Ceresc iubitor. Atunci când ne adresăm Lui cu sinceritate, Acesta răspunde rugăciunilor noastre. Tatăl și Fiul există și Își întind brațele către toți copiii Săi care Îi caută cu adevărat. Mă rog ca toți aceia care caută adevărul să nu renunțe până ce nu îl găsesc.