Maria,, mama lui Isus

Gaye Strathearn

profesor asistent de Scriptură antică, Universitatea Brigham Young

Povestea Mariei este un memento nesfârșit despre costurile și binecuvântările calității de ucenic.

Maria, mama lui Isus, este una dintre puținele femei menționate în scripturi și singura a cărei viață și slujire au fost profețite cu secole înainte de nașterea ei (vedeți 1 Nefi 11:15, 18; Mosia 3:8; Alma 7:10).¹ Matei, Marcu, Luca și Ioan, autori din Noul Testament, oferă foarte puține informații despre viața și slujirea ei, deoarece ei s-au concentrat, așa cum se cuvine, asupra Salvatorului. Însă biserica creștină de la începuturi i-a dat Mariei titlul de theotokos, „purtătoarea sau mama lui Dumnezeu”², ca memento al rolului important pe care ea îl are, de asemenea, în planul Tatălui.

Vârstnicul Bruce R. McConkie (1915-1985), din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a scris: „Putem noi să vorbim prea elogios despre cea pe care Domnul a binecuvântat-o mai presus de toate femeile? A existat un singur Hristos și există o singură Maria. Fiecare a fost nobil și măreț în [existența premuritoare] și fiecare a fost prerânduit la slujirea pe care a înfăptuit-o. Putem doar să ne gândim că Tatăl a ales cel mai măreț spirit femeiesc pentru a fi mama Fiului Său, tot așa cum El a ales spiritul masculin asemănător Lui pentru a fi Salvatorul… Trebuie… să-i acordăm Mariei respectul deplin care i se cuvine”³.

Relatarea lui Luca despre vestirea nașterii lui Isus Hristos către Maria (vedeți Luca 1:26-56) ne oferă o descriere prin care s-o apreciem mai mult pe această tânără remarcabilă. Prin intermediul interacțiunilor ei cu Gavril și cu Elisaveta, observăm o tânără care încearcă să priceapă și să înțeleagă chemarea ei unică de la Dumnezeu. Amplitudinea acelei chemări trebuie să fi atârnat greu asupra unei persoane atât de tinere și, totuși, ea și-a supus imediat voia voii Tatălui. Povestea ei ne aduce aminte că Dumnezeu îi cunoaște pe toți copiii Săi și că El cheamă femei și bărbați obișnuiți să ajute în moduri extraordinare la clădirea împărăției Sale. Ea a devenit primul ucenic al lui Isus și, astfel, ea este un model pentru toți cei care aleg să-L urmeze.

Nazaret: căminul Mariei

Din nefericire, Noul Testament nu ne spune nimic despre părinții Mariei, despre nașterea ei și nimic despre viața ei în Nazaret. Luca descrie Nazaretul ca fiind un polis, ceea ce poate fi tradus ca fiind, fie o cetate, fie un oraș, însă nu pare să fi fost un loc important. În afară de Noul Testament, Nazaretul nu este menționat în niciun text până la sfârșitul secolului al II-lea d.H.

Știm că Nazaretul se afla pe un deal în Galilea Inferioară, de unde se vedea pământul roditor al Văii Izreel, la 65 de mile (105 km) nord de Ierusalim. Arheologia indică faptul că Nazaretul primului secol era mai mult un sat decât o cetate sau un oraș, având o populație de aproximativ 400-500 de oameni.⁴ Cu câteva excepții, cei mai mulți dintre locuitorii Galileii se chinuiau să supraviețuiască prin munci de subzistență, având grijă de animale și păsări, pescuind și lucrând pământul doar în măsura în care să pună hrană pe masă pentru familia lor și pentru a-și plăti taxele. Satul nu avea fortificații; nu există dovezi să fi avut străzi pavate sau monumente arhitecturale, nici că ar fi folosit materiale de lux, precum marmură, mozaicuri sau fresce în clădiri sau ca în gospodării să fi existat articole fine de import.⁵ Cele două case din primul secol care au fost excavate par să fie locuințe simple, cu un singur nivel, cu două camere, cu acoperiș de paie și cu o curte mică.⁶ Practicile de înmormântare și unele fragmente de vase din calcar indică faptul că locuitorii erau iudei, nu neamuri.

Deși niciuna dintre aceste descoperiri nu are legătură directă cu Maria sau cu familia ei, ele ne oferă o imagine despre cum ar fi putut fi viața ei în Nazaret; o fată de la țară trăind într-un sat, departe de Ierusalim, centrul religios, cu templul său, de aristocrația preoțească și de bogății. De tânără, trebuie ca ea să fi lucrat alături de mama ei și de celelalte femei din sat, țesând haine, gătind, adunând lemne de foc, aducând apă din recipientele gospodăriei sau de la fântânile satului și lucrând pe câmp – toate acestea pentru a-și ajuta familia să supraviețuiască de la o zi la alta.

Chemarea Mariei

Povestea Mariei din cartea lui Luca începe cu apariția îngerului Gavril, același înger care-i apăruse anterior lui Zaharia în templu (vedeți Luca 1:11, 19, 26). Când Gavril apare, Maria este o tânără logodită cu Iosif în vederea căsătoriei (vedeți Luca 1:27). Deși nu știm ce vârstă avea Maria la acea vreme, în vechime era posibil să se facă aranjamente în vederea căsătoriei încă dinainte de vârsta pubertății. Apariția lui Gavril și declarațiile sale că Mariei i se făcuse „mare har”, că „Domnul este cu [ea]” și că ea este „binecuvântată între femei” și că, potrivit Traducerii lui Joseph Smith pentru Luca 1:28, ea era „aleasă” (vedeți, de asemenea, Alma 7:10) trebuie să fi provocat o reacție combinată de confuzie și chiar teamă din partea Mariei. Nu putem decât să ne imaginăm ce gânduri i-or fi trecut prin minte în acel moment, însă este posibil să fi inclus întrebări, cum ar fi: „De ce mă consideră Dumnezeu «binecuvântată între femei»?”, „De ce «[am căpătat] îndurare înaintea lui Dumnezeu» și ce înseamnă acest lucru?”, „De ce l-a trimis Dumnezeu pe Gavril la mine și nu la oricare altă tânără din Nazaret sau din Ierusalim?”. Da, ea era din casa lui David (vedeți Luca 1:32; Romani 1:3), însă acest lucru a însemnat prea puțin sub ocupația romană. La urma urmei, ea era doar o tânără dintr-o familie de țărani, trăind într-un sat neînsemnat. Natanael avea să întrebe ulterior: „Poate ieși ceva bun din Nazaret?”(Ioan 1:46).

Gavril nu răspunde la niciuna dintre întrebările care este posibil să-i fi umplut mintea și inima Mariei. În schimb, el își continuă mesajul: ea va avea un copil, dar nu orice copil. Copilul ei Se va numi „Fiul celui Preaînalt” și va primi „scaunul de domnie al tatălui Său David” (vedeți Luca 1:32-33). Cu alte cuvinte, Gavril i-a spus Mariei că fiul ei avea să fie, atât Fiul lui Dumnezeu, cât și Mesia cel promis. Dacă Maria era confuză și îi era teamă înainte de acest anunț, putem doar să ne imaginăm trăirile ei intense după acesta.

Să ne gândim la un principiu pe care îl învățăm despre calitatea de ucenic din această parte a poveștii Mariei. Planul lui Dumnezeu pentru Maria nu a fost ceva ce ea a cerut! Gavril i s-a arătat lui Zaharia pentru că el și Elisaveta se rugaseră pentru un copil miracol, dar la Maria a venit în circumstanțe diferite: nu pentru a îndeplini o rugăminte, ci pentru a anunța voia lui Dumnezeu pentru ea. Având în vedere nunta ei care urma să aibă loc, probabil că Maria s-a gândit la posibilitatea de a avea copii în viitor. Însă, deși exista un puternic curent al așteptării lui Mesia în iudaismul primului secol, ar fi crezut Maria că ea, o tânără de la țară din Nazaret, avea să fie mama lui Mesia? Probabil că nu. Ideea este că chemările de ucenici implică adesea schimbarea planului vieții noastre personale.

Luca își concentrează consemnarea pe declarațiile lui Gavril și, apoi, pe Elisaveta. Însă sunt trei ocazii în care Maria își exprimă gândurile și sentimentele.

Mary seeing the angel Gabriel — Îngerul Gavril s-a arătat Mariei transmițându-i uimitorul mesaj că ea era „binecuvântată între femei” și că ea avea să-L nască pe Fiul lui Dumnezeu.

O întrebare inspirată

Prima, este întrebarea pe care ea o adresează lui Gavril: „Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu știu de bărbat?” (Luca 1:34). Având în vedere circumstanțele, întrebarea ei avea sens. Le aduce aminte cititorilor de întrebarea lui Zaharia: „Din ce voi cunoaște lucrul acesta [că Elisaveta va avea un fiu]?” (versetul 18). Însă, în timp ce întrebarea lui exprimă îndoială față de răspunsul lui Gavril la o rugăciune pe care Zaharia însuși a adresat-o lui Dumnezeu, întrebarea Mariei caută lămurire cu privire la voia declarată a lui Dumnezeu pentru ea. Întrebările sunt inevitabile când invitațiile lui Dumnezeu îi provoacă pe ucenici să ridice ștacheta și să iasă din zona lor de confort, iar întrebările inspirate duc la revelație.

Răspunsul lui Gavril la întrebarea Mariei vine în trei părți.

Prima, el îi spune Mariei: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine” (versetul 35). Duhul Sfânt este puterea prin care ucenicii, la orice vârstă, își îndeplinesc cu credință și sârguință chemările. „Amintiți-vă că această lucrare nu este numai a dumneavoastră și a mea”, ne-a învățat președintele Thomas S. Monson (1927-2018). „Este lucrarea Domnului și, când noi facem lucrarea Domnului, avem dreptul să primim ajutorul Său. Amintiți-vă că pe cel pe care Domnul îl cheamă Domnul îl pregătește”⁷. Apoi, Gavril îi dă Mariei informații concrete pentru situația ei: „Și puterea Celui Preaînalt te va umbri.⁸ De aceea, Sfântul care Se va naște din tine va fi chemat Fiul lui Dumnezeu” (versetul 35).
A doua, Gavril îi spune Mariei despre Elisaveta, cineva care avea parte de o sarcină similară, miraculoasă, dar nu identică (vedeți versetul 36). Sarcina Elisavetei este pentru Maria un semn că nu este singură, că mai este cel puțin o persoană care înțelege întrucâtva prin ce trece ea.
A treia, Gavril declară fără echivoc: „Căci niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere” (versetul 37). Dumnezeu a făcut imposibilul când Elisaveta a rămas însărcinată.⁹ Declarația lui Gavril este un memento pentru ucenicii de toate vârstele că, atunci când răspundem invitațiilor lui Dumnezeu, pot avea loc miracole.

Dorința ucenicului

Al doilea răspuns verbal al Mariei din povestire sintetizează, în mintea mea, angajamentul și înfățișarea unui ucenic: „Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale” (Luca 1:38). „Roabă” indică faptul că Maria a ales să accepte chemarea pe care Dumnezeu i-o oferise. Această declarație este versiunea Mariei a ceea ce Fiul ei avea să spună în Ghetsimani: „Facă-se nu voia Mea, ci a Ta” (Luca 22:42). Deși pare limpede că, în acest moment al călătoriei ei, nu este cu putință ca ea să înțeleagă tot ce i se va cere – Simeon i-a profețit mai târziu că „sufletul tău va fi străpuns de o sabie” (Luca 2:35) – totuși, Maria alege să meargă înainte cu credință.

„Și îngerul a plecat de la ea” (Luca 1:38). După ce Gavril pleacă, Maria rămâne singură. Deși este un lucru ca un ucenic să facă declarații ca ale ei în prezența unui mesager divin, ce va face acum când îngerul a plecat? Cum le va explica părinților ei această experiență? Dar lui Iosif? Ce ar costa-o dacă ei sau locuitorii din Nazaret nu ar crede-o? Împrejurările vieții ei în Nazaret puteau acum să devină foarte dificile pentru ea.

Astfel, ea își aduce aminte partea a doua a răspunsului lui Gavril la întrebarea ei și călătorește la casa Elisavetei. Încă o dată, cele două povestiri de la început ale lui Luca sunt întrețesute. Imediat ce Elisaveta a auzit salutul Mariei, „i-a săltat pruncul în pântece, și Elisaveta s-a umplut de Duhul Sfânt. Ea a strigat cu glas tare: «Binecuvântată ești tu între femei, și binecuvântat este rodul pântecului tău»” (Luca 1:41-42). Cuvintele ei îndrumate de Spirit au reiterat ceea ce Gavril declarase deja despre locul binecuvântat al Mariei printre femei. Maria primise acum o a doua mărturie despre chemarea ei, însă aceasta a venit după ce ea și-a acceptat de bunăvoie chemarea.

Relatarea despre Maria și Elisaveta este un memento despre două aspecte mărețe din viața ucenicilor din zilele noastre. Este un memento al măreței valori simbiotice care stă la baza Societății de Alinare din întreaga lume; femei de vârste diferite, aflate în diferite stadii ale vieții, se adună laolaltă pentru a se ajuta și sprijini una pe cealaltă în momente de încercare. Este, de asemenea, un memento că Dumnezeu nu-i abandonează în momentele lor de încercare pe cei pe care El i-a chemat, dar că El adesea le răspunde încercuindu-i ca protecție cu brațele celor pe care tot El i-a chemat.

Magnificatul

Ultima parte a spuselor Mariei este cunoscută sub denumirea de magnificat și reprezintă exprimarea bucuriei ei ca răspuns la declarațiile Elisavetei. Ea își exprimă sentimentele în legătură cu ceea ce s-a întâmplat în viața ei și arată noua ei înțelegere privind locul ei în planul lui Dumnezeu. În primul rând și cel mai important, ea simte să-L preamărească, să-I aducă laude și să-L slăvească pe Dumnezeul ei, în care ea se bucură ca Salvator al ei (vedeți Luca 1:46-47). În experiența pe care o trăiește, ea vede mila nesfârșită a lui Dumnezeu, atât în faptul că El a ales pe cineva cu „[stare] smerită” ca ea (vedeți versetele 48-50), cât și în faptul că El a ales-o să aibă un rol important în împlinirea legământului avraamic (vedeți versetele 54-55).

„Maria a rămas împreună cu Elisaveta cam trei luni. Apoi s-a întors acasă” (versetul 56). Maria era acum mai pregătită să-și îndeplinească chemarea divină.

Exemplul Mariei pentru noi

Ucenicii din zilele noastre sunt scoși din povestea Mariei, atât de cultură, cât și de cei 2.000 de ani. Însă, povestea ei este un memento nesfârșit despre costurile și binecuvântările calității de ucenic. Dumnezeu Se așteaptă ca cei care-L urmează să urmeze invitațiile pe care El le face lor. Președintele Russell M. Nelson ne aduce aminte că „Dumnezeu le-a cerut întotdeauna copiilor Săi de legământ să facă lucruri grele”¹⁰. Maria nu a fost o excepție și nici noi nu suntem. Provocarea noastră este să avem credința de a face ca voia Sa să fie voia noastră, să acceptăm chemările Sale cu credința că Spiritul Său ne va ajuta să slujim cu credință și sârguință în lucrarea Sa. Bonnie H. Cordon, președinta generală a Tinerelor Fete, ne aduce, de asemenea, aminte că „putem să facem lucruri grele” și, apoi, adaugă „însă putem, de asemenea, să le facem cu bucurie”¹¹.

În calitate de ucenici în zilele noastre, care va fi magnificatul nostru? Cum ne vom exprima bucuria în Dumnezeu? Cum vom exprima măreția milei sale în viața noastră? Cum vom găsi modalități de a ne celebra partea în împlinirea legământului avraamic în zilele noastre? Acestea sunt, probabil, doar unele dintre modurile pe care le putem învăța din povestea remarcabilă a Mariei despre calitatea de ucenic.