Portrete de credință
Bob și Lori Thurston
Au slujit în Misiunea Phnom Penh, Cambodgia
„Când am aflat că am fost chemați să slujim în Misiunea Phnom Penh, Cambodgia, am plâns. Eram entuziasmați!” Fratele Bob spune: „N-am fi ales Cambodgia, însă era un dar! Ce binecuvântare!”, spune sora Thurston.
Soții Thurston simt că au o relație specială cu oamenii din Cambodgia. „Îi iubim și am simțit acea dragoste și din partea lor”, spune sora Thurston. „Oamenii din Cambodgia ne-au arătat multă bunătate.”
Dintre toate responsabilitățile pe care soții Thurston le-a avut în Cambodgia, dânșii prețuiesc cel mai mult ocazia de a vizita membrii în casele lor.
Sora Thurston își amintește că privea la cei cărora le slujise în Cambodgia gândindu-se: „Aștept cu nerăbdare să vă văd în viața viitoare și atunci, cu adevărat, voi putea să vă spun tot ce simt pentru voi și dragostea pe care o am pentru voi”.
În prima lor misiune împreună, Bob și Lori Thurston au învățat că slujirea plină de însemnătate poate avea loc, indiferent de barierele limbii și diferențele culturale, deoarece noi, toți, suntem copiii lui Dumnezeu.
Leslie Nilsson, fotograf
Bob:
Înainte ca Lori și cu mine să ne căsătorim, am vorbit să mergem în misiune în momentul în care ne vom pensiona. Amândoi slujiserăm în misiune înainte. Lori a slujit în Kobe, Japonia, și eu am slujit în Brisbane, Australia. Când, în cele din urmă, am început să ne pregătim pentru a ne pensiona, le-am spus copiilor noștri că vrem să slujim în mai multe misiuni.
Am fost norocoși să ne putem pensiona fiind tineri. Când am auzit că unele cupluri de seniori nu puteau sluji în unele locuri, cum ar fi țările din lumea a treia, din cauza problemelor de sănătate și alte griji, ne-am gândit: „Nu avem încă nici 60 de ani. Suntem sănătoși, deci să slujim în acele locuri!”
Eu m-am pensionat chiar cu două zile după a 56-a aniversare a zilei mele de naștere. De fapt, am primit chemarea în misiune când încă lucram. Când am deschis chemarea noastră în misiune și am aflat că am fost chemați să slujim în Misiunea Phnom Penh, Cambodgia, am plâns. Eram entuziasmați!
Lori:
Cambodgia nu era chiar un loc în care ne gândeam că am putea sluji. Ne gândeam că vom merge în Africa sau în alt loc. Am început să ne întrebăm: „Bine, ce aventuri ne așteaptă?”. N-am fi ales Cambodgia, însă era un dar! Ce binecuvântare! Domnul este mai înțelept decât suntem noi. Ne-a trimis unde era nevoie să fim.
Am slujit într-o misiune umanitară. Am lucrat la proiecte pentru LDS Charities, am completat rapoarte și am cerut proiecte noi. De asemenea, am verificat proiectele vechi, cum ar fi fântânile de apă care fuseseră săpate cu doi ani înainte. Am slujit, de asemenea, în alte moduri.
Am participat la conferințe de țăruș și de district pentru a ajuta la instruirea conducătorilor și misionarilor, am inspectat apartamentele misionarilor și am vizitat membri în casele lor. Am făcut tot felul de lucruri pentru a ajuta misiunea să funcționeze eficient.
În misiunea noastră, fiecare zi era diferită. În unele zile, eram în zone slab populate, cu apa sau noroiul până la genunchi. Alte zile, le petreceam în biroul misiunii. Împreună cu misionarii pentru Afaceri publice, am vizitat Ministerul Cultelor și Religiilor. În Cambodgia, termenul „cult” nu este neapărat un lucru rău. Religia oficială este budismul – orice altceva este considerat un cult. Am vizitat oficiali ai ministerului,pentru a ajuta la stabilirea faptului că Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă este o organizație bună și că este demnă de încredere.
Am dezvoltat o bună relație cu ei și ei, neîntârziat, ne-au cerut ajutorul. Ne-au sunat și au spus: „Am avut o inundație și avem nevoie de alimente pentru 200 de familii care au fost evacuate”. Ei știau că se pot baza pe Biserică pentru a obține repede lucruri care erau necesare și a suplimenta lucrurile pe care nu le aveau.
Prin ce experiențe am trecut în Cambodgia? Am trecut, probabil, prin toate experiențele la care vă puteți gândi. Am stat pe cele mai sărăcăcioase podele – de obicei din pământ sau bambus – în cele mai modeste case. Am fost, de asemenea, în case mari și frumoase ale oficialilor guvernamentali. Bob a slujit o perioadă chiar și în președinția unei ramuri.
Bob:
Președintele de misiune m-a chemat și mi-a spus: „Vreau să fii al doilea consilier într-o ramură”. Un an și jumătate mai târziu, mă aflam în camera de pecetluire a Templului Hong Kong, China, cu președintele de ramură cu care slujeam. El mergea la templu pentru prima oară! El și familia sa, strânseseră bani și încercaseră de șapte ori să meargă la templu, dar fie avea loc un accident fie cineva se îmbolnăvea. Întotdeauna intervenea ceva care i-a împiedicat să poată merge la templu. După șapte ani, ei strânseseră doar 40 de dolari.
De trei ori în timpul misiunii noastre, am putut să ajutăm sfinți din Cambodgia să meargă la templu. Am fost cu mulți președinți de ramură care intervievaseră membri în vederea eliberării recomandărilor pentru templu, dar care nu fuseseră niciodată la templu. Cel puțin în Cambodgia, un cuplu senior ajută aceste familii când călătoresc spre templu. Ei au nevoie să aibă pe cineva cu ei, deoarece nu știu cum să procedeze pentru a zbura cu avionul. Mulți nu au mers nici măcar cu un autobuz! Și acum, trebuiau să zboare la Hong Kong pentru a ajunge templu. Era greu pentru ei să facă acest lucru singuri. Suntem recunoscători pentru Fondul de asistență a membrilor pentru a merge la templu, care i-a ajutat dându-le posibilitatea de a merge la templu.
Lori:
Să fii membru al Bisericii în Cambodgia poate fi o provocare. Ca țară, Cambodgia nu are mentalitatea respectării zilei de sabat. Fiecare persoană care vine la Biserică trebuie să facă sacrificii pentru a fi acolo.
De asemenea, în Cambodgia, șase la sută din populație este formată din musulmani și doar doi la sută, din creștini – restul populației este formată din budiști. Tranziția de la stilul de viață budist la stilul de viață creștin este foarte grea. Unii oameni încă își pierd locurile de muncă și, de multe ori, ei sunt evitați de alți oameni din împrejurimile lor.
Zeciuiala este, de asemenea, o mare problemă. Călugării budiști vin în fiecare dimineață și cer orez sau ceva bani și oamenii sunt obișnuiți cu acest lucru. Dar faptul de a-ți lua salariul și a folosi o parte din el pentru a plăti zeciuială este mare lucru.
Mulți au avut parte de suferințe copleșitoare în viețile lor. Din cauza regimului Khmer Rouge, un regim comunist care a condus Cambodgia la sfârșitul anilor 1970, fiecare persoană care are peste 40 de ani are de spus o poveste personală de groază. Nu am întâlnit pe nimeni care să nu fi fost afectat de acest regim. Fiecare a avut membri ai familiei care au fost uciși. Chiar dacă trecuseră prin atâtea lucruri, nu puteam să cred cât erau de optimiști, cât de doritori erau să încerce. Dar, în spatele optimismului lor, mulți încă mai au un respect de sine scăzut. Mulți nu simt că sunt importanți sau demni de ceva.
A fost uimitor să vezi cum i-a ajutat Evanghelia lui Isus Hristos să înflorească. Când înțeleg că nu sunt doar minunați, ci și copii ai lui Dumnezeu, ei spun: „Glumiți? Acum trebuie să contribui cu ceva”.
Biserica înflorește cu adevărat în Cambodgia. Oameni incredibili au fost conduși spre Biserică. Acolo, sfinții sunt pionieri și cei care, cu adevărat, acceptă Evanghelia sunt binecuvântați în multe moduri pentru că ei ajung să-L cunoască pe Salvator. Este cu adevărat uimitor.
Avem mulți membri și episcopii foarte puternice în jurul unui loc numit „Trash Mountain”, care este un depozit de gunoi în aer liber, unde trăiesc oameni. Acolo membrii culeg și colectează. Ei fac bani din reciclarea materialelor din plastic și aluminiu pe care le colectează de la depozitul de gunoi. Ei locuiesc în case mici pe care le-am vizitat de multe ori.
Bob:
Într-o zi, am auzit muzică dată la maximum și am observat că se ridica un cort. În Cambodgia, acest lucru însemna fie că cineva se căsătorea, fie că cineva a murit.
Lori:
Am aflat că mama a cinci sau șase copii tocmai murise. Soțul nu era în jur. Copiii tocmai se treziseră și au înțeles că mama lor era moartă.
O fiică plângea. Printr-un traducător, ea a spus: „Sunt fiica cea mai mare. Am toți acești frați. Nu știu cum o să mă descurc”.
Am îmbrățișat-o strâns. Cum puteam să n-o fac? Fata tocmai își pierduse mama. Am vorbit cu ea în limba engleză și am spus: „Știu că nu mă poți înțelege, dar îți promit că o vei vedea din nou pe mama ta. Vei fi bine. Nu vei fi lăsată singură”.
Atât de multe experiențe asemănătoare cu acesta ne-au creat o relație specială cu oamenii din Cambodgia.
Am simțit acea dragoste și din partea lor. Oamenii din Cambodgia ne-au arătat multă bunătate. Îi iubim pentru că sunt copiii lui Dumnezeu. Sunt frații noștri și surorile noastre.
Îmi amintesc de unii dintre oameni gândindu-mă: „Aștept cu nerăbdare să vă văd în viața viitoare și atunci, cu adevărat, voi putea să vă spun tot ce simt pentru voi și dragostea pe care o am pentru voi și ce admir la voi, pentru că nu o pot spune acum”.
Misiunea noastră ne-a binecuvântat în multe moduri. Unii oameni spun: „Nu știu dacă pot sluji în misiune. Nu-mi pot părăsi nepoții”. Noi aveam cinci nepoți mici când am plecat, care aveau vârsta de cinci, patru, trei, doi ani și un an. Două nepoate s-au născut în timp ce eram plecați. Am să păstrez două dintre ecusoanele cu numele de misionar în Cambodgia pentru a le da nepoatelor mele astfel încât să știe că bunica nu a fost acasă, pentru că bunica făcea ceea ce Domnul avea nevoie ca ea să facă.
Bob:
Există multe feluri de a sluji Domnului ca misionari. Cred cu sinceritate ce a spus vârstnicul Jeffrey R. Holland despre slujirea misionară a seniorilor. Dânsul a spus: „Vă promit că veți face lucruri pentru [familia dumneavoastră] în slujirea Domnului, pe care nu le-ați putea face niciodată dacă ați sta acasă și ați petrece mult timp cu ei. Ce alt dar mai măreț pot oferi bunicii urmașilor lor, decât să spună atât prin faptă, cât și prin cuvânt: «În această familie noi slujim în misiuni!»” [„Suntem înrolați”, Liahona, nov. 2011, p. 46.]”