Văzându-l pe tata cântând
Maria Oka
California, S.U.A.
Ilustrație de Allen Garns
Eram în misiune în Honolulu, Hawaii, S.U.A., de doar patru luni și jumătate când am avut o criză puternică și, apoi, am fost diagnosticată cu epilepsie. Următoarele luni au fost urmate de vizite la spital, teste nenumărate și o nouă medicație cu efecte secundare frustrante.
Până atunci, fusesem atât de concentrată asupra muncii misionare încât nu simțisem dorul de casă, dar, din momentul acelui atac, inima mea a început să tânjească după cei de acasă. Îmi lipseau părinții și mă simțeam singură, chiar dacă eram înconjurată de oameni minunați și grijulii. Nu voiam să mă duc acasă, dar voiam să simt pace.
Cu permisiunea președintelui meu de misiune, am vorbit cu părinții mei la telefon despre medicația mea. Tatăl meu, care tocmai își împlinise visul de-o viață de a face parte din Corul Tabernacolului din Piața Templului, m-a asigurat că va cânta pentru mine cât va putea de bine în cadrul conferinței generale care începea a doua zi.
În dimineața următoare, m-am rugat cu ardoare pentru pacea de care avem nevoie cu disperare. Primisem răspunsuri la întrebări concrete în timpul conferințelor generale precedente și aveam încredere că voi primi îndrumare din nou. Când a început conferința, corul a cântat „Scumpi copii, Domnul veghează” (Imnuri, nr. 50). În primul minut, l-am văzut pe tatăl meu pe ecranul TV. Camera de luat vederi a rămas fixată pe chipul lui câtva timp.
Ochii mi s-au umplut de lacrimi în timp ce un sentiment extraordinar de pace m-a învăluit. Știam că Dumnezeu mă iubește. El a știut exact ce aveam nevoie în acea zi – o simplă asigurare că El este lângă mine și Își dă seama de problemele mele. Am simțit dragostea lui Dumnezeu și, de asemenea, dragostea familiei mele, a colegilor mei și a președintelui de misiune. În loc să mă simt împovărată, am văzut ocazia de a mă apropia mai mult de Domnul.
Problemele mele de sănătate nu au dispărut. În cele din urmă, a trebuit să închei misiunea mai devreme, dar știam că Dumnezeu era acolo și că El mă iubea. Această asigurare m-a însoțit prin mult mai multe încercări și mi-a dat speranță în perioadele mele cele mai grele. Alții pot spune că a fost o coincidență, dar eu știu că faptul de a-l vedea pe tata cântând despre dragostea lui Dumnezeu a fost un mic miracol care s-a întâmplat când aveam nevoie.