Salut din Estonia!
Noi suntem Margo și Paolo. În acest an, călătorim în jurul lumii pentru a învăța despre copii ai lui Dumnezeu. Alăturați-vă nouă în timp ce vizităm Estonia!
Estonia este în nordul Europei. Are mai mult de 2.000 de insule. Aproximativ 1,3 milioane de oameni trăiesc în Estonia.
Aici vedeți cum se spune „Salut” în limba estonă: Tere!Și aici vedeți cum spuneți numele Bisericii: Viimse Aja Pühade Jeesuse Kristuse Kirik
Aceasta este capitala Estoniei, Tallinn. Ea există de aproape 800 de ani! Estonia are o mulțime de locuri sălbatice, cum ar fi pădurile și mlaștinile. De fapt, mai mult de jumătate din suprafața Estoniei este acoperită cu păduri. În Estonia, multor oameni le place să petreacă timpul în natură.
Ce poți mânca la cină în Estonia? Poate carne de porc sau pește murat cu varză, cartofi, smântână și pâine neagră. Acesta se numește un sandviș cu șprot.
Vă place să cântați la Societatea Primară? La fiecare cinci ani, estonienii se adună la un mare festival pentru a celebra țara lor prin cântec și dans.
Biserica în Estonia este mică, dar puternică. Sunt în jur de o mie de membri. Templul lor cel mai apropiat este în Helsinki, Finlanda.
Faceți cunoștință cu două surori din Estonia!
Într-o noapte, când am vrut să mă culc, ursulețul meu lipsea. L-am căutat, dar nu l-am putut găsi. M‑am rugat. Apoi, mi-am găsit ursulețul și am avut vise plăcute.
Bianka J., 7 ani
Familiei noastre îi place să slujească altora. Slujirea ne ajută să-L simțim pe Duhul Sfânt, care ne dă un sentiment cald de pace. Surorile mele și cu mine, facem cadouri altora pentru că dorim ca ei să se simtă iubiți.
Piibe J., 10 ani
Mulțumim că ați explorat Estonia cu noi! Ne vedem data viitoare!