În momente de descurajare, amintiți-vă de văduva din Nain
În special când ne simțim uitați sau neglijați, trebuie să ne amintim: Isus a venit în ajutorul văduvei exact în momentul în care ea avea nevoie și, la fel, El va veni și la noi.
Uneori, în experiențele bune și rele din timpul vieții, putem simți că Dumnezeu nu este prezent în viața noastră de zi cu zi. Tiparele noastre par destul de plictisitoare și monotone. Nu sunt multe schimbări și, uneori, este greu să identificăm domeniul în care Dumnezeu a intervenit direct în împrejurările noastre. Oricând am aceste sentimente de lipsă de importanță în viața mea, mă gândesc, deseori, la o femeie din Noul Testament, care s-a simțit, poate, în acest fel. Ea nu are un nume în scripturi, dar este cunoscută doar prin numele satului ei și prin starea ei civilă.
Femeia este văduva din Nain și doar evanghelistul Luca a consemnat povestirea ei uimitoare. Pentru mine ea reprezintă esența slujirii personalizate a Salvatorului și a modului în care El Și-a întins mâna oamenilor obișnuiți și descurajați din societatea Sa. Această relatare explică, în mod clar, că Dumnezeu ne cunoaște și are grijă de noi.
Un scurt rezumat al miracolului din Luca, capitolul 7, descrie momentul în care Isus a ajuns din urmă o procesiune de înmormântare și modul miraculos în care a readus la viață un tânăr care murise. Dar aici este mult mai mult de înțeles despre acest context. Ca pentru toate miracolele, dar în special în cazul acestuia, contextul este foarte important pentru a înțelege acest incident. Deoarece am predat la Centrul din Ierusalim al Universității Brigham Young, vă voi împărtăși unele cunoștințe personale despre acest miracol.
În timpul lui Isus, Nain era un mic sat agricol, situat lângă Muntele Moreh, care delimita partea de est a Văii Izreel. Așezarea propriu zisă era într-un loc izolat. Accesul la el era limitat la un singur drum. În vremea lui Isus, această așezare era mică și relativ săracă și așa a rămas de atunci. În anumite perioade din istoria sa, această așezare includea doar 34 de case și doar 189 locuitori.1 Astăzi, ea adăpostește aproximativ 1.500 de locuitori.
Luca își începe relatarea observând că Isus fusese în Capernaum cu o zi înainte și tămăduise robul unui sutaș (vedeți Luca 7:1–10). După aceea, aflăm că „în ziua următoare” (versetul 11; subliniere adăugată), Salvatorul a intrat într-o cetate numită Nain, împreună cu mult norod și cu ucenicii Lui. Această ordine a evenimentelor este foarte importantă. Capernaum este situat pe malul de nord al Mării Galileei, la 183 m sub nivelul mării. Nain este la o distanță de aproximativ 48 km la sud-vest de Capernaum, la 213 metri deasupra nivelului mării, ceea ce necesită un urcuș dificil spre Nain. Pentru a merge de la Capernaum la Nain, ar fi fost necesar cel puțin o zi sau două. Recent, unui grup de cursanți tineri de la Centrul din Ierusalim al UBY i-au trebuit 10 ore de mers pe această rută, pe drum pavat. Aceasta înseamnă că, probabil, Isus a trebuit să se scoale foarte devreme sau a fost chiar posibil să fi mers și în timpul nopții pentru a ajunge din urmă procesiunea de înmormântare „în ziua următoare”2.
Când Hristos S-a apropiat de cetate, după o călătorie foarte istovitoare, un tânăr, probabil în jurul vârstei de 20 de ani3 era dus la groapă pe o lespede de înmormântare. Luca ne spune că acest tânăr era singurul fiu al unei văduve și unii erudiți interpretează textul în limba greacă pentru a sugera că nu avea alți copii.4 O mare mulțime de oameni din cetate o însoțeau în această tragedie nefericită de familie.
Evident, să ai un fiu care moare ar fi o tragedie pentru oricine, dar să avem în vedere implicațiile pentru această văduvă. Ce-ar fi însemnat din punct de vedere social, spiritual și financiar să fii văduvă fără un moștenitor în vechiul Israel? În cultura Vechiului Testament, se credea că, atunci când un soț murea înainte de a fi de vârstă înaintată, acest lucru era un semn de judecată din partea lui Dumnezeu pentru un păcat. Astfel, unii credeau că Dumnezeu pedepsea văduva rămasă în viață. În cartea lui Rut, când Naomi a fost văduvă la o vârstă tânără, ea se plângea, „După toate, Domnul S-a rostit împotriva mea și Cel Atotputernic m-a întristat” (Rut 1:21, International Standard Version).5
Nu era vorba doar de durerea spirituală și emoțională, dar această văduvă din Nain avea să se confrunte cu o ruină financiară – poate chiar cu foamete.6 La căsătorie, o femeie era desemnată familiei soțului ei pentru protecție financiară. Dacă el murea, grija ei era delegată fiului ei care avea dreptul de întâi născut. Acum, dacă fiul văduvei cu drept de întâi născut și singurul ei fiu era mort, ea nu mai avea nicio protecție financiară. Dacă fiul ei avea vârsta în jur de 20 de ani, ea era probabil o femeie de vârstă mijlocie, trăind într-un orășel agricol retras și, acum, se găsea împovărată din punct de vedere spiritual, social și financiar.
Exact în scurtul timp în care sătenii duceau băiatul acestei văduve pentru a fi înmormântat, Isus a întâlnit procesiunea și „I S-a făcut milă de ea” (Luca 7:13). De fapt, aceasta poate fi afirmația cea mai incompletă a lui Luca. Isus, într-un fel, a simțit situația complet disperată a acestei văduve. Poate ea își petrecuse noaptea întinsă pe podeaua ei de lut implorându-L pe Tatăl Ceresc să-i spună de ce. Poate chiar Îl întrebase deschis de ce îi cerea El să mai trăiască pe acest pământ. Sau, poate, era îngrozită de singurătatea prin care avea să treacă. Noi nu știm. Dar știm că Salvatorul a ales să părăsească imediat Capernaum, fapt care poate I-a cerut să meargă toată noaptea pentru a întâlni procesiunea de înmormântare chiar înainte ca trupul să fie așezat în pământ.
Da, când a văzut chipul ei înlăcrimat în timp ce mergea în spatele procesiunii, Isus a simțit o mare compasiune pentru această femeie – dar se pare că această compasiune venea din sentimente pe care le avusese cu mult înainte de a ajunge din urmă, „din întâmplare”, cortegiul funerar. El a ajuns acolo El a ajuns acolo exact în momentele ei de nevoie. momentele ei de nevoie.
Isus a spus văduvei: „Nu plânge” (versetul 13). Fără teamă de murdăria ritualului, El S-a „atins de raclă” și cei care o duceau s-au oprit. Apoi, El a poruncit: „«Tinerelule, scoală-te, îți spun!»
Mortul a șezut în capul oaselor și a început să vorbească. [Și] Isus l-a dat înapoi maicii lui” (versetele 14–15). În mod firesc, mulțimea de săteni și cei care-L urmau pe Isus au fost cuprinși de frică, în timp ce durerea s-a transformat în bucurie. Ei, toți, „slăveau pe Dumnezeu și ziceau: «Un mare proroc S-a ridicat între noi»” (versetul 16). Dar miracolul era, de asemenea, despre salvarea unui suflet disperat. Isus era conștient că urma să se întâmple ceva foarte rău pentru această femeie – care era privită cu dispreț în cultura lor. Situația ei avea nevoie de atenția Sa imediată, chiar dacă El trebuia să călătorească departe pentru a fi acolo precis la momentul potrivit. El știa despre situația ei disperată și a venit repede. Președintele Thomas S. Monson (1927–2018) a rostit un adevăr de netăgăduit când a spus: „Într-o zi, când vom privi în urmă la lucrurile pe care le-am considerat, la timpul respectiv, coincidențe în viața noastră, ne vom da seama că, probabil, ele nu au fost deloc coincidențe”7.
Acum, pe cât de înălțător este acest eveniment, el trebuie să devină mult mai mult decât o poveste biblică plăcută pentru noi. Acesta confirmă, mai presus de orice îndoială, faptul că Isus știa despre această văduvă săracă, uitată și lipsită de toate. În special când ne simțim uitați sau neglijați sau neimportanți, trebuie să ne amintim: Isus a venit în ajutorul văduvei exact în momentul în care ea avea nevoie și, la fel, El va veni și la noi. Pe lângă aceasta, o a doua lecție pe care o putem învăța din exemplul Salvatorului este importanța de a întinde mâna pentru a-i binecuvânta pe ceilalți din jurul nostru. Mulți dintre cei pe care-i cunoașteți vor fi descurajați din când în când. Dacă le puteți spune despre „sora Nain” și despre modul în care Domnul a știut cu precizie descurajarea și mare ei criză, acest lucru ar putea schimba noaptea în zi. Amintiți-vă de observația profundă a președintelui Spencer W. Kimball (1895-1985): „Dumnezeu ne observă și veghează asupra noastră. Dar, de obicei, răspunde nevoilor noastre prin intermediul unei alte persoane”8.
Pentru mine, dintre toate miracolele lui Isus în timp ce era pe pământ puține sunt atât de impresionante și pline de compasiune cum a fost slujirea Sa față de văduva din Nain. Acest miracol ne amintește că noi contăm pentru El și că El nu ne va uita niciodată. Nu putem uita aceasta.