Formează o companie

Mii de sfinți din zilele din urmă au tăcut când glasul lui Lucy Mack Smith a răsunat în sala de întruniri de la primul etaj al Templului Navoo, aproape terminat.

Era dimineața zilei de 8 octombrie 1845, a treia și ultima zi a conferinței de toamnă a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. Știind că nu avea să mai aibă multe ocazii de a le vorbi sfinților – mai ales acum, când ei se pregăteau să părăsească Nauvoo pentru a-și găsi o nouă casă în vestul îndepărtat – Lucy a vorbit cu o putere care nu părea posibilă pentru trupul ei plăpând, de șaptezeci de ani.

„S-au împlinit optsprezece ani, în douăzeci și doi septembrie, de când Joseph a scos plăcile din pământ”, a mărturisit ea, „și s-au împlinit optsprezece ani, lunea trecută, de când Joseph Smith, profetul Domnului –”¹.

Ea a făcut o pauză, amintindu-și de Joseph, fiul ei martirizat. Sfinții din încăpere știau deja cum un înger al Domnului îl condusese la un set de plăci de aur îngropate în dealul numit Cumora. Ei știau că Joseph Smith tradusese plăcile prin harul și puterea lui Dumnezeu și publicase cronica cu numele de Cartea lui Mormon. Cu toate acestea, câți sfinți din sala de întruniri îl cunoscuseră cu adevărat?

Lucy putea încă să-și amintească momentul în care Joseph, atunci în vârstă de doar douăzeci și unu de ani, îi spusese, pentru prima dată, că Dumnezeu îi încredințase plăcile. Ea fusese neliniștită toată dimineața, temându-se că el avea să se întoarcă de la acel deal cu mâinile goale, așa cum se întorsese în cei patru ani anteriori. Dar când el a sosit, a liniștit-o repede. „Stai liniștită”, a spus el. „Totul este bine.” Apoi i-a înmânat tălmăcitoarele pe care Domnul le asigurase pentru traducerea plăcilor, înfășurate într-o basma, ca dovadă a faptului că reușise să obțină cronica.

Atunci, erau doar o mână de credincioși, majoritatea dintre ei membri ai familiei Smith. Acum, mai mult de unsprezece mii de sfinți din America de Nord și Europa trăiau în Nauvoo, Illinois, unde Biserica se adunase în ultimii șase ani. Unii dintre ei erau de curând botezați în Biserică și nu avuseseră ocazia de a-l întâlni pe Joseph sau pe fratele său, Hyrum, înainte ca o gloată să-i împuște și să-i ucidă pe cei doi bărbați în luna iunie a anului 1844.² De aceea, Lucy dorea să vorbească despre cei morți. Înainte ca sfinții să plece, ea dorea să depună mărturie despre chemarea profetică a lui Joseph și despre rolul familiei ei în restaurarea Evangheliei.

De mai bine de o lună, gloatele violente incendiaseră casele și magazinele sfinților din așezările apropiate. Temându-se pentru viețile lor, multe familii s-au refugiat în siguranța relativă a orașului Nauvoo. Dar gloatele deveneau din ce în ce mai puternice și mai organizate pe măsură ce săptămânile treceau și, nu după mult timp, au izbucnit conflicte armate între ele și sfinți. În acest timp, guvernul de stat și cel național nu au făcut nimic pentru a proteja drepturile sfinților.³

Crezând că era doar o chestiune de timp până când gloatele urmau să atace Nauvoo, conducătorii Bisericii au negociat o pace de scurtă durată consimțind să-i evacueze pe sfinți din ținut până la primăvară.⁴

Îndrumați prin revelație divină, Brigham Young și ceilalți membri ai Cvorumului celor Doisprezece Apostoli planificau să-i mute pe sfinți mai mult de 1.600 de kilometri spre vest, dincolo de Munții Stâncoși, chiar în afara graniței Statelor Unite. În calitatea de cvorum care prezidează al Bisericii, Cei Doisprezece le-au făcut cunoscută această decizie sfinților în prima zi a conferinței din toamnă.

„Domnul plănuiește să ne conducă într-un loc în care să putem trăi liberi”, a declarat apostolul Parley Pratt, „în care să ne putem bucura de principiile pure ale libertății și drepturilor egale.”⁵

Lucy știa că, dacă dorea, sfinții aveau să o ajute să facă această călătorie. Prin revelație, li se poruncise sfinților să se adune într-un loc și Cei Doisprezece erau hotărâți să îndeplinească voia Domnului. Dar Lucy era în vârstă și credea că nu avea să mai trăiască mult timp. Când murea, ea dorea să fie înmormântată în Nauvoo, lângă Joseph, Hyrum și alți membri ai familiei care decedaseră, inclusiv soțul ei, Joseph Smith sr.

De asemenea, majoritatea membrilor familiei ei care erau în viață locuiau în Nauvoo. Singurul ei fiu care supraviețuise, William, fusese membru al Cvorumului celor Doisprezece, dar respinsese conducerea lor și refuzase să plece în vest. Cele trei fiice ale ei – Sophronia, Katharine și Lucy – rămâneau, de asemenea. Rămânea și nora ei, Emma, văduva profetului.

Vorbind congregației, Lucy i-a îndemnat pe ascultătorii ei să nu se îngrijoreze în privința călătoriei pe care o aveau de făcut. „Nu fiți descurajați și nu spuneți că nu puteți lua căruțe și lucruri”, a spus ea. În pofida sărăciei și persecuției, familia ei îndeplinise porunca Domnului de a publica scriptura Cartea lui Mormon. I-a încurajat să-și asculte conducătorii și să se poarte bine unii cu alții.

„Așa cum spune Brigham, trebuie să fiți toți cinstiți sau nu veți ajunge acolo”, a spus ea. „Dacă vă simțiți jigniți, veți avea probleme.”

Lucy a vorbit despre familia ei, despre persecuțiile groaznice pe care le suferiseră în Missouri și Illinois și despre încercările care îi așteptau pe sfinți. „Mă rog ca Domnul să-i binecuvânteze pe conducătorii Bisericii, pe fratele Brigham și pe toți”, a spus ea. „Când voi merge în altă lume, doresc să vă întâlnesc pe toți.”⁶

În luna ianuarie a anului 1846, Brigham s-a întâlnit adesea cu membrii Cvorumului celor Doisprezece și ai Consiliui celor Cincizeci, o organizație care supraveghea afacerile temporale ale împărăției lui Dumnezeu pe pământ, pentru a planifica modul cel mai bun și mai rapid de a evacua Nauvoo și a întemeia un nou loc de adunare pentru sfinți. Heber Kimball, colegul său apostol, a recomandat ca ei să conducă spre vest, cât mai curând posibil, o companie mică de sfinți.

„Formează o companie de sfinți care pot să se pregătească”, a sfătuit el, „și să fie gata în orice moment în care sunt chemați să meargă înainte și să pregătească un loc pentru familiile lor și pentru cei săraci”.

„Dacă va fi o companie care să meargă înainte și să planteze culturi în această primăvară”, a subliniat apostolul Orson Pratt, „va fi necesar să înceapă până la întâi februarie”. El se întreba dacă nu ar fi mai înțelept să se stabilească undeva mai aproape, ceea ce le-ar fi permis să planteze culturi mai devreme.

Lui Brigham nu i-a plăcut ideea. Domnul îi îndrumase deja pe sfinți să se stabilească lângă Marele Lac Sărat. Lacul făcea parte din Marele Bazin, o regiune adâncită masivă, înconjurată de munți. Mare parte a suprafeței bazinului era deșert, ceea ce făcea să fie greu de cultivat și făcea ca mulți americani să nu dorească să se mute în vest.

„Dacă mergem între munți, în locul pe care îl avem în vedere”, a răspuns Brigham, „nu vor fi gelozii din partea altor națiuni”. Brigham a înțeles că regiunea era deja locuită de americani nativi. Cu toate acestea, spera ca sfinții să poată locui pașnic în mijlocul lor.⁷