Principii ale slujirii
Cum putem crea, în cadrul Bisericii, o cultură a includerii?
Ilustrații de Getty Images
Când ne uităm în jur, în episcopiile și ramurile noastre, vedem oameni care par să se integreze ușor. Ce nu ne dăm seama este că, inclusiv printre cei care par să se integreze, sunt mulți care se simt excluși. De exemplu, un studiu a indicat recent că aproape jumătate dintre adulții din Statele Unite au declarat că se simt singuri, excluși sau izolați de ceilalți.1
Este important să ne simțim incluși. Este o nevoie umană esențială și, când ne simțim excluși, suferim. Excluderea poate da naștere la sentimente de tristețe sau mânie.2 Când nu simțim că facem parte din ceva, avem tendința să căutăm un loc în care să ne simțim mai confortabil. Trebuie să-i ajutăm pe toți să se simtă incluși la biserică.
Să-i ajutăm pe alții să se simtă incluși, așa cum a făcut Salvatorul
Salvatorul a fost exemplul perfect în ceea ce privește aprecierea și includerea altora. Când Și-a ales apostolii, nu a acordat atenție poziției sociale, averii sau profesiilor respectate. El a prețuit-o pe femeia samariteană de la fântână depunându-i mărturie despre divinitatea Sa, în pofida faptului că iudeii îi desconsiderau pe samariteni (vedeți Ioan 4). El se uită la inimă și nu este părtinitor (vedeți 1 Samuel 16:7; Doctrină și legăminte 38:16, 26).
Salvatorul a spus:
„Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții.
Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții” (Ioan 13:34–35).
Ce putem face?
Uneori, este greu de spus dacă cineva se simte exclus. Cei mai mulți oameni nu spun acest lucru – cel puțin nu atât de clar. Dar cu o inimă iubitoare, cu îndrumarea Duhului Sfânt și fiind atenți, ne putem da seama când cineva nu se simte inclus în timpul adunărilor și activităților Bisericii.
Posibile semne că cineva se simte exclus:
-
are un limbaj închis al trupului, cum ar fi brațele încrucișate strâns și ochii privind întotdeauna în jos;
-
stă în spatele încăperii sau stă singur;
-
nu participă la adunările bisericii sau nu participă cu regularitate;
-
părăsește devreme adunările sau activitățile;
-
nu participă la conversații sau la lecții.
Acestea pot fi, de asemenea, semne ale altor sentimente, cum ar fi timiditate, anxietate sau faptul de a nu se simți confortabil. Membrii se pot simți „diferiți” când sunt membri noi ai Bisericii, sunt din altă țară sau altă cultură, sau au avut parte recent de o schimbare traumatizantă a vieții, cum ar fi divorțul, moartea unui membru al familiei sau întoarcerea mai devreme din misiune.
Indiferent de motiv, nu trebuie să ezităm să-i ajutăm cu dragoste. Ceea ce spunem și ceea ce facem poate crea sentimentul că toți sunt bineveniți și că este nevoie de toți.
Unele dintre modurile în care îi putem include pe ceilalți și îi putem face să se simtă bineveniți
-
Nu stați întotdeauna lângă aceiași oameni la biserică.
-
Nu fiți distrași de înfățișarea exterioară a oamenilor, pentru a putea vedea adevărata persoană. (Pentru mai multe informații despre acest subiect, vedeți „Ministering Is Seeing Others as the Savior Does”, Liahona, iun. 2019, p. 8-11.)
-
Includeți pe alții în conversații.
-
Invitați pe alții să facă parte din viața dumneavoastră. Îi puteți include în activități pe care le planificați deja.
-
Găsiți și cultivați interese comune.
-
Nu ezitați să vă împrieteniți cu cineva doar pentru că nu se ridică la nivelul așteptărilor dumneavoastră.
-
Când vedeți ceva unic la o persoană, fiți interesați de acel lucru în loc să-l treceți cu vederea sau să-l evitați.
-
Exprimați dragoste și oferiți complimente sincere.
-
Acordați-vă timp pentru a vă gândi ce înseamnă cu adevărat când spunem că Biserica este pentru toți, fără să conteze că sunt diferiți. Cum putem face din acest lucru o realitate?
Nu este întotdeauna ușor să ne simțim confortabil alături de oameni care sunt diferiți de noi. Dar exersând, putem să progresăm în faptul de a găsi valoare în diferențe și de a aprecia contribuțiile unice pe care le aduce fiecare persoană. Așa cum ne-a învățat vârstnicul Dieter F. Uchtdorf, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, diferențele ne pot ajuta să fim oameni mai buni, mai fericiți: „Veniți, ajutați-ne să clădim și să întărim o atitudine de vindecare, bunătate și milă față de toți copiii lui Dumnezeu”3.
Binecuvântată de faptul de a se simți inclusă
Christl Fetcher s-a mutat în altă țară după ce războiul i-a distrus țara natală. Ea nu vorbea bine limba și nu cunoștea pe nimeni în noul ei cartier, așa că, la început, s-a simțit izolată și singură.
În calitate de membră a Bisericii, ea și-a făcut curaj și a început să participe la adunările din noua ei episcopie. S-a temut că accentul ei puternic avea să-i împiedice pe oameni să dorească să vorbească cu ea sau că avea să fie judecată pentru că era o femeie necăsătorită.
Dar a întâlnit alte persoane care n-au acordat atenție faptului că ea era diferită și au întâmpinat-o cu bucurie în comunitatea lor de prieteni. Ei au ajutat-o cu dragoste și, în curând, a fost foarte ocupată ajutând la predare într-o clasă a Societății Primare. Copiii au fost exemple minunate de acceptare și sentimentul că este iubită și că este nevoie de ea i-a întărit credința și a ajutat-o să-și înnoiască devotamentul pe care l-a avut toată viața față de Domnul.