„Trebuie să părăsiți acest loc”
Autorul articolului locuiește în Antofagasta, Chile.
În pofida temerilor mele de a mă muta în nordul statului Chile împreună cu familia mea, deșertul s-a dovedit a fi pământul nostru făgăduit.
Fotografie a orașului Concepción, Chile, de la Getty Images
Când am citit în Cartea lui Mormon despre modul în care Nefi l-a sprijinit întotdeauna pe tatăl său vizionar, m-am gândit că majoritatea tinerilor din Biserică sunt, probabil, asemenea lui Nefi. Dar, când familia mea a hotărât că trebuia să ne mutăm în deșert, m-am simțit mai mult ca Laman și Lemuel. Nu voiam să-mi părăsesc căminul.
La fel ca Nefi și frații săi, am fost „născut din părinți de seamă” (1 Nefi 1:1). Amândoi s-au alăturat Bisericii când erau adolescenți, și mama l-a așteptat pe tatăl meu până când a slujit în misiune. Erau membri activi ai Bisericii, care munceau din greu.
Când eram la liceu, economia s-a înrăutățit în regiunea noastră Concepción, din Chile. Numărul de locuri de muncă a scăzut și tatăl meu a început să aibă probleme în a-și găsi un loc de muncă. În cele din urmă, a început să caute un loc de muncă în alt oraș.
Căutarea unui loc de muncă l-a dus în nord, spre orașul Calama, în regiunea cu exploatări miniere a statului Chile. El este inginer constructor și a găsit un loc bun de muncă acolo. Dar era singur și foarte departe. Îl vedeam doar când putea să-și permită călătoria spre casă de 32 de ore cu autobuzul.
După câțiva ani în care l-am văzut pe tatăl meu doar de două sau trei ori pe an, mama mea a simțit că era timpul să facă o schimbare. Părinții mei au hotărât că restul familiei trebuia să se mute în nord.
Trebuie să fim împreună cu tatăl nostru
Fratele meu mai mic nu a avut probleme să se mute. Și sora mea mai mare, care era la facultate, mi-a dat un bun exemplu.
„Voi sacrifica studiile mele”, a spus ea. „Trebuie să fim împreună cu tatăl nostru.”
Toți au sprijinit hotărârea de a ne muta cu excepția mea. Și eu doream să fiu împreună cu tatăl meu, dar m-am opus să fac schimbări și sacrificii personale. Aveam prietenii mei, cunoșteam zona, îmi plăcea stilul meu de viață și doream să merg la facultate în Concepción. Am făcut tot ce am putut pentru a o convinge pe mama mea să nu ne mutăm.
În cele din urmă, ea a spus: „Fiule, tatăl tău este singur. Dorește ca noi să fim cu El. Aș vrea să înțelegi, dar tu ești prea concentrat asupra propriei persoane”. Apoi, m-a asigurat: „Vom avea ocazii și acolo”.
În inima mea, știam că avea dreptate – chiar dacă mintea mea nu era convinsă. Nu aveam o mărturie puternică pe vremea aceea, totuși, am hotărât să mă rog pentru a afla dacă trebuia să merg cu familia mea. Am primit un răspuns clar: „Trebuie să părăsiți acest loc”. Am fost trist, dar le-am spus părinților mei că voi merge.
Unde sunt copacii?
Concepción este un loc verde, cu mulți copaci. Primește 127 de cm de ploaie pe an. Antofagasta, orașul de lângă Calama unde ne mutam, primește doar 0,25 cm pe an.
Pentru mine, lucrul cel mai surprinzător în ceea ce privește mutatul a fost călătoria în sine. În timp ce călătoream spre nord cu autobuzul, să văd trecerea de la verde la maro a fost chinuitor. Mă întrebam: „Unde sunt copacii? Unde sunt vacile din zona rurală?”. Tot ce vedeam era praf, stânci și coline.
În mod evident, nordul statului Chile este un deșert, la ce altceva mă puteam aștepta? Mi-am amintit cum s-au simțit Laman și Lemuel când familia lui Lehi a părăsit țara moștenirii lor și s-a îndreptat spre pustiu.
Aveam o mulțime de temeri când am ajuns în Antofagasta. Ce avea să se întâmple dacă nu-mi făceam prieteni? Ce avea să se întâmple dacă nu mă obișnuiam cu zona? Ce avea să se întâmple dacă speranțele mele pentru viitor nu deveneau realitate?
În final, mi-am dat seama că nu ar fi trebuit să mă îngrijorez. Mama mea avea dreptate în legătură cu ocaziile care ne așteptau – în special ocazii spirituale.
Înainte de a ne muta, Evanghelia nu era o prioritate pentru mine. Domnul nu era pe primul plan. Dar în Antofagasta, am cunoscut oameni care m-au ajutat să văd frumusețea Evangheliei. Am primit ajutor din partea unor conducători ai preoției speciali. Mi-am făcut prieteni care rămân prețioși pentru mine. Viața mea spirituală s-a schimbat complet.
Sergio stă de vorbă cu prieteni la institut.
Sunt recunoscător pentru că am ascultat-o pe mama mea. Sunt recunoscător pentru că Domnul a răspuns la rugăciunea mea. Sunt recunoscător pentru că am avut curajul să mă mut în nord împreună cu familia mea.
Aici, în deșert, este locul în care am făcut schimbările care m-au ajutat să devin persoana care sunt astăzi. Aici este locul în care mi-am luat angajamentul să accept cu ardoare Evanghelia, să slujesc în misiune, să mă căsătoresc în templu și să-mi dedic viața Domnului. Aici este locul în care am hotărât că nu mai doream să fiu ca Laman și Lemuel.
Pentru familia mea și pentru mine, deșertul s-a dovedit a fi pământul nostru făgăduit.