2019
Când faptul de a ne ține strâns de bara de fier devine dureros
iulie 2019


Când faptul de a ne ține strâns de bara de fier devine dureros

Jeff Borders

Washington, S.U.A

Într-o zi foarte călduroasă de iulie, l-am ajutat pe cumnatul meu să construiască un zid de susținere. În cele din urmă, acest proiect m-a făcut să mă lupt cu rădăcinile unui cireș înflorit care stătea în cale.

„E ușor”, m-am gândit.

Am adunat uneltele potrivite și am săpat în jurul rădăcinilor pentru a face loc ca să lucrez. Apoi, am apucat o drujbă și, fără să mă gândesc de două ori, am început să tai rădăcinile. Rădăcinile subțiri s-au tăiat ușor, dar când am ajuns la rădăcinile mari, mi-am dat repede seama că nu era la fel de ușor. Una dintre rădăcini a fost, îndeosebi, greu de îndepărtat.

Strângând din dinți, eram hotărât să tai acea rădăcină. Din cauza soarelui strălucitor, transpirația mi-a curs pe gât în timp ce am apucat mai strâns drujba. Drujba a vibrat până când întregul meu trup s-a cutremurat. Puteam simți cum mâna dreaptă – cea care apăsa pe butonul de pornire a drujbei – începe să ardă de durere. Am ignorat durerea și am continuat să apăs.

În sfârșit, drujba a tăiat rădăcina. Am dat drumul butonului și am simțit plăcerea dulce a victoriei. Totuși, când mi-am scos mănușa, am observat că o bucățică de piele fusese smulsă de pe mâna mea.

Când m-am gândit la această experiență, mi-am dat seama că faptul de a ține drujba a fost, într-un fel, ca acela de a ne ține strâns de bara de fier. Ni se spune să ne ținem strâns de bara de fier când înaintăm prin viață. Dar, doar pentru că ne ținem strâns nu înseamnă că nu vor fi momente în care vom simți durere. M-am rănit la mână când am ținut strâns drujba. În mod asemănător, noi vom trece prin încercări și suferințe în timp ce ne ținem strâns tot timpul de bara de fier.

Tatăl Ceresc a știut că drumul înapoi la el avea să fie plin de pericole. De aceea, ne-a dat scripturile și cuvintele profeților pentru a ne ajuta. Dacă ne ținem bine de aceste lucruri când trecem prin încercări și suferințe în viața muritoare, ne vom întoarce într-o zi în prezența Sa.

Când ne vom întoarce la El, vom putea să privim la mâinile noastre, care s-au ținut strâns de bara de fier, uneori în pofida durerii sau dificultății. Și vom ști că, având ajutorul Tatălui Ceresc și prin puterea ispășitoare a lui Isus Hristos, ne-am ținut strâns, indiferent ce obstacole am întâlnit.