Numai în format digital: Tineri adulți
Revenirea pe cale după sarcina mea neplanificată
Eram singură și însărcinată. Însă mi-am dat seama că doream o viață diferită. Doream să trăiesc pentru Hristos și doream să fiu demnă de binecuvântările templului.
Am ales o universitate aproape de casă. Eram entuziasmată să practic la următorul nivel sportul care îmi plăcea, știind că familia mea avea să fie în tribună urmărindu-mă și sprijinindu-mă. Provin dintr-o familie minunată și părinții mei ne-au învățat valorile și standardele Evangheliei lui Isus Hristos.
Însă, în calitate de studentă-atletă în vârstă de 20 de ani, jucând fotbal și trăind „viața de la universitate”, am abandonat acele principii care mi-au fost predate. M-am dus la cursuri și am jucat fotbal în timpul săptămânii, iar, apoi, am fost la petreceri la sfârșit de săptămână, crezând că găsisem adevărata fericire. M-am înșelat amarnic! Însă, exact acest lucru face Satana – el face ca lucrurile greșite să fie atât de ispititoare, încât după un timp par că sunt bune.
Viața mea a scăpat de sub control în al treilea an la universitate. Am făcut alegeri greșite și am aflat că eram însărcinată. Întreaga mea perspectivă asupra vieții s-a schimbat. Nu mai era vorba doar de mine, ci și de bebelușul pe care îl purtam. Cuvintele din Alma 36:17-21 mi-au vorbit direct sufletului, deoarece am simțit multă întristare după voia lui Dumnezeu și vină din cauza alegerilor mele, cum a simțit și Alma.
Procesul pocăinței poate fi greu și frustrant. Mi-a fost greu să recunosc că m-am înșelat și că am făcut o greșeală. Să mă aflu în fața celor pe care îi iubesc și să le spun că eram însărcinată a fost unul dintre cele mai înfricoșătoare momente ale vieții mele. M-am întâlnit, de asemenea, cu episcopul meu și a trebuit să particip la un consiliu disciplinar, rezultatul căruia a fost ca eu să nu pot lua din împărtășanie o perioadă lungă. Am vrut doar să fug și să pretind că aceasta nu era viața reală. Însă era. Era noua mea realitate. Mă aștepta un drum greu, pe care trebuia să-l parcurg, indiferent de situație.
Familia mea a fost dezamăgită de alegerile mele, însă m-au și iubit și au dorit ce era mai bine pentru mine, precum dorea și Tatăl nostru Ceresc. De multe ori, m-am întrebat cum de m-a putut ierta după ce am greșit de atât de multe ori. Răspunsul pe care l-am primit de fiecare dată a fost, pentru că El mă iubește și dorește să mă întorc la El. Știam că îi dezamăgisem pe părinții mei pământești, însă gândul că L-am dezamăgit atât de mult pe Tatăl meu din Cer a fost sfâșietor.
Am continuat să mă simt atât de singură și pierdută în primele luni ale sarcinii mele, nesigură de ce urma să fac. Când am început să mă rog cu mai multă sinceritate Tatălui Ceresc pentru îndrumare și ajutor, am aflat că nu am fost singură cu adevărat niciodată. El a fost întotdeauna acolo, așteptându-mă să-L caut. Am avut o schimbare drastică în inimă. Doream să trăiesc o viață diferită. Doream să trăiesc pentru Hristos. Doream să fiu demnă să iau din nou din împărtășanie. Doream să fiu demnă să mă căsătoresc în templu într-o bună zi, ceva ce credeam că era aproape imposibil din cauza greșelilor mele.
Atunci, am învățat care este adevărata putere a lui Isus Hristos în calitate de Salvator al meu. Am avut parte atât de mult de îndurarea blândă a Domnului în timpul acelor nouă luni scurte. Am dobândit mai multă credință decât am avut vreodată în viața mea. Această credință în Isus Hristos mi-a permis să aleg s-o dau spre adopție pe fetița mea dulce. Durerea de a-mi da fiica spre adopție a fost imensă. Însă bucuria pe care am simțit-o ajutând o altă fiică a lui Dumnezeu să ajungă la familia ei eternă a fost și mai mare. Această experiență m-a schimbat în bine, precum putem fi schimbați cu toții dacă ne pare rău și ne pocăim cu adevărat – permițând Domnului să ne facă întregi din nou.
De atunci, am fost binecuvântată în fiecare zi.
Vedeți, și eu am fost înfiată ca bebeluș, și șase luni după ce mi-am dat fiica spre adopție, mi-am găsit mama biologică și am fost din nou împreună. Cu siguranță, a fost un miracol. La scurt timp după aceea, mi-am întâlnit viitorul soț, cu care, în cele din urmă, m-am căsătorit în templu. Acum sunt mama altor patru copii frumoși.
Faptul că am avut o sarcină neplanificată și că mi-am dat primul născut spre adopție mi-a schimbat viața pentru totdeauna. Am învățat atât de multe despre mine însămi și despre dragostea pe care Dumnezeu și Isus Hristos o au față de mine și față de fiecare dintre noi. Prin suferința, durerea, lacrimile și rugăciunile nerostite și rugăciunile la care am primit răspuns, am găsit speranță, dragoste, iertare, milă și har. Am aflat că adopția înseamnă dragoste. Am aflat valoarea faptului de a lua din împărtășanie. Am aflat că nu eram pierdută în totalitate – doar trebuia să mă întorc pe calea de la care m-am abătut. Pe măsură ce m-am pocăit cu sinceritate de păcatele mele și am învățat să mă bizui pe Hristos și să am credință în El, El m-a adus înapoi în turma Sa și mi-a binecuvântat viața peste măsură. Ispășirea lui Isus Hristos este reală și harul Său este destul pentru noi toți (vedeți Eter 12:27).