2020
Cum a deschis Cartea lui Mormon cerurile pentru mine
Ianuarie 2020


Numai în format digital: Tineri adulți

Cum a deschis Cartea lui Mormon cerurile pentru mine

Pentru că studiem din Cartea lui Mormon anul acesta, doresc să împărtășesc faptul că am o mărturie despre puterea și influența pe care aceasta o poate avea în viața voastră.

Autoarea articolului locuiește în Utah, S.U.A.

Am dobândit o mărturie despre Cartea lui Mormon de când am citit-o pentru prima dată când eram mai tânără. Însă, sincer, „studiul” meu din scripturi în lunile de dinainte de Conferința Generală din octombrie 2018 părea mai mult o răsfoire superficială. Așadar, când președintele Nelson le-a invitat pe femeile din Biserică să citească în întregime Cartea lui Mormon până la sfârșitul anului, părea că era exact invitația de care aveam nevoie.

Invitația dânsului cuprindea și câteva promisiuni importante. Dânsul a spus: „Când studiați cu ajutorul rugăciunii, vă promit că cerurile vi se vor deschide” („Participarea surorilor la adunarea lui Israel”, Liahona, nov. 2018, p. 69).

În timp ce am ascultat, am simțit entuziasmul de a-mi lua din nou angajamentul față de cartea pe care am ajuns s-o iubesc atât de mult și eram nerăbdătoare ca cerurile să mi se deschidă.

Și s-au deschis. În atât de multe moduri. După citirea Cărții lui Mormon în urma acestei invitații, am petrecut timp cugetând la experiența pe care am avut-o și pe care o am în continuare. Sunt uimită de ceea ce am învățat, de ceea ce am simțit și de cine am devenit datorită studiului paginilor ei inspirate.

Ceea ce am învățat

Pe măsură ce am citit din Cartea lui Mormon mai repede decât obișnuiam, narațiunea a prins viață pentru mine cu adevărat. Am simțit o legătură puternică cu aceia ale căror mărturii și experiențe sunt cuprinse în această carte.

De la fratele lui Nefi, Sam, am învățat că neprihănirea discretă este nobilă. De la Alma am învățat să nu renunț niciodată la credința mea. De la fiul său, că nu este niciodată prea târziu să ne apropiem de Hristos și să avem parte de puterea purificatoare a ispășirii Sale infinite (vedeți Mosia 27; Alma 36). Tatăl regelui Lamoni m-a inspirat să fac mai multe sacrificii pentru Dumnezeu (vedeți Alma 22:15, 18). Pahoran m-a învățat să fiu calmă și asemănătoare lui Hristos când simt că sunt înțeleasă greșit (vedeți Alma 61). De la fratele lui Iared am învățat că este esențial din partea noastră să acționăm, însă nu este suficient; avem nevoie de ajutorul și puterea care ne întărește ale Salvatorului (vedeți Eter 2-3). De la Moroni am învățat că, deși ne putem simți singuri, nu suntem cu adevărat singuri niciodată (vedeți Mormon 8:3, 5).

Am învățat să-L întreb adesea pe Domnul, să mă rog cu ardoare și cu credință. Am învățat importanța faptului de a păstra consemnări și de a depune mărturie și de a mă pocăi în modul potrivit. Am învățat că Dumnezeu se îngrijește de noi, că Hristos este milostiv și că Ei sunt una în scop.

Am învățat că „[ospătarea] din cuvintele lui Hristos” (2 Nefi 32:3) îmi oferă îndrumarea de care am nevoie în viață.

Am învățat, din nou, că Joseph Smith nu a scris – și nu avea cum să scrie – această carte.

Cum m-am simțit

A fost o întâmplare că am citit psalmul lui Nefi (2 Nefi 4) într-o zi în care m-am simțit copleșită de imperfecțiunile și slăbiciunile mele? Bineînțeles că nu. Sau a fost o coincidență fericită că am găsit declarația regelui Limhi, „O, cât de minunate sunt lucrările Domnului și cât de mult suferă El cu poporul Său”, (Mosia 8:20) când m-am simțit singură în încercările mele? Nu! Cu Dumnezeu, nu există coincidențe, doar îndurări blânde orchestrate perfect iar eu am fost beneficiara multora în timp ce am citit. Am simțit cu adevărat dragostea Tatălui meu Ceresc față de mine și un sentiment de pace incomparabilă în timp ce m-am cufundat zilnic în paginile Cărții lui Mormon.

Ceea ce am simțit cel mai mult în timp ce am citit din Cartea lui Mormon a fost puterea vindecătoare a Salvatorului. Verset după verset, depune mărturie despre harul Său, mila Sa, compasiunea Sa și dragostea Sa infinită. În timp ce am citit despre Isus Hristos, am fost cuprinsă de recunoștință pentru sacrificiul Său. Una dintre cele mai mari binecuvântări de care am avut parte în timp ce am citit a fost sentimentul de iertare totală pentru mai multe alegeri greșite făcute cu ani în urmă. Am simțit ca și cum Salvatorul îmi vorbea mie când citeam. În inimă am simțit cuvintele: Este timpul să trecem peste aceasta. Hristos mi-a oferit cu adevărat vindecarea de care aveam nevoie.

Deși nu L-am văzut pe Hristosul înviat precum L-au văzut nefiții (vedeți 3 Nefi 11), am simțit prezența Sa în viața mea în timp ce am citit despre El în Cartea lui Mormon. El ne înțelege cu adevărat pe fiecare dintre noi și ne înțelege încercările unice și El are puterea de a ne salva, alina și vindeca.

Cine devin

În timp ce mă cufund zilnic în Cartea lui Mormon, sunt mai răbdătoare, dau dovadă de mai multă compasiune, sunt mai recunoscătoare și mai optimistă. Tind să fiu mai puțin egoistă și mai puțin preocupată de lucrurile lumești.

Datorită Cărții lui Mormon și Spiritului pe care mi-L aduce în viață, sunt o mamă, soție, fiică și prietenă mai bună. Sunt o ucenică mai devotată a lui Isus Hristos.

Cum poate o singură carte să aibă toate răspunsurile? Cum poate o singură carte să înfăptuiască atât de multe?

Doar o carte plănuită de Dumnezeu are o astfel de putere. Și știu că este cu adevărat de la Dumnezeu.

Așa cum președintele Nelson a promis, cerurile chiar mi s-au deschis, în mai multe moduri decât mi-aș fi putut imagina. Așadar, voi continua să citesc și să studiez din Cartea lui Mormon. Voi continua să cercetez paginile ei și Îl voi găsi pe Hristos în ele pentru că această carte este, cu adevărat, doar despre El.