Cred că uneori este ușor ca tinerii adulți să creadă că pocăința este un lucru înspăimântător. Este adevărat că este înspăimântător să recunoaștem ce am făcut dacă ne este teamă că acest lucru înseamnă pierderea dragostei unor oameni dragi sau a Tatălui nostru Ceresc. Dacă vedem pocăința în acest fel, putem fi tentați să mărturisim „doar cât trebuie” pentru a trece ceea ce considerăm a fi un test necesar pentru a ajunge la următorul nivel. Totuși, am învățat din experiențe personale că pocăința adevărată înseamnă altceva. Pocăința nu este întotdeauna confortabilă, dar, dacă înțelegem cât de mult Domnul ne iubește și vrea să ne ajute, teama se risipește pe măsură ce dăm dovadă de credință în puterea Sa de a ne curăța. Am învățat că, pe măsură ce dau dovadă de credință în Hristos prin pocăință, greșelile mele din trecut nu trebuie să-mi definească prezentul sau viitorul (citiți mai mult în articolul meu de la pagina 44).
În articolele publicate doar în format digital, Evita subliniază că pocăința adevărată aduce cu sine un sentiment de recunoștință pentru Salvator și ispășirea Sa și ne oferă tărie pentru a rezista ispitelor viitoare. Leah adaugă că nu trebuie să așteptăm până duminica pentru împărtășanie – faptul de a ne îndrepta către Domnul prin pocăință zilnică ne oferă puterea de a renunța chiar și la cele mai mici obiceiuri care ne îndepărtează de El. Și, dacă facem greșeli grave, Jori împărtășește faptul că pocăința ne poate învăța despre dragostea Salvatorului pentru fiecare dintre noi.
Pocăința este un dar pentru care sunt recunoscătoare că îl am în viața mea. Dumnezeu știe că suntem oameni și că, uneori, facem greșeli prostești. Indiferent cât suntem de imperfecți, există speranță pentru noi. Dacă ne punem încrederea în Salvator, El va păși alături de noi pe drumul înapoi către Tatăl din Ceruri – indiferent cât de mult va dura acest lucru.