Societăți durabile
Dacă mulți dintre noi și mulți dintre semenii noștri ne străduim să ne îndrumăm viața potrivit „adevărului lui Dumnezeu”, virtuțile morale necesare în fiecare societate vor abunda.
Cât este de minunat să ascultăm corul cântând despre minunatul Salvator.
În anul 2015, Organizația Națiunilor Unite a adoptat programul numit „Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă”. A fost descris ca „un plan comun pentru pace și prosperitate pentru oameni și planetă, acum și în viitor”. Agenda pentru dezvoltare durabilă cuprinde 17 obiective care trebuie atinse până în anul 2030, cum ar fi: eradicarea sărăciei, eradicarea foametei, educație de calitate, egalitate de gen, apă curată și sanitație și muncă decentă. 1
Conceptul de dezvoltare durabilă este unul interesant și important. Cu toate acestea, și mai urgentă este marea întrebare legată de societățile durabile. Care sunt principiile care susțin o societate înfloritoare, care promovează fericirea, progresul, pacea și bunăstarea în rândul membrilor ei? Avem consemnări scripturale despre cel puțin două astfel de societăți înfloritoare. Ce putem învăța din acestea?
În vechime, marele patriarh și profet Enoh a propovăduit despre neprihănire și „a construit un oraș care a fost numit Orașul Sfințeniei, chiar Sion” 2 . Este consemnat că „Domnul l-a numit pe poporul Său Sion pentru că era într-o singură inimă și într-un singur gând și trăia în dreptate; și nu existau săraci printre ei” 3 .
„Și, Domnul a binecuvântat țara și ei au fost binecuvântați pe munți și pe locuri înalte și au înflorit” 4 .
În primul și al doilea secol, popoarele din emisfera vestică, cunoscute sub numele de nefiți și lamaniți, oferă un alt exemplu remarcabil de societate înfloritoare. După slujirea extraordinară a Salvatorului înviat printre ei, aceștia „au umblat după poruncile pe care le primiseră de la Domnul Dumnezeul lor, continuând în postire și rugăciuni și adunându-se laolaltă deseori ca să se roage și să audă cuvântul Domnului…
Și nu erau nici invidie, nici certuri, nici tumulturi, nici curvii, nici minciuni, nici crime sau alte feluri de necurățenii; și cu siguranță nu a putut să fie niciun popor mai fericit printre toate popoarele care au fost făcute de către mâna lui Dumnezeu” 5 .
Societățile din aceste două exemple au fost susținute de binecuvântările cerului ca urmare a devotamentului lor exemplar față de cele două mari porunci: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, și cu tot cugetul tău” și „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” 6 . Au fost supuși lui Dumnezeu în viața lor personală și s-au îngrijit unii de alții în ceea ce privește bunăstarea fizică și spirituală. Potrivit cuvintelor consemnate în Doctrină și legăminte, acestea au fost societăți în care „fiecare om [căuta] ceea ce este bun pentru aproapele său și [făcea] toate lucrurile cu ochiul îndreptat numai către slava lui Dumnezeu” 7 .
Din păcate, după cum a menționat și vârstnicul Quentin L. Cook în această dimineață, societatea ideală descrisă în 4 Nefi din Cartea lui Mormon nu a continuat dincolo de al doilea secol. Durabilitatea nu este garantată, iar o societate înfloritoare poate eșua în timp dacă aceasta renunță la cele mai importante virtuți prin care îi sunt susținute pacea și prosperitatea. În acest caz, cedând ispitelor diavolului, oamenii „au început să fie împărțiți în clase; și au început să zidească biserici pentru ei înșiși pentru ca să capete câștig; și au început să tăgăduiască Biserica cea adevărată a lui Hristos” 8 .
„Și s-a întâmplat că atunci când trei sute de ani au trecut, atât poporul nefiților, cât și lamaniții deveniseră foarte ticăloși, unul la fel ca celălalt” 9 .
Până la sfârșitul secolului următor, milioane au murit în războaie sângeroase și națiunea lor, care odinioară fusese armonioasă, a fost redusă la triburi războinice.
Reflectând la acest exemplu și la alte exemple de societăți care odinioară au fost înfloritoare și care, ulterior, s-au prăbușit, cred că este bine să spunem că, atunci când oamenii nu mai au sentimentul de responsabilitate față de Dumnezeu și încep să se încreadă, în schimb, în „brațul omului”, dezastrul pândește. Încrederea în brațul omului înseamnă a ignora Autorul divin al drepturilor și demnității oamenilor și a acorda o prioritate maximă bogățiilor, puterii și laudelor lumii (și, adesea, a-i batjocori și a-i persecuta pe cei care au un standard diferit). Între timp, cei din societățile durabile caută, după cum a spus regele Beniamin, să „[crească] în cunoașterea slăvii aceluia care [i-a] făcut… sau în cunoașterea a ceea ce este drept și adevărat” 10 .
Instituțiile reprezentate de familie și religie au fost esențiale pentru înzestrarea atât a persoanelor, cât și a comunităților cu virtuțile care susțin o societate trainică. Aceste virtuți, înrădăcinate în scripturi, includ, printre altele, integritatea, responsabilitatea, compasiunea, căsătoria și fidelitatea în cadrul căsătoriei, respectul față de alții și proprietatea altora, slujirea, necesitatea muncii și demnitatea faptului de a munci.
La începutul acestui an, jurnalistul Gerard Baker, a scris un articol în Wall Street Journal, onorându-l pe tatăl său, Frederick Baker, cu ocazia împlinirii vârstei de 100 de ani. Baker a făcut presupuneri despre motivele longevității tatălui său, dar, apoi, a adăugat aceste gânduri:
„Deși, probabil, ne dorim cu toții să cunoaștem secretul unei vieți lungi, de multe ori simt că ar fi mai bine să ne dedicăm mai mult timp pentru a ne da seama ce înseamnă o viață bună, indiferent de durata vieții noastre pe pământ. În această privință, sunt convins că știu secretul tatălui meu.
El vine dintr-o perioadă în care viața era definită, în primul rând, de datorie, nu de drepturi; de responsabilități sociale, nu de privilegii personale. Principiul principal care a animat secolul său de viață a fost sentimentul obligației – față de familie, Dumnezeu și țară.
Într-o perioadă dominată de consecințele dezintegrării familiilor, tatăl meu a fost un soț devotat soției sale timp de 46 de ani, un tată responsabil a șase copii. A fost foarte implicat și puternic în mod special atunci când părinții mei au trecut prin tragedia de neimaginat a pierderii unui copil…
Și, într-o perioadă în care religia este tot mai mult o curiozitate, tatăl meu a trăit fiind un catolic credincios, devotat, cu o credință de nezdruncinat în promisiunile lui Hristos. Într-adevăr, uneori cred că a trăit atât de mult pentru că este mai bine pregătit să moară decât toți cei pe care i-am cunoscut vreodată.
Am fost un om norocos – binecuvântat să primesc o educație bună, să-mi întemeiez o familie minunată, să am un oarecare succes pe plan temporal, pentru care nu-mi asum meritul. Dar, oricât de mulțumit și de recunoscător aș fi, acest sentiment este eclipsat de mulțumirea și recunoștința pe care le simt față de omul care, fără a se lamenta sau dramatiza, fără a aștepta recompense sau chiar recunoaștere, a trăit – de un secol încoace – cu responsabilitățile, obligațiile și, în cele din urmă, bucuriile simple ale unei vieți pline de virtuți” 11 .
În ultimii ani, înțelegerea importanței religiei și a crezurilor religioase a scăzut în multe națiuni. Un număr tot mai mare de oameni consideră că atât credința în Dumnezeu, cât și devotamentul față de El nu sunt necesare pentru integritatea morală a persoanelor sau a societăților din lumea de astăzi. 12 Cred că suntem cu toții de acord că cei care declară că nu au niciun crez în ceea ce privește religia pot fi, și sunt adesea, oameni buni, cu standarde morale. Cu toate acestea, nu suntem de acord că acest lucru se întâmplă fără influența divină. Mă refer la lumina lui Hristos. Salvatorul a declarat: „Sunt adevărata lumină care luminează pe orice om care vine pe lume” 13 . Fie că își dă seama, fie că nu, fiecare bărbat, femeie și copil de orice credință, din orice loc și oricare perioadă este umplut cu lumina lui Hristos și, prin urmare, are capacitatea de a discerne între bine și rău, ceea ce numim adesea conștiință. 14
Cu toate acestea, atunci când secularizarea separă virtutea personală și civică de sentimentul de responsabilitate față de Dumnezeu, aceasta separă planta de rădăcinile sale. Bizuirea în totalitate pe cultură și tradiție nu va fi suficientă pentru a menține virtutea în societate. Atunci când o persoană nu are un dumnezeu mai presus de ea însăși și nu caută un bine mai mare decât acela de a-și satisface propriile pofte și preferințe, consecințele se vor vedea fără întârziere.
De exemplu, o societate în care consimțământul individual este singura constrângere asupra activității sexuale este o societate în declin. Adulterul, promiscuitatea, nașterile în afara căsătoriei 15 și avortul ales nu sunt decât unele dintre fructele amare produse de imoralitatea rezultată din revoluția sexuală. Consecințele care urmează acționează împotriva durabilității unei societăți sănătoase și includ un număr tot mai mare de copii crescuți în sărăcie și fără influența pozitivă a taților, uneori de-a lungul mai multor generații femeile asumându-și singure responsabilitățile care ar trebui să fie comune, iar școala, precum și alte instituții de educare foarte deficiente, au sarcina de a compensa eșecul din cămin. 16 La aceste patologii sociale se adaugă nenumăratele momente de mâhnire și disperare individuală – distrugere mintală și emoțională de care au parte atât cei vinovați, cât și cei nevinovați.
Nefi a proclamat:
„Vai de cel care ascultă de preceptele oamenilor și reneagă puterea lui Dumnezeu și darul Duhului Sfânt!…
Vai de toți cei care tremură și sunt mânioși din cauza adevărului lui Dumnezeu!” 17 .
În schimb, mesajul nostru plin de bucurie către copiii noștri și către întreaga omenire este că „adevărul lui Dumnezeu” indică o cale mai bună sau, după cum a spus Pavel, „o cale nespus mai bună” 18 , o cale către fericire personală și bunăstare a comunităților acum și către pace și bucurie eterne în viața de apoi.
Adevărul lui Dumnezeu se referă la adevărurile esențiale care stau la baza planului fericirii întocmit de El pentru copiii Săi. Aceste adevăruri sunt: Dumnezeu trăiește; El este Tatăl Ceresc al spiritelor noastre; ca manifestare a dragostei Sale, El ne-a dat porunci care duc la o plenitudine de bucurie alături de El; Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul nostru; El a suferit și a murit pentru a ispăși pentru păcatele noastre, cu condiția să ne pocăim; El a înviat din morți, făcând ca învierea să aibă loc pentru toată omenirea; vom sta cu toții înaintea Sa pentru a fi judecați, pentru a da socoteală despre viața noastră. 19
La nouă ani de la începerea a ceea ce s-a numit „domnia judecătorilor” în Cartea lui Mormon, profetul Alma a renunțat la poziția sa de judecător șef pentru a acorda timp deplin conducerii Bisericii. Scopul său era să se ocupe de mândria, persecuția și lăcomia care creșteau în rândul oamenilor și, în special, în rândul membrilor Bisericii. 20 Vârstnicul Stephen D. Nadauld a spus odată: „Hotărârea inspirată a lui [Alma] nu a fost aceea de a petrece mai mult timp încercând să elaboreze și să aplice mai multe reguli pentru a corecta comportamentul poporului său, ci să le vorbească despre cuvântul lui Dumnezeu, să predea doctrina iar înțelegerea lor a planului mântuirii să-i determine să-și schimbe comportamentul” 21 .
Putem face multe ca semeni și împreună-cetățeni pentru a contribui la durabilitatea și succesul societăților în care trăim și, cu siguranță, slujirea noastră cea mai importantă și trainică va fi să predăm și să trăim potrivit adevărurilor inerente marelui plan al mântuirii întocmit de Dumnezeu. După cum este exprimat în cuvintele imnului:
Prin credință și-n orice-ar veni,
Dușmani, prieteni, noi vom iubi.
Vom predica a Ta Ființă
Prin cuvânt blând și pură viață. 22
Dacă mulți dintre noi și mulți dintre semenii noștri ne străduim să luăm hotărâri și să ne îndrumăm viața potrivit „adevărului lui Dumnezeu”, virtuțile morale necesare în fiecare societate vor abunda.
În dragostea Sa, Tatăl nostru Ceresc a dat pe Singurul Său Fiu Născut, Isus Hristos, pentru ca noi să avem viață veșnică. 23
„[Isus Hristos] nu face nimic decât dacă este spre binele lumii; căci El iubește lumea, chiar într-atât, încât Și-a jertfit propria viață pentru ca să poată să-i tragă pe oameni la El. Prin urmare, nu poruncește la nimeni să nu ia parte la salvarea Sa.
Iată, strigă El la cineva, zicând: Te depărtezi de Mine? Iată, eu vă spun: Nu; dar El spune: Veniți la Mine, voi, toate marginile pământului, cumpărați lapte și miere fără bani și fără preț.” 24
Declarăm aceste lucruri „cu solemnitatea inimii, în spiritul umilinței” 25 și în numele lui Isus Hristos, amin.