2020
Vârstnicul Brent H. Nielson
Noiembrie 2020


Vârstnicul Brent H. Nielson

din Președinția celor Șaptezeci

Una dintre lecțiile importante pe care le-a învățat vârstnicul Brent H. Nielson după ce o membră a familiei a părăsit Biserica timp de câțiva ani, este aceea că toți copiii lui Dumnezeu au nevoie de dragostea Salvatorului și de puterea de vindecare a ispășirii Sale.

În această perioadă, în timp ce studia Luca 15 împreună cu familia sa, vârstnicul Nielson a înțeles pilda fiului risipitor într-un mod nou.

„Dintr-un motiv anume, eu mă identificasem întotdeauna cu fiul care a rămas acasă… În acea dimineață, mi-am dat seama că, într-un fel, eu eram fiul risipitor”, a spus dânsul. „Cu toții suntem lipsiți de slava lui Dumnezeu (vedeți Romani 3:23). Cu toții avem nevoie ca ispășirea Salvatorului să ne vindece. Cu toții suntem rătăciți și avem nevoie să fim găsiți”1.

Vârstnicul Brent Hatch Nielson a fost susținut în calitate de membru al Președinției celor Șaptezeci în data de 3 octombrie 2020, după eliberarea vârstnicului L. Whitney Clayton, căruia i s-a acordat statutul de autoritate emerită.

Vârstnicul Nielson s-a născut în Burley, Idaho, S.U.A., în data de 8 decembrie 1954. Tânăr fiind, a slujit în misiune cu timp deplin în Finlanda. S-a căsătorit cu Marcia Ann Bradford în luna iunie a anului 1978 în Templul Salt Lake. Dânșii au șase copii.

Vârstnicul Nielson a obținut o diplomă de licență în limba engleză de la Universitatea Brigham Young în anul 1978. În anul 1981, a primit o diplomă de doctor în jurisprudență de la Universitatea Utah. Ulterior, a lucrat în calitate de avocat și partener într-o firmă de avocatură în Twin Falls, Idaho, S.U.A., timp de aproape 30 de ani.

Vârstnicul Nielson a slujit în calitate de consilier în Zona Pacific și Zona Filipine și ca președinte al Zonei Filipine. Din 2015 până în 2020, a slujit în calitate de director executiv al Departamentului Misionari.

Înainte de a fi chemat în calitate de autoritate generală-Cei Șaptezeci în luna aprilie a anului 2019, dânsul a slujit ca președinte al Tinerilor Băieți la nivel de episcopie, episcop, înalt consilier, consilier în președinția unui țăruș, președinte de țăruș și autoritate a zonei-Cei Șaptezeci în Zona Idaho.

Notă

  1. Brent H. Nielson, „Să-l așteptăm pe fiul risipitor”, Ensign sau Liahona, mai 2015, p. 103.