„Să replantăm sămânța credinței”, Liahona, mart. 2024.
Să replantăm sămânța credinței
Lecții învățate de la cei care s-au întors la credință.
Într-o lume care, adesea, amplifică povestirile despre pierderea credinței, călătoriile mai liniștite de întoarcere la credință trec, uneori, neobservate. Dar povestirile despre reconvertire ilustrează modul în care frați și surori în Evanghelie își biruie îndoielile chiar și după ce au părăsit Biserica. Povestirile lor ilustrează ce ne învață Alma despre plantarea seminței. Alma descrie un proces al credinței care nu doar că ajută la întărirea celor care încearcă să-și mărească credința, ci îi ajută și pe cei care întâmpină greutăți cu întrebări și îngrijorări.
-
În primul rând, trebuie să înțelegem că „credința nu este o cunoaștere perfectă” (Alma 32:21).
-
Apoi, „[dovedim] un pic de credință” sau chiar doar avem o „[dorință să credem]” (versetul 27).
-
Plantăm sămânța – cuvântul lui Dumnezeu – în inima noastră (vedeți versetul 28).
-
De-a lungul drumului, hrănim rădăcinile spirituale cu răbdare și acceptăm ajutorul prietenilor în Evanghelie pentru a crește un pom plantat în Hristos, „crescând pentru viață nepieritoare” (versetul 41).
„Credința nu este o cunoaștere perfectă despre lucruri; de aceea, dacă voi aveți credință, voi aveți speranță în lucruri care nu se văd, care sunt adevărate” (Alma 32:21).
Alba Lucia Fonseca, membră a Bisericii din Statele Unite, a văzut, pe internet, materiale care au stârnit îngrijorări cu privire la crezurile ei religioase și a trecut printr-o pierdere rapidă a credinței. La început, ea a alungat sămânța credinței cu îndoielile ei, dar, apoi, a început să discute cu o membră grijulie și pricepută și și-a dat seama că necredința ei ridica, de asemenea, întrebări.
„Înțelegerea mea despre conceptele Evangheliei și istoria Bisericii nu a fost nici pe departe atât de cuprinzătoare pe cât am presupus”, explică ea. „Acest lucru m-a făcut să fiu umilă și m-a ajutat să-mi dau seama că mai aveam de învățat atât de multe și că credința nu înseamnă să ajungi să ai răspunsuri la toate întrebările.” Alba și-a dat seama că alte „lucruri valoroase în viață – cum ar fi familia, educația, cariera – implică riscuri, sacrificii, incertitudini și efort pe tot parcursul vieții. M-am întors la Biserică și pot afirma, de asemenea, că menținerea credinței merită din plin depunerea acestui fel de efort”.
Președintele Russell M. Nelson ne-a învățat: „Domnul nu cere să avem o credință perfectă pentru ca noi să avem acces la puterea Sa perfectă”. Dar dânsul a subliniat, de asemenea, că a noastră credință necesită efort continuu pentru a continua să crească.1 Deși temelia originală a Templului Salt Lake și-a îndeplinit bine scopul mai bine de un secol, acum are nevoie de renovări majore, a explicat președintele Nelson. Și noi trebuie, uneori, să ne întărim temelia spirituală „pentru a face față pericolelor și presiunilor viitoare”2. Când dăm uneori peste materiale dificile, așa cum a făcut Alba, dorința noastră de certitudine ne poate conduce de la a crede pur și simplu la a nu crede pur și simplu, sărind peste efortul necesar pentru a ne întări și consolida temelia spirituală.
Cei care studiază povestiri despre întoarcerea la credință au descoperit că este util să privească credința ca pe o călătorie care durează întreaga viață, cu mai multe etape.3 Am putea începe cu un crez simplu când suntem copii, dar, la un moment dat, acea credință de copil se confruntă cu întrebări și îngrijorări. Deși este posibil ca propria credință netestată să-și fi îndeplinit bine scopul ca temelie spirituală, acum trebuie să trecem de la o credință simplă, prin complexitate, la o credință matură, capabilă să reziste încercărilor viitoare.4 Abandonarea credinței poate părea mai ușoară, aproape ca o ușurare, dar recompense bogate însoțesc călătoriile celor care se întorc la Dumnezeu și continuă să-și hrănească semințele credinței.
Încercările credinței au început în cazul lui Samuel Hoglund, din Suedia, când membrii familiei au adresat întrebări. A trecut printr-o fază în care „primea răspuns la o întrebare doar pentru a da peste o alta”, explică dânsul. „Credința mea oscila de la o jumătate de oră la alta, până când mi-am dat seama că acest proces și nevoia mea de certitudine erau de nesusținut.” În loc să încerce să găsească răspuns la fiecare întrebare relativ minoră, Samuel a hotărât să studieze întrebări importante – cele vitale pentru o temelie solidă în Isus Hristos. Însoțită de rugăciune și studiul scripturilor, cercetarea lui Samuel, asemenea celei a lui Alba, l-a ajutat să înțeleagă cât de multe mai avea de învățat și l-a făcut să aibă crezuri mai mature. „Experiența mi-a întărit foarte mult credința”, spune dânsul, „și, de asemenea, m-a învățat că vei găsi ceea ce cauți cu adevărat”.
„Dacă vă veți trezi și vă veți deștepta aptitudinile, chiar pentru a pune la încercare cuvintele mele și dacă dovediți un pic de credință, da, chiar dacă nu faceți nimic mai mult decât să doriți să credeți, lăsați această dorință să lucreze în voi” (Alma 32:27).
„A exercita credință poate părea copleșitor”, a spus președintele Nelson. „Uneori, ne putem întreba dacă putem obține suficientă credință pentru a primi binecuvântările de care avem atât de mare nevoie.”5 Dar chiar și pașii mici de credință, începând cu „un pic de credință”, pot „să lucreze în voi” și pot începe o renaștere spirituală.
După ce a rătăcit din punct de vedere spiritual în timpul anilor de facultate, Amanda Freebairn, din Statele Unite, a făcut micul pas de a se ruga, ceea ce a determinat-o să urmeze îndemnul de a se plimba prin împrejurimile templului din vecinătate. „Faptul de a simți Spiritul acolo mi-a reaprins credința”, spune dânsa. Întoarcerea la Biserică și acceptarea chemării de a preda în cadrul Societății Primare i-au aprofundat credința și dânsa a continuat să facă pași care au condus-o spre acceptarea deplină a Evangheliei. De-a lungul drumului, spune Amanda, „am găsit răspunsurile la întrebările de care aveam nevoie cu disperare”.
La un moment dat, Dan Ellsworth, de asemenea din Statele Unite, nu era sigur că mai avea de exercitat vreun pic de credință. Expunerea sa inițială la abordări academice și istorice legate de Vechiul Testament i-a slăbit credința în Biblie și i-a afectat credința în toate scripturile. Dar Dan a continuat să se ducă la biserică și a hotărât să experimenteze, timp de șase luni, un plan de a se ruga, a posti și a sluji în cadrul Bisericii. Uneori, le-a rugat pe fiicele sale mici să se roage și ele pentru credința tăticului lor.
După un timp, Dan a început să aibă experiențe spirituale și să găsească răspunsuri la unele dintre întrebările care-l tulburau cel mai mult. Într-o zi, în timp ce se afla la bibliotecă, a simțit îndemnul să se ducă la un rând de cărți și să aleagă una. În ea, a găsit contraargumente pline de învățături la cartea care, inițial, i-a zdruncinat credința în Biblie. Deși această experiență nu a rezolvat fiecare întrebare, l-a învățat pe Dan câteva lecții importante: „În primul rând, trebuia să fiu umil cu privire la cât de multe lucruri puteam să știu pe cont propriu. Și, în al doilea rând, există și alte moduri de a găsi adevărul, pe lângă rațiune: impresii spirituale, rezultate pozitive din roadele Spiritului și idei care încurajează descoperiri mintale, toate acestea ducând la convingeri și credință mult mai puternice decât am avut înainte”.
Lui Zach Marshall din Anglia, simplul pas de a viziona o prezentare video educativă despre Cartea lui Mormon i-a deschis mintea la posibilitatea ca această carte să fie plauzibilă. „O citisem înainte ca parte a studiului scripturilor în familie și pe cont propriu, fără intenție adevărată”, explică dânsul. „Dar, când eram adolescent, am încetat să mai fiu activ în Biserică, așadar dovada pe care o văzusem în prezentarea video m-a făcut să citesc, cu intenție adevărată, Cartea lui Mormon pentru prima dată.” După ce a pus la încercare cuvântul lui Dumnezeu, Zac a început să înlocuiască îndoiala cu credința. Acum dânsul spune: „Biserica pe care am văzut-o odată ca fiind restrictivă, o văd acum ca fiind eliberatoare în același mod în care Isus spune: «Adevărul vă va face slobozi» [Ioan 8:32]”.
„Dar dacă noi neglijăm pomul și nu avem grijă de hrana lui, iată, el nu va face rădăcini” (Alma 32:38).
În timp ce facem pași mici pentru a hrăni credința, trebuie, de asemenea, să ne conștientizăm modurile de a gândi care ne obstrucționează și ne restricționează credința. Studiind povestirile despre întoarcerea la credință a membrilor Bisericii din diferite țări, Eric și Sarah d’Evegnée, profesori la Universitatea Brigham Young – Idaho, fac următoarea observație: „Modul în care gândim poate fi la fel de important ca ce gândim”. De exemplu, faptul de a ne aștepta ca devotamentul religios să ne scutească de disconfortul și încercările dureroase ale vieții nu este adevărat și creează presupuneri nerealiste. Isus Hristos a promis că nu ne va abandona niciodată, dar ne-a avertizat: „În lume veți avea necazuri” (Ioan 16:33). Dar, încercările vieții pot, potrivit Lui Sarah, „să ne facă să vedem Evanghelia în mod negativ. Uneori, respingem idealul când ne confruntăm cu ceva mai puțin ideal”.
Autorul și istoricul independent Don Bradley, din Statele Unite, s-a confruntat cu întrebări despre istoria Bisericii într-o perioadă în care, a explicat dânsul, „nu eram fericit și aveam o perspectivă sceptică. Cinismul față de oricine avea să-mi influențeze negativ relațiile și mi-am pierdut credința și relația cu Dumnezeu”. Ani mai târziu, Don a început să lucreze pentru a fi optimist și recunoscător în viața personală.
Dânsul a început, de asemenea, să analizeze studiile despre beneficiile religiei organizate asupra sănătății mintale și fizice. „Nu puteam nega aceste studii”, își amintește Don. „Treptat, mi-am dat seama că înlocuisem scepticismul cu gândirea critică și, având o atitudine mai optimistă față de viață, mi-am recăpătat credința în Dumnezeu și Isus Hristos.” Don s-a întors la informațiile istorice care i-au cauzat probleme la un moment dat, dar acum, același material a dus la convingerea că Joseph Smith a fost un profet al lui Dumnezeu.
„Dacă voi veți hrăni cuvântul, da, hrăniți pomul atunci când el începe să crească… voi veți culege răsplata pentru credința voastră, pentru răbdarea și sârguința voastră și pentru îndelungile voastre suferințe” (Alma 32:41, 43).
Chiar și cu dorința de a pune la încercare cuvântul lui Dumnezeu și de a avea o minte plină de speranță, întoarcerea la credință și la participarea la adunările Bisericii poate fi un proces descurajator, aproape copleșitor. Efortul necesită nu doar răbdare, curaj și umilință, ci și dragostea prietenilor și a membrilor familiei. Acceptarea ajutorului prietenilor sinceri hrănește sămânța și îi permite să prindă rădăcini, în loc să se usuce și să moară.
Când Leo Winegar, din Statele Unite, s-a confruntat prima dată cu întrebări despre istoria Bisericii, a descoperit importanța prietenilor plini de compasiune. „Mărturia mea s-a ofilit”, explică dânsul, în timp ce trecea printr-o perioadă de „singurătate și disperare întunecată când mi-a fost greu să mă rog”. Într-o zi, Leo a simțit îndemnul să contacteze un profesor de istorie a Bisericii. Acesta nu numai că l-a încurajat pe Leo să-și reconsidere cărarea îndoielii, dar i-a și devenit prieten apropiat. Mărturia lui Leo și-a revenit treptat cu ajutorul mentorului lui și al anilor de studiu plini de speranță. Cu timpul, el a găsit răspunsuri la multe întrebări. „Îi sunt veșnic recunoscător Salvatorului meu Isus Hristos pentru că m-a îndrumat înapoi”, explică dânsul, „și prietenilor care L-au reprezentat”.
„Dacă prietenii și membrii familiei se îndepărtează de Biserică, continuați să-i iubiți”, ne-a sfătuit președintele Nelson. „Nu este responsabilitatea voastră să judecați alegerea altcuiva, așa cum nici voi nu meritați să fiți criticați pentru că rămâneți credincioși.”6
Teama de astfel de critici a ținut-o pe Letitia Rule, o membră din Anglia, 20 de ani departe de Evanghelie. Și-a dorit adesea să se întoarcă, dar „[îi] era teamă și să [intre] pe ușă, simțindu-[se] judecată și ca și cum nu [ar] fi trăit cum trebuie”. Doar un diagnostic care-i punea viața în pericol i-a dat curajul de a face acel pas dificil. Membrii au întâmpinat-o cu căldură și dragoste, ajutând-o să dorească să trăiască din nou potrivit Evangheliei.
„Sădiți acest cuvânt în inima voastră, iar atunci când el va începe să se mărească, tot așa să-l îngrijiți prin credința voastră. Și iată, el va deveni un pom, crescând în voi pentru viață veșnică.” (Alma 33:23)
Când Alma își încheie cuvântarea, el clarifică faptul că, deși eforturile de a hrăni sămânța sunt cruciale, ele nu sunt sămânța în sine. În schimb, plantăm sămânța adevărată când „[începem să credem] în Fiul lui Dumnezeu, în faptul că El va veni ca să mântuiască poporul Său și că El va suferi și va muri ca să ispășească [pentru] păcatele lor” (Alma 33:22).
Michael Auras, din Germania, a învățat lecții importante despre prioritățile Evangheliei după ce a rătăcit când era tânăr. „Există atât de multe lucruri și relații bune în Evanghelie, dar numai credința în Isus Hristos ne va susține mărturiile”, explică dânsul. „Tatăl meu și cu mine am șovăit în credința noastră o perioadă având diferite întrebări, dar ne-am întors când ne-am bazat credința pe Isus Hristos mai presus decât orice altceva.”
Președintele Nelson ne asigură: „Salvatorul nu este niciodată mai aproape de dumneavoastră decât atunci când vă confruntați cu un munte sau îl urcați cu credință”7. Isus Însuși promite: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28:20). El va merge cu noi, ne va iubi „cu o iubire veșnică” (Ieremia 31:3) și ne va da viață din belșug (vedeți Ioan 10:10). Cei care sunt dornici să planteze această sămânță vor descoperi că și mica lor credință poate, prin Salvator, să devină „un pom, crescând în [ei] pentru viață veșnică” (Alma 33:23).
Autoarea articolului locuiește în Utah, S.U.A.