„Un chip la fereastră”, Liahona, mart. 2024.
Glasuri ale sfinților din zilele din urmă
Un chip la fereastră
Am crezut că vecina mea era indiscretă, dar mi-am dat seama că doar avea nevoie de o prietenă.
Fotografie obținută prin amabilitatea autoarei.
Deseori, am văzut același chip privind de la fereastra unui apartament. Mi-am spus: „Nu este trist că cineva se uită mereu pe fereastră judecând activitățile vecinilor?”.
Apoi, într-o zi, m-am gândit că poate ar trebui să mă duc să întreb dacă-i pot fi de ajutor. Am hotărât să iau cu mine niște pâine tocmai coaptă.
Pâinea caldă a topit gheața din inima vecinei mele mai în vârstă. Cu lacrimi în lacrimi, mi-a spus cât de singură se simțea. Nimeni nu a vizitat-o și nimeni nu a sunat-o, nici măcar copiii ei. Cu mâna tremurândă, ea și-a șters lacrimile de pe obraji.
A oftat și, apoi, a spus: „Ce frumos ar fi să părăsesc această lume! Nu judec pe nimeni când mă uit pe fereastră. Doar mă uit la copiii care se joacă și la alte lucruri care se întâmplă în curte”.
Ilustrație de Alex Nabaum.
Cu timpul, am vorbit despre Evanghelie. La început, ea a fost reticentă pentru că soțul ei slujise în calitate de oficiant într-o altă biserică. Dar, cu cât noi vorbeam mai mult, cu atât mai mult a devenit mai impresionată de adevărurile pe care i le-am împărtășit despre Isus Hristos și Evanghelia Sa restaurată.
„Este minunat că Îl avem pe același Isus!”, a spus ea. „Ne vom vedea unii pe alții în cer?”
„Da”, i-am răspuns, „vom fi acolo împreună – ținându-ne de mână”.
Din acel moment, am fost prietene bune mulți ani, până când, în cele din urmă, a plecat din această lume.
Acum, îmi place să cred că fosta mea vecină se uită de la fereastra casei ei cerești, urmărind activitățile noastre și sperând că avem suficientă armonie și dragoste unii față de alții.