Eram înconjurată de oameni, dar tot mă simțeam singură

Anne Aketch

Când m-am mutat departe de casă, legătura mea cu cerul m-a ajutat să birui singurătatea.

Imagine

O femeie cu raze de lumină în jurul ei, în timp ce diferite persoane trec pe lângă ea.

Cunoașteți sentimentul pe care-l ai când ești înconjurat de oameni, dar totuși te simți complet singur?

De când mi-am părăsit țara natală, Uganda, și m-am mutat în Dubai pentru a munci, m-am simțit singură aproape în mod constant. Acasă, în cartierul meu, oamenii se salutau pe stradă. Ne cunoșteam între noi. Ne sprijineam unul de altul. Eu aveam mulți prieteni și membri ai familiei care aveau religia mea.

Dar, aici, nu este la fel. Trăiesc într-o cultură foarte diferită, într-un oraș mare și înconjurată de oameni care au locuri de muncă solicitante. Și, deși mă duc la adunările episcopiei mele și am încercat să cunosc alți tineri adulți și membri ai episcopiei, programul nostru de lucru încărcat face aproape imposibil să ne vedem unii cu alții mai mult decât doar cele două ore pe care le petrecem la biserică în fiecare săptămână.

Dubai este mare și încântător și sunt recunoscătoare că sunt aici. Dar poate fi atât de copleșitor, mai ales când te simți singură. Oamenii au atât de multe aici și par să aibă o viață bine pusă la punct. Însă, în timp ce trăiesc printre toate aceste lucruri extravagante și aceste clădiri frumoase, uneori mă întreb:

Ce fac cu viața mea? Este acesta locul potrivit pentru mine?

Regăsirea apartenenței

Vârstnicul D. Todd Christofferson, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a explicat că „sentimentul de apartenență este important pentru buna noastră stare fizică, mintală și spirituală”¹. Nu-mi dădusem seama cât de esențial este acest sentiment de apartenență până când, efectiv, nu l-am mai simțit – nici la biserică, nici în altă parte.

Cum aveam să-l găsesc acum, departe de toți cei pe care îi iubeam?

De-a lungul timpului, am început să recunosc „rolul central al lui Isus Hristos în apartenență”².

Oricât de mult îmi lipseau încă prietenii și familia, am început să văd că nu mă despărțisem de toți cei din viața mea când mă mutasem – aveam încă un Salvator și un Tată Ceresc iubitor care doreau să păstreze mereu legătura cu mine.

Așadar, am început să fac ce am putut pentru a avea o legătură mai bună cu Ei în fiecare zi. Am început să ascult podcasturile de studiu din seria Vino și urmează-Mă în timp ce alergam. Mi-am pus căștile la locul de muncă și am ascultat scripturile în timp ce-mi îndeplineam sarcinile.

Cel mai important, am învățat ce dar minunat este să mă pot ruga direct Tatălui Ceresc. Îi vorbesc mai des și mai atent decât am făcut-o vreodată. Când mă simt singură, mă rog și simt alinarea Sa. Când scriu un e-mail și încerc să am răbdare cu colegii mei de muncă, mă rog și Îi cer ajutorul.

Îmi place ce a spus președintele Thomas S. Monson (1927-2018) despre rugăciune: „Celor… care vă luptați cu încercări și greutăți mari și mici, vă spun că rugăciunea este furnizoarea tăriei spirituale, este pașaportul către pace. Rugăciunea este mijlocul prin care ne apropiem de Tatăl nostru Ceresc, care ne iubește. Vorbiți-I în rugăciune și, apoi, ascultați răspunsul. Miracole au fost înfăptuite prin rugăciune”³.

Făcându-mi timp pentru Ei în viață, mai ales prin rugăciune sinceră, am început să văd că, deși nu eram înconjurată de oamenii mei și de cultura mea, puteam totuși să fiu înconjurată de Spirit și să simt dragostea lui Dumnezeu.

Putem păstra mereu legătura

Lucrurile sunt încă dificile, dar am speranță pentru viitor. Și am ajuns să cred ce ne-a învățat fratele Milton Camargo, primul consilier în Președinția generală a Școlii de duminica: „Domnul Isus Hristos trăiește astăzi. El poate fi o prezență activă, zilnică în viața noastră. El este soluția la problemele noastre, dar trebuie să ne ridicăm ochii și privirea pentru a-L vedea”⁴.

Încă mă simt singură uneori, dar știu că întotdeauna, întotdeauna mă voi putea ruga la Tatăl meu Ceresc și voi putea accesa ispășirea lui Isus Hristos.

În picioare sau îngenunchind, singură sau în grup, mă pot ruga.

Pot să plâng înaintea Tatălui Ceresc.

Pot să-I mulțumesc.

Îi pot cere îndrumare și protecție.

Și, prin legătura mea de legământ, știu că eu, o fiică a unui Tată Ceresc iubitor, Îi voi aparține întotdeauna. Prin îndrumarea Sa, mă pot simți încrezătoare că mă aflu în locul potrivit, făcând ceea ce El dorește ca eu să fac.