Liahona
Voi aparțineți
Martie 2024


„Voi aparțineți”, Liahona, mart. 2024.

tineri adulți

Voi aparțineți

Ne putem găsi sentimentul de apartenență pe măsură ce dezvoltăm o relație plină de însemnătate cu Tatăl Ceresc și cu Isus Hristos.

Imagine
Dumnezeu Tatăl și Isus Hristos întinzându-Și brațele salutând oamenii din jurul lor.

Detaliu din Glory in Degrees (Glorie în grade), de Annie Henrie Nader.

Fiecare dintre noi s-a născut având o nevoie lăuntrică de apartenență. În mod firesc, râvnim la acea apartenență în asocierile noastre cu familia, prietenii, colegii de muncă, episcopiile noastre și alți oameni din viața noastră. Inimile noastre par să aibă această râvnire cerească la nevoia profundă și trainică de apartenență.

Voi și cu mine am fost – și încă suntem – parte a unei familii eterne alături de Tatăl nostru Ceresc, cu mult timp înainte de a veni pe pământ. Scripturile ne descriu ca fiind „străini și călători pe pământ” (Evrei 11:13; Doctrină și legăminte 45:13). Părăsindu-ne căminul ceresc și venind într-o lume plină de confuzie, singurătate și durere, ne putem simți ca niște hoinari, râvnind la căminul și relațiile noastre eterne.

Dacă ați simțit vreodată că vă este dor de cer, acest lucru poate fi pentru că adevăratul nostru cămin și adevărata noastră identitate sunt legate de Tatăl nostru Ceresc și de Salvatorul nostru, Isus Hristos. De aceea este atât de important să avem o legătură profundă cu Ei. Când avem o legătură cu Ei prin relația noastră de legământ, vom găsi adevăratul sentiment de apartenență la care râvnesc spiritele noastre.

Relația noastră de legământ cu Dumnezeu

Faptele și gândurile noastre reflectă relațiile pe care le prețuim. Același lucru este valabil și în ceea ce privește relația noastră de legământ cu Tatăl nostru Ceresc și Salvatorul nostru.

Când ne prețuim relația de legământ cu Dumnezeu, totul se schimbă. În loc să fim influențați de lume, devenim influențați de El și devenim mai asemănători Lui. Viețile noastre încep să aibă mai mult sens și mai multă stabilitate și putere spirituale. Dintr-o dată, „apartenența” depășește tărâmurile vieții muritoare ale ceea ce credem că înseamnă „apartenență”.

Când acea relație de legământ cu Dumnezeu este pe primul loc, distragerile deșarte ale lumii își pierd influența și găsim adevărata pace personală și apartenență. Într-o lume care nu oferă adesea lucruri gratuite, Tatăl nostru Ceresc oferă cu dragoste binecuvântările Sale de legământ, indiferent de statutul nostru în această lume (vedeți 2 Nefi 9:50-51).

Președintele Russell M. Nelson ne-a învățat superb că, „odată ce facem un legământ cu Dumnezeu, părăsim terenul neutru pentru totdeauna. Dumnezeu nu va abandona relația Sa cu cei care au creat o astfel de legătură cu El. De fapt, toți cei care au făcut un legământ cu Dumnezeu au acces la un fel special de dragoste și milă”1.

Noi hotărâm dacă avem o relație apropiată cu Dumnezeu – El este întotdeauna fidel față de noi, dar trebuie să alegem să fim fideli față de El. Și, acea alegere divină este atât dătătoare de putere, cât și eliberatoare! Această alegere ne eliberează de percepțiile greșite legate de cine suntem și de lanțurile limitative ale așteptărilor lumești.

Și, când găsim acea apartenență la Tatăl nostru Ceresc, putem să privim în exterior și să-i vedem pe alții așa cum îi vede El. Când înțeleg ce simte El față de mine, înțeleg mai bine ce simte El față de dumneavoastră, iar capacitatea și dorința mea de a-i ajuta și de a-i aduna pe alții devin mai puternice.

Imagine
Templul Nauvoo la apus.

Ilustrație cu Templul Nauvoo la apus, de Max D. Weaver.

Legămintele deblochează binecuvântările

Tatăl Ceresc și Isus Hristos doresc ca noi să facem legăminte cu Ei, astfel încât Ei să ne poată binecuvânta în modurile în care avem nevoie și să ne schimbe în moduri care ne vor permite să ne întoarcem în prezența Lor.

Vă invit să vă duceți cât de des puteți la casa Domnului. Pe măsură ce-mi iau angajamentul de a mă duce des și în mod voit, mă eliberez de lume, iar gândurile și natura mea sunt înălțate.

Prin ținerea legămintelor noastre, primim puterea preoției care deblochează binecuvântările ispășirii Salvatorului în viața noastră. Printre acele binecuvântări se numără vindecarea, îndrumarea, protecția, ajutorul, tăria, pacea, perspectiva și bucuria. Tatăl Ceresc dorește să ne binecuvânteze cu toate aceste lucruri prin relația noastră de legământ.

Dacă nu ați primit încă binecuvântările templului, vă invit să studiați despre binecuvântările templului, puterea preoției, despre legăminte și ceea ce dorește Dumnezeu pentru dumneavoastră. Nu așteptați pentru a primi alinarea, puterea și ajutorul Său plin de dragoste.

Președintele Nelson a spus:

„V-aș îndemna să nu așteptați până la căsătorie pentru a fi înzestrați în casa Domnului. Începeți acum să învățați și să trăiți ce înseamnă să fiți înarmați cu puterea preoției.

Și, pe fiecare dintre dumneavoastră care ați făcut legăminte în templu, vă rog să căutați – cu ajutorul rugăciunii și în mod consecvent – să înțelegeți legămintele și rânduielile din templu. Uși spirituale se vor deschide. Veți învăța cum să dați la o parte vălul dintre cer și pământ, cum să cereți ca îngeri ai lui Dumnezeu să vă ajute și cum să primiți mai bine îndrumare din cer. Eforturile dumneavoastră pline de sârguință de a face astfel vă vor consolida și întări temelia spirituală”2.

Apartenență prin pocăință

Pocăința constantă este un alt mod frumos și puternic de a rămâne aproape de Tatăl Ceresc și de Isus Hristos. Deseori, credem greșit că, dacă ne pocăim mult, înseamnă că suntem departe de Ei. Este exact invers!

Pocăința nu vă îndepărtează de Ei – vă aduce mai aproape de Ei!

Puteți avea parte de un sentiment de apartenență mai mare și de o relație mai profundă cu Ei prin eforturile dumneavoastră de a vă întoarce către Ei pentru ajutor și pentru a primi iertare.

Este posibil ca noi, fiecare în parte, să ne simțim mai departe de perfecțiune decât ne-am dori, dar nu cred că Tatăl Ceresc este la fel de preocupat de acest lucru cum este de dorința și eforturile noastre de a încerca din nou. El ne iubește, știe încotro ne îndreptăm și ne va conduce cu dragoste.

Faptul de a ne recunoaște slăbiciunile și greșelile implică vulnerabilitate, dar, pocăindu-ne, Îl invităm pe Tatăl Ceresc să fie aproape de acea parte vulnerabilă a noastră. Această apropiere Îi permite să ne ofere marea Sa dragoste și să ne ofere vindecarea, iertarea și siguranța de care avem nevoie. În această legătură cu Dumnezeu ne dezvoltăm încrederea și găsim încurajare și adevărata apartenență.

Imagine
Crearea.

The Creation (Crearea), de Annie Henrie Nader.

Căutarea unei perspective mai bune

Perspectiva noastră poate contribui la sentimentul nostru de apartenență la Biserica Domnului. Putem alege perspectiva potrivit căreia acțiunile noastre pot ajuta episcopia noastră, Societatea noastră de Alinare sau cvorumul nostru al vârstnicilor să devină un loc plin de dragoste de care să aparținem. Faptul de a căuta să-i ajutăm pe alții să aibă sentimentul de apartenență ne mărește, de fapt, sentimentul propriu de apartenență.

Deoarece sunteți copii ai lui Dumnezeu, dumneavoastră aparțineți – indiferent de modul în care vă percep alții sau cum vă percepeți singuri. Planul fericirii întocmit de Tatăl este menit pentru voi, iar voi aveți un rol important în el. Fiecare dintre voi are capacitatea de a contribui în mod unic și de a aparține de împărăția lui Dumnezeu, indiferent de starea voastră civilă, de educația sau de mediul din care proveniți.

Un gând care mi-a venit în minte în mod repetat este acela că expresiile „tineri adulți necăsătoriți”, „tineri adulți” și „adulți necăsătoriți” nu descriu cine sunteți cu adevărat. Acestea sunt expresii demografice care ajută la descrierea vârstei și stării civile, dar nu sunt descrieri adecvate ale adevăratei identități, ale adevăratului scop și ale adevăratei capacități eterne.

Etichetele sau comparațiile pot limita modul în care ne vedem pe noi înșine și valoarea și potențialul nostru în împărăția lui Dumnezeu. Adevărul este că sunteți membri ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. Ați făcut legăminte cu Dumnezeu. Aveți acces la puterea preoției Sale. Sunteți o membră a Societății de Alinare sau un membru al cvorumului vârstnicilor. Sunteți, așa cum ne-a învățat președintele Nelson, un copil al lui Dumnezeu, un copil de legământ și un ucenic al lui Isus Hristos. Aceasta este ceea ce sunteți cu adevărat, în primul rând și mai presus de orice, și aceasta este ceea ce vă va „conduce către viața eternă în împărăția celestială a lui Dumnezeu”3.

Evanghelia a fost restaurată printr-un profet de vârsta tinerilor adulți – Joseph Smith. Acesta este un gând puternic asupra căruia să cugetați. Tatăl Ceresc și Isus Hristos le-au încredințat profetului și colegilor săi, la acea vârstă, sarcina de a restaura Biserica. Dumnezeu are încredere și în dumneavoastră să luați parte la această măreață lucrare din aceste zile din urmă.

Dacă doriți să știți cine sunteți și dacă sunteți iubiți și prețuiți, întrebați-L pe Tatăl dumneavoastră din Cer. El vă va spune întotdeauna adevărul despre dumneavoastră. El vă va ajuta să vă vedeți așa cum vă vede El – cu o capacitate și o dragoste extraordinare. El vă poate îndruma către ocazii mărețe și progres pe care abia dacă vi le puteți imagina!

Fie ca noi, toți, să avem ochi pentru a ne vedea unul pe altul și pe noi înșine, nu prin prisma vârstei sau a stării civile, ci prin prisma unificatoare de oameni care își țin legămintele, de colegi ucenici ai lui Isus Hristos, de prieteni, frați și surori și fii și fiice ai lui Dumnezeu! Și, în acele roluri și relații eterne, vom găsi cel mai înalt și cel mai adevărat sentiment de apartenență.

Tipărește