2012
Binecuvântările preoţiei sunt disponibile tuturor
Octombrie 2012


Să aducem acasă Societatea Primară

Binecuvântările preoţiei sunt disponibile tuturor

Puteţi folosi această lecţie şi activitate pentru a învăţa mai multe despre tema Societăţii Primare de luna aceasta.

Când Joseph Smith traducea Cartea lui Mormon, el şi copistul său, Oliver Cowdery, au avut o întrebare. Ei au mers în pădure pentru a se ruga în legătură cu aceasta. În timp ce se rugau, „un mesager din ceruri a coborât într-un nor de lumină”. Acest mesager era Ioan Botezătorul. El şi-a aşezat mâinile pe capul lui Joseph şi al lui Oliver şi le-a conferit Preoţia aaronică. Apoi, Ioan Botezătorul le-a poruncit lui Joseph şi lui Oliver să se boteze unul pe celălalt. La scurt timp după aceea, apostolii Petru, Iacov şi Ioan au venit pe pământ şi i-au rânduit pe Joseph şi Oliver la Preoţia lui Melhisedec. Preoţia lui Dumnezeu se afla din nou pe pământ. (Vezi Joseph Smith – Istorie 1:68–72.)

Prin intermediul preoţiei noi putem primi binecuvântări si rânduieli minunate. Astfel de binecuvântări le includ pe cele oferite nou-născuţilor, celor bolnavi şi copiilor de către taţii lor sau de către alţi deţinători demni ai preoţiei. Noi, de asemenea, trebuie să primim anumite rânduieli ale preoţiei pentru a ne întoarce la Tatăl Ceresc. Câteva dintre aceste rânduieli sunt botezul prin scufundare, primirea darului Duhului Sfânt şi rânduielile sacre din templu care pot pecetlui familiile împreună pentru totdeauna. De asemenea, în templu, pot fi efectuate rânduieli pentru persoane care au decedat fără a avea binecuvântările Evangheliei. Binecuvântările preoţiei sunt disponibile tuturor!

Stânga: Restaurarea Preoţiei lui Melhisedec, de Kenneth Riley © 1965 IRI; inserat: ilustraţie de Phyllis Luch © 1988 IRI; Bless them in His Name, de Walter Rane © IRI; dreapta: ilustraţii de Rebecca Miller