Să ne îmbrăcăm pentru un dans
Ilustraţie de scott greer
Am fost tentată să urmez mulţimea, dar apoi mi-am dat seama că trebuia să fiu un exemplu.
În adolescenţă mi-a fost câteodată greu să trăiesc conform Evangheliei. În zona în care locuiam, nu erau mulţi membri ai Bisericii şi prietenii mei care nu erau membri ai Bisericii uneori făceau să-mi fie mai greu să rămân pe calea dreaptă.
„Ar trebui să porţi asta, îţi scoate în evidenţă culoarea ochilor”, una dintre prietenele mele mi-a spus înainte de un dans. Ea mi-a arătat o rochie pe care ar fi vrut să mi-o împrumute, dar nu avea mâneci. Am decis să port rochia cu o jachetă.
Când am ajuns la dans nimeni altcineva nu mai purta o rochie cu mâneci şi am simţit că ieşeam în evidenţă. Când a început să mi se facă cald, prietenii mei mi-au spus că ar trebui să îmi dau jos jacheta, pentru că, oricum, aş fi arătat mai bine aşa.
În timp ce încercam să justific faptul de a-mi da jos jacheta, mi-am amintit de binecuvântarea mea patriarhală. Binecuvântarea mea spunea că voi avea parte de multe ispite şi că, dacă voi ceda, multe persoane mă vor urma. Atunci mi-am dat seama că trebuie să rămân pe calea cea dreaptă – nu doar pentru mine, dar şi pentru cei care se uitau la mine pentru îndrumare. Am decis să ţin jacheta pe mine.
Câteodată alţii au râs de mine pentru că nu făceam lucrurile pe care le făceau ceilalţi, dar am rămas puternică şi am fost binecuvântată datorită acestui lucru. Mai târziu, am aflat că mulţi oameni mă priveau cu respect. Câţiva dintre prietenii mei mi-au spus că mă respectau pentru că ţineam la standardele mele. Ei şi-au cerut scuze că au râs de mine pentru că nu făceam lucrurile pe care toată lumea le făcea în liceu.
Datorită faptului că am trăit conform standardelor din Biserică şi am încercat să fiu un exemplu, am avut parte de experienţe misionare şi am putut să le predau Evanghelia altora. Nu aş fi putut să îi influenţez pe alţii în bine dacă nu aş fi rămas pe calea cea dreaptă.