Unde este locul meu
Dorota Musiał, Polonia
Înainte să mă alătur Bisericii, viaţa mea era plină de nefericire. După divorţul părinţilor mei atunci când aveam şapte ani, tatăl meu a mers la închisoare. Mama mea era alcoolică şi a pierdut tot ce era important pentru ea. Am fost trimisă să stau cu o familie adoptivă.
Din pricina acestor lucruri, m-am maturizat mai repede decât alte persoane de vârsta mea. Niciodată nu am simţit că îmi puteam găsi locul şi, în consecinţă, eram mereu într-o stare de răzvrătire. Când eram foarte mică, am început să fumez şi să fac lucruri care acum ştiu că sunt împotriva Cuvântului de înţelepciune. Eram sigură că îmi era destinat să eşuez în viaţă.
Singurul lucru în care găseam fericire era să-i ajut pe oameni – fie că era vorba de a ajuta pe cineva la curăţenie sau a-i asculta povestind despre viaţa lor. Doream cu disperare ca oamenii să ştie că se pot baza pe mine. Într-un an, am mers în vacanţă şi am întâlnit o femeie mai în vârstă căreia am decis să-i slujesc ascultând-o. Ea era creştină şi a început să-mi vorbească despre religie.
Niciodată nu crezusem, cu adevărat, în Dumnezeu. Uneori, când mă gândisem că poate El există, Îl învinuiam pentru greutăţile de care avusesem parte. Dar, pe măsură ce această femeie descria importanţa credinţei în Dumnezeu, m-am simţit intrigată. Înainte să plec, ea a spus ceva deosebit de interesant: „Mormonii ţin poruncile lui Dumnezeu”.
Niciodată nu auzisem despre mormoni, deci am mers acasă, am intrat pe Internet şi am căutat. Am ajuns pe pagina mormon.org şi am comandat un exemplar gratuit al Cărţii lui Mormon. Misionarii mi-au adus-o câteva zile mai târziu.
Nu eram sigură că puteam să încep să cred în Dumnezeu, dar misionarii m-au ajutat să descopăr că nu doar puteam să cred în El, dar puteam să Îl şi cunosc. Când am început să mă rog şi să studiez Cartea lui Mormon, m-am regăsit pe un drum minunat spre fericire. Am renunţat la fumat. Am încetat să Îl mai învinuiesc pe Dumnezeu şi am început să-I mulţumesc pentru lucrurile bune din viaţa mea. Am ajuns să ştiu că Fiul Său a suferit pentru păcatele mele şi pentru toată durerea pe care am simţit-o vreodată. Pe data de 28 octombrie 2007 am fost botezată în Biserica Sa.
Dacă nu aş fi trăit personal trecerea de la deziluzie la fericire, nu aş fi crezut că este posibil. Îmi îndrăgesc chemarea pe care o am acum la Societatea Primară şi sunt recunoscătoare că am avut ocazia să organizez un proiect de slujire la o conferinţă a tinerilor adulţi necăsătoriţi în Polonia. Ajutorul oferit cu regularitate celorlalţi prin slujirea din Biserică a făcut ca fericirea pe care am găsit-o în Evanghelia lui Isus Hristos să crească. Tot ceea ce fac, fac cu dragoste pură datorită lui Isus Hristos. Eu cred că viaţa este frumoasă şi că, atunci când avem parte de încercări, dacă vom urma Spiritul, nu ne vom rătăci.
Femeia pe care am întâlnit-o a avut dreptate: credinţa în Dumnezeu este vitală. Nu ne putem găsi locul în lume dacă nu Îl cunoaştem pe El. Sunt recunoscătoare să am, în sfârşit, un loc în care ştiu că mă regăsesc.