Cum să supravieţuieşti pe teritoriul inamic
Dintr-o cuvântare rostită în cadrul transmisiunii difuzate cu ocazia aniversării a 100 de ani de la înfiinţarea seminarului din data de 22 ianuarie 2012.
Sărbătorim 100 de ani de la înfiinţarea seminarului în cadrul Biserici. Mă gândesc la zilele de la începuturi, când existau foarte puţine resurse umane şi materiale pentru acest program.
Faţă de acele începuturi umile, avem acum 375.008 cursanţi în clase de seminar din 143 de ţări şi peste 38.000 de învăţători voluntari şi angajaţi în întreaga lume. Investim foarte mult în tineretul nostru. Noi vă cunoaştem valoarea şi potenţialul.
Înţelepciunea vă va ajuta să vă luptaţi împotriva duşmanului
Vă spun aceasta pentru că eu am văzut trecutul şi doresc să vă pregătesc pentru viitor.
Creşteţi pe teritoriul inamic. Când veţi deveni maturi spiritual, veţi înţelege cum s-a infiltrat duşmanul în lumea din jurul vostru. El se află în case, divertisment, mass-media, limbaj – pretutindeni în jurul vostru. În majoritatea cazurilor, prezenţa sa nu este vizibilă.
Doresc să vă spun care este cel mai valoros şi de dorit lucru. Scripturile spun: „Iată începutul înţelepciunii: dobândeşte înţelepciunea, şi cu tot ce ai, dobândeşte priceperea” (Proverbe 4:7). Eu nu am timp de pierdut şi nici voi nu aveţi. Aşa că fiţi atenţi!
Îmi amintesc limpede momentul în care am hotărât să fiu învăţător la seminar. În cel de-al Doilea Război Mondial, aveam puţin peste 20 de ani şi eram pilot în Forţele Aeriene Militare. Mă aflam pe mica insulă Ie Shima. Această insulă singuratică, mare cam cât un timbru poştal, se află în largul limitei nordice a Insulelor Okinawa.
Într-o seară de vară, stăteam pe o stâncă privind soarele coborând la apus. Mă gândeam la ce voi face cu viaţa mea, după război, dacă voi avea norocul să supravieţuiesc. Ce voiam să devin? În acea seară am hotărât că doream să devin învăţător. Mă gândeam că învăţătorii învaţă tot timpul. Învăţătura este scopul principal al vieţii.
Am predat pentru prima dată la seminar în anul 1949 în Brigham City. Fusesem cursant la acel seminar în anii de liceu.
Au fost trei cursuri predate iniţial la seminar: Vechiul Testament, Noul Testament şi Istoria Bisericii. Am avut privilegiul să adaug un curs, desfăşurat dimineaţa devreme, de predare a Cărţii lui Mormon. Mă întorsesem din război cu o mărturie despre Cartea lui Mormon şi o înţelegere a modului în care acţiona darul Duhului Sfânt.
Darul Duhului Sfânt vă va proteja pe teritoriul inamic
Vi s-a predat întreaga viaţă despre darul Duhului Sfânt, dar ceea ce învăţaţi astfel nu este suficient. Puteţi şi, de fapt, trebuie să învăţaţi singuri şi să descoperiţi în voi înşivă cum poate Duhul Sfânt să fie o influenţă îndrumătoare şi protectoare.
Pentru tinerii băieţi şi tinerele fete, procesul este acelaşi. Descoperirea modului în care acţionează Duhul Sfânt în viaţa cuiva este un proces ce durează întreaga viaţă. După ce aţi descoperit acest lucru, puteţi trăi pe teritoriul inamic fără a fi înşelat sau distrus. Niciun membru al acestei Biserici – însemnând fiecare dintre voi – nu va face vreo greşeală gravă fără a fi avertizat întâi de şoaptele Duhului Sfânt.
Uneori, după ce aţi făcut o greşeală, aţi putea spune: „Ştiam că n-ar fi trebuit să fac asta. Am simţit că nu era bine” sau poate „Am simţit că trebuia să fac ceva. Dar nu am avut curajul să acţionez!”. Aceste sentimente sunt încercările Duhului Sfânt de a vă îndruma să faceţi ceea ce este bine sau să vă avertizeze că puteţi fi răniţi.
Există anumite lucruri pe care nu trebuie să le faceţi dacă vreţi ca aceste linii de comunicaţie să rămână deschise. Nu puteţi minţi, înşela, fura sau comporta imoral fără ca aceste canale să fie bruiate. Nu mergeţi în locurile în care mediul se opune comunicării spirituale.
Trebuie să învăţaţi să căutaţi puterea şi îndrumarea care vă sunt puse la dispoziţie şi, apoi, să urmaţi acea cale cu orice preţ.
În lista voastră de „lucruri de făcut”, puneţi întâi rugăciunea. De cele mai multe ori, rugăciunile voastre vor fi rostite în gând. Puteţi gândi o rugăciune.
Puteţi avea întotdeauna o linie de comunicare directă cu Tatăl vostru din Cer. Nu permiteţi duşmanului să vă convingă că nu se află nimeni la celălalt capăt al liniei. Rugăciunile voastre sunt întotdeauna ascultate. Nu sunteţi niciodată singuri!
Aveţi grijă de trupul vostru. Păstraţi-vă curaţi. „Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu, şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?” (1 Corinteni 3: 16).
Citiţi, cu atenţie, promisiunile din secţiunea 89 din Doctrină şi legăminte. Cuvântul de înţelepciune nu promite sănătate perfectă, ci faptul că receptorii spirituali din voi ar putea deveni mai puternici.
Nu vă tatuaţi şi nu faceţi alte lucruri care vă degradează trupul. Trupul vostru a fost creat după chipul lui Dumnezeu.
Sfatul profeţilor ne învaţă adevărul
Acum doresc să vă vorbesc deschis despre o altă problemă.
Ştim că partea femeiască şi bărbătească au fost stabilite în lumea premuritoare.1 „Spiritul şi trupul sunt sufletul omului” (D&L 88:15). Autorităţile generale acordă multă atenţie problemei sexelor, ca de altfel tuturor problemelor ce ţin de moralitate.
Unii dintre voi aţi simţit, poate, sau vi s-a spus că v-aţi născut cu sentimente tulburătoare şi că nu sunteţi vinovaţi dacă daţi curs acelor ispite. Doctrinal, ştim că, dacă ar fi adevărat, libertatea voastră de alegere nu ar mai exista şi aceasta nu se poate întâmpla. Aveţi întotdeauna posibilitatea de a alege să urmaţi îndemnurile Duhului Sfânt şi să trăiţi puri, caşti şi virtuoşi.
Preşedintele Gordon B. Hinckley a anunţat în cadrul unei conferinţe generale: „Oamenii întreabă despre poziţia noastră cu privire la cei care se consideră… homosexuali şi lesbiene. Răspunsul meu este că noi îi iubim ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Ei pot avea anumite înclinaţii puternice şi, poate, greu de controlat. Majoritatea oamenilor se confruntă cu ispite, de un fel sau altul, în diferite momente. Dacă nu urmează aceste impulsuri, atunci ei pot merge înainte aşa cum fac ceilalţi membri ai Bisericii. Dacă încalcă legea castităţii şi standardele morale ale Bisericii, atunci ei trebuie să se supună măsurilor disciplinare ale Bisericii, ca toţi ceilalţi.
Noi dorim să-i ajutăm… să-i întărim, să-i susţinem, să-i sprijinim să-şi rezolve problemele. Dar nu putem fi indiferenţi dacă ei se complac în activităţi imorale, dacă încearcă să susţină şi să apere şi să trăiască în aşa numitele căsătorii cu parteneri de acelaşi sex. A permite aceste lucruri ar însemna să diminuăm importanţa temeliei sacre şi esenţiale a căsătoriei instituite de Dumnezeu şi a însuşi scopului ei, formarea familiilor”2.
Preşedintele Hinckley vorbea în numele Bisericii.
Folosiţi-vă libertatea de a alege pentru a rămâne sau pentru a reveni pe teritoriu sigur
Primul dar pe care l-au primit Adam şi Eva a fost libertatea de a alege: „Poţi alege tu însuţi, pentru că aceasta ţi-a fost dat” (Moise 3:17).
Voi aveţi aceeaşi libertate de a alege. Folosiţi-o cu înţelepciune pentru a nu acţiona potrivit vreunui impuls impur sau unei ispite nesfinte care v-ar putea veni în minte. Nu mergeţi pe această cale şi, dacă aţi făcut-o, ieşiţi de pe ea. „Lepădaţi-vă de orice necredinţă” (Moroni 10:32).
Nu vă jucaţi cu puterile dătătoare de viaţă din trupul vostru singuri sau cu persoane de orice sex. Acesta este standardul Bisericii şi nu se va schimba. Pe măsură ce vă maturizaţi, există tentaţia de a experimenta sau de a explora lucruri imorale. Nu faceţi acest lucru!
Cuvântul cheie este disciplina – autodisciplina. Cuvântul disciplină vine de la cuvântul discipol sau ucenic. Fiţi un discipol, un ucenic al Salvatorului şi veţi fi în siguranţă.
Câţiva dintre voi şi-ar putea spune: „Sunt deja vinovat de o greşeală gravă. Este prea târziu pentru mine”. Niciodată nu este prea târziu.
Aţi fost învăţaţi acasă şi la seminar despre ispăşirea lui Isus Hristos. Ispăşirea este ca o gumă de şters. Poate înlătura vina şi efectul a orice vă face să vă simţi vinovaţi.
Vina este durere spirituală. Nu suferiţi de durere cronică! Scăpaţi de ea. Terminaţi cu ea. Pocăiţi-vă şi, dacă este necesar, pocăiţi-vă din nou şi din nou şi din nou şi din nou, până când voi – nu duşmanul – preluaţi controlul asupra voastră.
Pacea de durată vine odată cu pocăinţa pusă frecvent în aplicare
Viaţa se dovedeşte a fi o succesiune de încercări şi greşeli. Adăugaţi „pocăieşte-te des” pe lista voastră cu lucruri de făcut. Aceasta vă va aduce pacea durabilă care nu poate fi cumpărată cu niciun preţ pământean. Înţelegerea ispăşirii ar putea fi unul dintre cele mai importante adevăruri pe care le puteţi învăţa în tinereţea voastră.
Dacă vă asociaţi cu alţii care vă trag în jos în loc să vă înalţe, opriţi-vă şi schimbaţi anturajul. Puteţi fi singuri şi singuratici uneori. Se poate pune această întrebare importantă: „Când sunteţi singuri, sunteţi într-o companie bună?”.
Să scăpaţi de un obicei rău căruia i-aţi permis să vă înlănţuiască poate fi foarte greu. Dar aveţi această putere. Nu disperaţi. Profetul Joseph Smith ne-a învăţat că „toate fiinţele care au trupuri au putere asupra acelora care nu au”3. Puteţi rezista ispitei!
Este puţin probabil să aveţi vreodată vreo confruntare personală cu duşmanul; el nu se arată în acel fel. Dar, chiar dacă el vine personal la voi să vă încerce şi să vă ispitească, aveţi un avantaj. Vă puteţi exercita puterea de a alege şi el va trebui să vă lase în pace.
Profitaţi de binecuvântările seminarului
Voi nu sunteţi persoane oarecare. Sunteţi foarte speciali. Sunteţi persoane de excepţie. Cum ştiu aceasta? Ştiu pentru că v-aţi născut într-o perioadă şi într-un loc în care Evanghelia lui Isus Hristos poate intra în vieţile voastre prin învăţăturile şi activităţile din căminul vostru şi ale Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Aceasta este, aşa cum Domnul Însuşi a spus, „singura Biserică adevărată şi vie de pe toată faţa pământului” (D&L 1:30).
Există şi alte lucruri pe care le-am putea adăuga listei, dar voi ştiţi ce trebuie şi ce nu trebuie să faceţi în viaţa voastră. Ştiţi să deosebiţi binele de rău şi nu trebuie să vi se poruncească în toate lucrurile.
Nu risipiţi aceşti ani de instruire în cadrul seminarului. Profitaţi de marea binecuvântare pe care o aveţi de a învăţa doctrinele Bisericii şi învăţăturile profeţilor. Învăţaţi ceea ce este de cea mai mare valoare. Vă va binecuvânta pe voi şi pe urmaşii voştri din multe generaţii.
Nu vor trece mulţi ani până când vă veţi căsători şi veţi avea copii, o căsătorie care trebuie fie pecetluită în templu. Rugăciunea noastră este ca la timpul potrivit să vă aflaţi în siguranţă ca familie în mijlocul unei episcopii sau ramuri.
Mergeţi înainte cu speranţă şi credinţă
Nu vă temeţi de viitor. Mergeţi înainte cu speranţă şi credinţă. Aduceţi-vă aminte de acel dar suprem al Duhului Sfânt. Învăţaţi să-L lăsaţi să vă înveţe. Învăţaţi să-L căutaţi. Învăţaţi să trăiţi potrivit îndemnurilor Lui. Învăţaţi să vă rugaţi întotdeauna în numele lui Isus Hristos. (vezi 3 Nefi 18:19–20). Spiritul Domului vă va însoţi şi veţi fi binecuvântaţi.
Avem credinţă adâncă şi profundă în voi.
Îmi depun mărturia în faţa voastră – mărturie pe care am dobândit-o în tinereţe. Şi voi nu vă deosebiţi de mine. Aveţi tot atât de mult drept la această mărturie ca oricine altcineva. Şi o veţi dobândi dacă o meritaţi. Invoc binecuvântările Domnului asupra voastră – binecuvântările acestei mărturii să fie în viaţa voastră, să vă îndrume în timp ce vă construiţi un viitor fericit.