Să urăm bun-venit unei noi etape din viaţă
Trăiţi într-o zonă în care copacii îşi schimbă culoarea pentru a se pregăti de iarnă? Aceşti patru prieteni trăiesc. Noah B., Dylan L., Patrick M. şi Ben M. locuiesc împreună pe Insula Prinţul Edward de pe coasta de est a Canadei. La fel ca şi copacii, aceşti băieţi se pregătesc pentru o nouă etapă din viaţă. Ei toţi împlinesc 12 ani în acelaşi an şi aceasta înseamnă să spună la revedere Societăţii Primare şi bun-venit Tinerilor Băieţi. Iată ce au avut de spus despre ce înseamnă să crească şi să meargă mai departe.
Fii tu însuţi
Când Noah s-a mutat aici, noii lui prieteni l-au ajutat să se acomodeze cu viaţa de pe insulă. Acum, fiind cel mai în vârstă din grup, el îi ajuta să se obişnuiască cu viaţa la Tinerii Băieţi. „Îmi făceam griji că nu voi fi acceptat şi nu-i voi cunoaşte pe ceilalţi”, a spus Noah despre începutul la Tinerii Băieţi. „Participarea la activităţi a fost de mare ajutor.” Imnul preferat al lui Noah de la Societatea Primară este despre armata lui Helaman şi aşa îi vede el pe membrii cvorumului preoţiei – ca fiind împreună, uniţi.
Sfatul său? „Fii tu însuţi.”
Respectă preoţia
Pentru Patrick, primirea preoţiei nu are legătură cu împlinirea unei anumite vârste. Are legătură cu faptul de a fi demn şi pregătit. „Nu primeşti preoţia doar pentru că ai 12 ani”, a spus Patrick. „Trebuie să fii pregătit.”
Dylan înţelege cât de importantă este pregătirea. El încearcă să ajungă la biserică cu 15 minute mai devreme pentru a se pregăti spiritual să distribuie împărtăşania. „Am distribuit împărtăşania de trei sau patru ori şi, de fiecare dată, Spiritul îmi atinge inima. Nu cred că mă voi obişnui vreodată cu asta”, a spus el.
Ben a spus că distribuirea împărtăşaniei îi aminteşte de Cina cea de taină: „Isus era acolo. Noi suntem în aceeaşi postură pe care o avea Isus şi El vrea ca noi să fim acolo”.
Priveşte către templu
Ben munceşte pentru a obţine diploma Credinţă în Dumnezeu şi este nerăbdător să facă botezuri pentru cei morţi pentru prima dată. „Nu am fost încă în interiorul templului, dar alţi oameni mărturisesc mereu despre cât de plăcut şi bine se simt după ce intră acolo”, a spus Ben.
Noah a vizitat templu pentru prima dată de curând. El a spus că tinerii băieţi din cvorumul său l-au tratat ca făcând parte din familie. „S-ar putea să aveţi emoţii, dar întotdeauna vor fi oameni acolo ca să vă ajute”, a spus el. „Vă veţi simţi bineveniţi.”