Tineri
Rugăciune şi pace
Într-o seară, m-am certat cu mama mea şi mi-a părut foarte rău. Aşa că am decis să mă rog. Deşi nu eram într-o stare bună şi nu voiam să fiu „spirituală”, am ştiut că, dacă mă voi ruga, voi fi mai fericită şi mai puţin certăreaţă. După ce mama mea a plecat din cameră, am început să mă rog. „Dragă Tată Ceresc, am venit înaintea Ta în această seară pentru că…” Nu. Am deschis ochii şi mi-am coborât braţele; suna penibil. Am încercat din nou. „Tată Ceresc, am nevoie…” Suna ciudat. Am simţit că Satana mă îndemna să renunţ la rugăciunea de a-I cere ajutor Tatălui Ceresc.
Dintr-o dată, am simţit îndemnul să spun mulţumesc! Aşa am şi făcut iar, din mintea mea, au început să se reverse toate lucrurile pentru care-I puteam mulţumi Tatălui meu Ceresc. Când am terminat de mulţumit, am discutat situaţia cu pricina.
După aceea, am avut un sentiment minunat de pace şi de căldură în inima mea, ştiind că Tatăl nostru Ceresc şi părinţii mei mă iubesc şi că sunt un copil al lui Dumnezeu. Am putut să îi cer iertare mamei mele şi să accept scuzele ei.