Conferința Ramurii Ploiești, 2019
În data de 17 februarie 2019 la capela Ramurii Ploieşti, din Districtul Bucureşti, a avut loc conferinţa anuală a Ramurii Ploieşti. Aceasta a fost prezidată de preşedintele Kyle B. Hettinger, preşedinte al Misiunii Ungaria-România, care a fost însoțit de soția dânsului, sora Barbara Hettinger. Au fost prezenți și președintele Alin Constantinescu, președinte al Districtului București, și soția dânsului, sora Mariana Constantinescu.
Preşedintele Gabriel Petcu, preşedinte al Ramurii Ploieşti, a vorbit despre biruirea încercărilor şi despre cum oamenii nu pot fi pregătiţi tot timpul pentru toate încercările pe care le au, dar pot face lucruri mici şi simple sau lucruri mai mari pentru a fi pregătiţi în măsura în care pot. Sora Cătălina Petcu şi-a împărtăşit mărturia despre Salvatorul Isus Hristos şi a citat Alma 7:11-13, spunând că Salvatorul are puterea de a înţelege toate problemele şi dificultăţile oamenilor, fie că sunt de natură fizică, emoţională sau spirituală.
Apoi, preşedintele Constantinescu a vorbit despre botez şi despre cei cinci paşi ai Evangheliei lui Isus Hristos: credinţa, pocăinţa, botezul, darul Duhului Sfânt şi îndurarea până la sfârşit. Dânsul a spus că al cincilea pas este cel mai greu. Sora Constantinescu a vorbit despre cum a vindecat Isus un bărbat care avea o infirmitate de 38 de ani şi despre tristeţea pe care a simţit-o acel bărbat în toţi acei ani în care nu a avut pe nimeni care să îl bage în scăldătoare. Dânsa a spus că Isus Hristos poate vindeca imediat orice suferinţă, indiferent de natura acesteia, dacă cel care dorește să fie vindecat are credință că Salvatorul poate face acel lucru.
Sora Hettinger a vorbit despre legăminte şi a împărtăşit câteva întrebări pe care toți ar trebui să și le adreseze: „Facem legăminte, dar le ţinem? Ne aducem aminte de legămintele făcute?”. Dânsa a spus că toți cei care s-au botezat au făcut legământ să-și poarte poverile unii altora (vedeţi Mosia 18) și că Isus i-a îndemnat pe ucenicii Săi ca, atunci când cineva le dă o palmă, să întoarcă şi celălalt obraz şi, dacă cineva îi obligă să meargă cu ei o milă, să meargă două. Sora Barbara Hettinger le-a spus celor prezenți ca, atunci când cineva îi jignește sau le pune poveri pe umeri, să-și amintească de legămintele lor. De asemenea, dânsa a împărtășit o experiență personală: în timp ce se afla la Școala de duminica, a înțeles un principiu pe care a crezut că trebuie să-l audă și să-l înțeleagă copiii dânsei, dar, apoi, Tatăl Ceresc a ajutat-o să vadă că trebuie să pună în practică în viața ei principiile pe care le învață, nu să se gândească în viața cui ar putea fi puse în practică.
Președintele Hettinger a spus că, deși formele de comunicare interumană se schimbă, oamenii pot comunica oricând cu Tatăl Ceresc prin rugăciune, pentru că El cunoaște problemele și dorințele inimii oamenilor și răspunde la rugăciuni. Dânsul a spus că această dispensație a fost deschisă prin rugăciunea lui Joseph Smith, datorată îndemnului din Iacov 1:5. În plus, Tatăl Ceresc îl iubește pe fiecare copil al Său mult mai mult decât o fac membrii familiei care oricum oferă multă dragoste.
Membrii Ramurii Ploiești au fost întăriți de mesajele vorbitorilor din cadrul conferinței de ramură și s-au bucurat să audă mărturiile acestora.