Inimi străpunse de răni adânci – Să înțelegem abuzul în familie

Jason B. Whiting, doctor în psihologie

Universitatea Brigham Young, Școala pentru Viața de Familie

Tipare nesănătoase de comportament se pot dezvolta în orice relație. Recunoașterea lor poate dezvălui abuzul sau îl poate opri înainte să înceapă.

Recent, am fost sunat de un tată cu inima frântă. Fiica sa, Jenna (numele au fost schimbate) era plecată la facultate și se afla într-o relație nouă care avansa rapid. Prietenul ei, Jake, insista să se căsătorească și limita comunicarea Jennei cu părinții ei. Jenna le-a cerut scuze, punând faptul pe seama dragostei puternice a lui Jake și dorinței lui de a petrece timp în cuplu.

Membrii familiei Jennei s-au îngrijorat când au descoperit că Jake avea o fostă soție și un copil de care nu-i spusese Jennei. Ei au sunat-o pe fosta soție, care a spus că Jake se înfuria ușor și era gelos. Când Jake a aflat, s-a înfuriat. El a spus că părinții Jennei doreau să dețină controlul și a amintit de un moment în care au dezaprobat o glumă sarcastică pe care Jake a făcut-o despre inteligența Jennei. În mod ironic, Jake a insistat ca Jenna să ia propriile hotărâri fără să mai vorbească cu ei. Părinții Jennei au fost disperați când ea nu le-a mai răspuns la telefoane și la mesaje.

Toată lumea dorește să aibă o familie fericită, dar, chiar și atunci când oamenii încearcă să trăiască conform Evangheliei, relațiile pot deveni dureroase. Unele încercări sunt rezultatul neînțelegerilor și divergențelor obișnuite în familii. Cu toate acestea, în căminele sănătoase, oamenii își cer scuze pentru comportamentul lor necorespunzător și repară rupturile, în timp ce, în situațiile nesănătoase, există tipare continue de asprime sau purtare urâtă care devine abuzivă.

Abuzul în familie și Evanghelia

„Voi ați frânt inimile blândelor voastre neveste și ați pierdut încrederea copiilor voștri” (Iacov 2:35).

Abuzul constă în acțiuni care intenționează să rănească sau să controleze. Constă într-o mulțime de comportamente care pot include neglijarea, manipularea, critica verbală și violența fizică sau sexuală.¹ Din păcate, comportamentele abuzive sunt obișnuite, unii erudiți estimând că aproximativ un sfert dintre copiii din lumea întreagă sunt abuzați fizic, sexual sau emoțional.² Adulții au, de asemenea, rate înalte de persecutare, aproximativ una din 4 femei și unul din 10 bărbați fiind supuși violenței fizice din partea unui soț sau a unei soții.

Abuzul poate avea loc în orice relație și atât bărbații, cât și femeile pot comite abuz. Cu toate acestea, este mai probabil ca bărbații să dorească să dețină controlul și să comită violențe fizice și sexuale grave și este mai probabil ca femeile să fie terorizate, dominate sau rănite foarte rău de un soț.³

Abuzul rănește sufletul atât al agresorului, cât și al victimei și este contrar învățăturilor Salvatorului. Profeții din zilele noastre au declarat că cei „care abuzează de partener sau de copii… vor da socoteală într-o bună zi în fața lui Dumnezeu”⁴. Cei care săvârșesc abuzuri deseori ignoră sau exploatează principiile Evangheliei. De exemplu, am consiliat un cuplu în care soțul avea relații sentimentale cu alte femei și pierdea la jocuri de noroc economiile familiei, dar, în loc să-și ceară iertare, el exercita presiuni asupra soției sale ca să-l ierte și insista că ea comitea un „păcat mai mare” dacă nu-l ierta. El desconsidera durerea ei și pretindea că era corect în fața lui Dumnezeu pentru că, în caz contrar, nu ar fi fost lucrător în templu. Când soția lui a vorbit cu conducători ai Bisericii, el a diminuat împortanța trădărilor lui și a exagerat îngrijorările ei spunând că era depresivă. Soțul respingea „principiile… respectului, dragostei [și] milei”⁵ și abuza de soția lui. Eforturile ei de a trăi conform principiilor Evangheliei nu puteau rezolva o problemă pe care el o crea. Fiecare dintre noi poate ceda în fața comportamentelor nesănătoase. Există anumite caracteristici comune tuturor tipurilor de abuz, și cu cât sunt mai grave și mai frecvente, cu atât relațiile vor fi mai puțin sănătoase. Există cinci tipare tipice de abuz care vă pot ajuta să recunoașteți comportamentele nesănătoase pe care le manifestați dumneavoastră sau alte persoane.

1. Cruzimea

„Se slujesc de limbile lor ca să înșele; sub buze au venin de aspidă; gura le este plină de blestem și de amărăciune” (Romani 3:13-14).

Un bărbat a venit la mine la terapie împotriva dorinței soției sale, care își bătea joc de el pentru că avea „nevoie de ajutor”. La biserică, ea era prietenoasă și devotată, dar, acasă, aerul ei de superioritate răutăcioasă ustura ca lovitura unui bici. Ea critica venitul lui și numea cariera lui de profesor „slujbă de fete”. Ea i-a spus fiului ei: „Sper că nu vei ajunge un incapabil ca tatăl tău” și își petrecea fiecare zi conversând la telefon cu mama ei vorbindu-și amândouă de rău soții. Oamenii care critică se simt justificați să provoace durere și „le place să-i vadă pe alții suferind” (Doctrină și legăminte 121:13). Acești membrii ai familiei încalcă poruncile Salvatorului de a „nu [judeca]” și a „nu [osândi]” (Luca 6:37) în timp ce ei bagatelizează, arată dezgust sau spun cuvinte grele.

2. Înșelăciunea

„Ești posedat de un spirit mincinos; și ai alungat Spiritul lui Dumnezeu” (Alma 30:42).

Înșelăciunea este foarte des întâlnită în abuz și cei care o practică își minimalizează acțiunile, dau vina pe alții și denaturează cuvintele. Aceasta zăpăcește victimele, după cum a descris situația una dintre participantele la cercetările mele: „[Soțul meu] obișnuia să se enerveze foarte tare și, apoi, își cerea iertare și spunea: «Ei bine, oricum e doar vina ta»… și continua tot așa până când am început să cred”⁶. Această negare a realității altei persoane este numită abuz psihologic și lasă victimele confuze și nesigure de amintirile și părerile lor. La fel ca alte forme de înșelăciune, abuzul psihologic este folosit pentru a manipula conversațiile și a susține ceva înșelător.

Cei care îi abuzează pe alții neagă cu fermitate că ei rănesc și, deseori, vor pretinde că ei sunt victime. Când Jenna și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu faptul că Jake îi critica părinții, el s-a înfuriat și a spus că ea îl „insulta”. Jake era printre „aceia care strigă păcătuire… și sunt copiii nesupunerii” ei înșiși (Doctrină și legăminte 121:17). El nu numai că a promovat povestea sa falsă, ci a și fost ofensat de adevăr.⁷

3. Scuzele

„Recunoaște-ți greșelile și răul pe care le-ai făcut” (Alma 39:13).

O persoană umilă are sentimente de regret când îi rănește pe alții, se pocăiește și îndreaptă lucrurile. O persoană care este abuzivă se împotrivește chemării conștiinței de a-și cere scuze. Unul dintre participanții la cercetarea mea și-a amintit: „Mă simțeam oribil pentru că am abuzat-o fizic și, apoi, mă gândeam că nu s-ar fi întâmplat dacă și-ar fi ținut gura”. „Întristarea [lui] nu era pentru pocăință” (Mormon 2:13), ci a fost ignorată cu mânie înverșunată și învinovățire.

În cadrul terapiei, i-am spus odată unei soții că nu am văzut-o niciodată să arate întristare după voia lui Dumnezeu pentru anii în care și-a criticat soțul. Răspunsul ei nu a exprimat regret, ci supărare: „Minunat, iată încă un lucru pe care nu-l fac!”. Persoanele abuzive resping responsabilitatea, sunt țâfnoase și se apără. Sunt jignite cu ușurință de lucruri mici.

4. Mândria

„În smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși” (Filipeni 2:3).

Mândria include îndreptățirea și egocentrismul. Un bărbat striga la soția și copiii săi de fiecare dată când credea că nu îl „respectau”. Dacă părerea lor nu era în acord cu a lui, ei îl „subminau” sau „nu erau supuși”. Mândria este competitivă și concentrată asupra puterii și câștigului. În contrast, o familie sănătoasă este cooperantă, acolo unde există un echilibru de corectitudine și membrii ei „se [poartă] cu dreptate față de [ceilalți]” (4 Nefi 1:2). Soțul și soția trebuie să fie parteneri egali⁸, fiecare să aibă un cuvânt de spus și toate părerile trebuie să fie prețuite.

5. Controlul

„Când încercăm… să exercităm nedrept controlul, sau stăpânirea sau constrângerea asupra sufletelor copiilor oamenilor… cerurile se retrag” (Doctrină și legăminte 121:37).

Deși prețuim libertatea de a alege, este surprinzător cât de des membrii familiei își spun unii altora cum să gândească, să simtă și să acționeze. Unii exercită controlul chiar prin intimidare, rușine, retragerea sentimentelor de iubire sau amenințări. Un soț avea așteptări foarte rigide ca soția lui să prepare micul dejun în fiecare zi la o oră fixă, să răspundă la anumite pretenții intime și să îl asculte în ceea ce privește „îngrijorările” lui, care, de obicei, implicau modul în care ea putea să se îmbunătățească. Îi controla cheltuielile și se înfuria dacă ea nu răspundea rapid la mesajele lui.

O mamă își exprima cu regularitate dezamăgirea față de fiica ei adolescentă de fiecare dată când fata era tristă sau nu se ridica la înălțimea standardelor mamei ei. Dacă așteptările ei nu erau îndeplinite sau dacă soțul ei își exprima îngrijorările, ea trata pe toată lumea cu răceală și indiferență.

Speranță și vindecare

„Ți-am auzit rugăciunea, și ți-am văzut lacrimile. Iată că te voi face sănătos” (2 Împărați 20:5).

Cu toate că abuzul frânge inimi, schimbarea este întotdeauna posibilă. Victimele pot avea acces la resurse care să le ofere ajutor spiritual și profesional și pot căuta puterea ispășirii Salvatorului pentru a le vindeca rănile. Pentru a găsi ajutor, accesați abuse.ChurchofJesusChrist.org.

Persoanele care au fost abuzive trebuie să se pocăiască și să caute ajutor. Acest lucru necesită ca ele să „[coboare] până în adâncurile umilinței” (3 Nefi 12:2) și să accepte deplina responsabilitate pentru comportamentul lor. Schimbarea implică mai mult decât promisiuni pe termen scurt și acțiuni de suprafață. Durerea pocăinței profunde sfâșie sufetul și unii nu vor dori să treacă prin aceasta, ceea ce face ca victimele să fie nevoite să ia hotărâri dificile pentru a se proteja.⁹

Tatăl nostru Ceresc este îngrijorat pentru noi, la fel ca tatăl îndurerat care m-a sunat în legătură cu fiica sa. Dragostea lui Dumnezeu este „mare, ca o veșnicie” (Moise 7:41) și El suferă profund când copiii Săi se rănesc unul pe celălalt. Vorbind blând cu Enoh, El Se plânge: „Aceștia care sunt frații tăi; ei sunt opera mâinilor Mele… și… le-am dat porunca să se iubească unul pe altul… dar iată, ei sunt fără afecțiune și ei își urăsc propriul lor sânge” (Moise 7:32–33). Este plâns în cer și pe pământ când trupurile și sufletele sunt rănite. Cu toate acestea, cu umilință, cu puterea lui Dumnezeu și cu ajutor profesional când este necesar, este posibil să oprim comportamentul dăunător și să creăm un cămin al demnității, siguranței și dragostei.

Cum pot să ajut? Pentru prieteni și conducători

„[Suntem] dornici să [jelim] împreună cu cei care jelesc și să-i [mângâiem] pe aceia care au nevoie să fie mângâiați” (Mosia 18:9).

Mulți dintre noi cunosc victime ale abuzului, fie că suntem conștienți de acest lucru sau nu. Conducătorii vor fi abordați de membri răniți ai episcopiei și aproape fiecare avem prieteni sau membri ai familiei care au fost abuzați. Cei din afară sunt, de obicei, compătimitori, dar pot să nu știe cum să ajute. În continuare, sunt prezentate îndrumări pe care să le aveți în vedere când le slujiți celor care se confruntă cu probleme.

Acordați sprijin, dar nu impuneți. Este neplăcut să auzim despre suferință și putem reacționa cu sentimente și sfaturi puternice, cum ar fi : „Trebuie să pleci acum” sau „vorbește cu un avocat”. Este rareori de folos să forțăm lucrurile, cu excepția cazului în care oamenii sunt fizic în pericol. În aceste cazuri, este important să contactăm autoritățile care aplică legea, adăposturile pentru femei sau numărul de urgență. Atunci când copiii sunt martori la abuz fizic sau sexual ori trec prin astfel de experiențe, trebuie, de asemenea, să fie înștiințate serviciile pentru protecția copilului. Cu toate acestea, în cele mai multe conflicte, victimele beneficiază mai mult dacă sunt sprijinite și nu forțate, al doilea caz având efectul de a le reduce la tăcere sau de a nu le respecta libertatea de a alege. Cele care se află în situații toxice au de făcut alegeri dificile la care, de obicei, s-au gândit în detaliu. Ascultați cu atenție pentru a înțelege detaliile și adresați întrebări fără să exercitați presiune.

Nu judecați și nu țineți predici. În cadrul Bisericii avem idealuri înalte despre familii și mulți oameni simt că nu trăiesc la nivelul acestora. În familiile cu interacțiuni problematice, această distanță este și mai mare ducând la rușine și tendința de a păstra secrete. Cei care sunt disperați să îmbunătățească lucrurile sunt, deseori, cei abuzați și învinuiți. Cei din afară pot intensifica autoînvinuirea când spun lucruri precum: „Ai făcut ceva care să-l înfurie?” sau „Dacă ai răbdare și ierți, sunt sigur că va fi mai bine”. Acesta este un motiv pentru care cei neliniștiți ezită să discute – nu vor să fie văzuți ca victime sau să se simtă și mai rău din cauza propriilor imperfecțiuni.

Luați-i în serios. Unii oameni care vorbesc deschis despre faptul că sunt abuzați se confruntă cu scepticism sau îndoială. Aceasta se poate întâmpla din cauza faptului că cei din afară au percepții incomplete și, deseori, greșite. De exemplu, există mitul că violența este comisă doar de răufăcători care arată amenințător. Cu toate acestea, cele mai multe abuzuri în familie sunt comise de oameni de altfel obișnuiți care se pot prezenta bine în public. Ne lovim de această realitate. Cum poate prietenul nostru care este un învățător la Școala de duminica politicos să aibă și o parte întunecată acasă? Dacă o relatare nu corespunde părerilor preconcepute ale ascultătorului, poate fi respinsă sau minimalizată. Totuși, cercetările arată că acuzațiile false de abuz, în special din partea celor care au mai puțină putere în familie, sunt rare și multe victime nu vorbesc deloc despre aceasta. Luați în serios toate relatările despre abuz și porniți crezând ceea ce vi se spune.

Nu vă grăbiți să judecați. Conducătorii și specialiștii aud deseori relatări contradictorii de la membrii familiei și sunt tentați să aleagă pe cine să creadă. În unele cazuri, există victime evidente și agresori, dar, în altele, există vină din multe părți și adevărul este aproape imposibil de clarificat. Ceea ce mărește confuzia, este realitatea că, deși este important să credem victimele, mulți care abuzează sunt încântători și vor pretinde, de asemenea, că sunt victimele și își pot prezenta victimele drept agresori. De exemplu, un soț sau o soție care deține controlul poate să intervină înaintea unei vizite la episcop sau terapeut sunând în avans pentru a sădi povești care să dăuneze partenerului său. Cei din afară presupun, deseori, că pot detecta minciuni, dar mincinoșii cronici poartă o mască foarte convingătoare. Domnul îi avertizează pe conducători că „există fățarnici printre voi, care i-au înșelat pe unii” (Doctrină și legăminte 50:7) și, uneori, această înșelăciune este derutantă pentru cei care încearcă să ajute.

Fiți atenți la semnalele de alarmă. Există nenumărate moduri în care abuzul poate avea loc în familie, dar există anumite semnale de alarmă care trebuie discutate mai profund dacă un conducător sau un prieten aude despre ele. Acestea includ elementele prezentate în acest articol: cruzimea, înșelăciunea, scuzele, mândria și controlul. Pe lângă acestea, este un semn rău dacă există gelozie, supraveghere, iritare, relatări foarte contradictorii, constrângere legată de viața personală sau bani ori refuz de a cere ajutor. Orice violență fizică sau sexuală trebuie întotdeauna luată în serios și discutată cu specialiștii. Dacă minorii sunt implicați ca victime sau martori, abuzul trebuie raportat.

Din fericire, numărul cazurilor abuzului domestic este în scădere în multe țări și conștientizarea publică față de toate tipurile de agresiune este în creștere.¹ Cu toate acestea, mulți încă suferă în singurătate și „suspinele inimilor lor se înalță până la Dumnezeu” (Iacov 2:35). Haideți să ne întindem brațele către aceste inimi rănite cu dragoste și sprijin asemănătoare celor ale lui Hristos.