Dacă sunteți victima unui abuz
Ce este abuzul?
Abuzul este neglijarea sau maltratarea altora (cum ar fi un copil, o persoană în vârstă, o persoană cu dizabilități sau altcineva) într-un mod care cauzează vătămări de natură fizică, emoțională sau sexuală. Este împotriva învățăturilor Salvatorului.
„Poziția Bisericii este aceea că abuzul nu poate fi tolerat sub nicio formă” [General Handbook: Serving in The Church of Jesus Christ of Latter-day Saints (Manual general – slujirea în Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă) (2020), secțiunea 38.6.2]. Abuzul încalcă legile lui Dumnezeu și poate constitui, de asemenea, o încălcare a legilor civile.
Diferite tipuri de abuz
Abuzul fizic. Un comportament agresiv sau violent al unei persoane față de alta care duce la vătămări corporale.
Abuzul sexual. Raport sexual sau contact sexual nedorit, în care agresorii folosesc forța, amenințând sau profitând de victime care nu sunt în măsură să-și dea consimțământul. Orice fel de relație sexuală dintre un adult și un copil este abuz, indiferent de consimțământ.
Abuzul verbal sau emoțional. Un model de comportament în care o persoană atacă o altă persoană în mod deliberat și repetat în moduri non-fizice, cum ar fi cuvinte dure, intimidare, manipulare sau umilire. Acest lucru provoacă un sentiment scăzut al valorii de sine și al demnității. Deși nu este fizic, acest tip de abuz dăunează bunăstării mintale și emoționale a unei persoane.
Cum să primim ajutor
Domnul Se așteaptă ca noi să facem tot ce putem pentru a preveni abuzul și pentru a-i proteja și ajuta pe cei care au fost victime ale abuzului. Nimeni nu trebuie să îndure comportamentul abuziv. Indiferent dacă se întâmplă acum sau s-a întâmplat cu mult timp în urmă, puteți găsi resurse care să vă ajute pe abuse.ChurchofJesusChrist.org.