Tineri adulți
7 sfaturi pentru a birui dorința de a folosi materiale pornografice
Autorul articolului locuiește în Utah, S.U.A.
Lucrând cu tineri adulți necăsătoriți care încearcă să biruiască dorința obsesivă de a folosi materiale pornografice, am aflat câteva sfaturi care v-ar putea ajuta și pe voi.
Când am fost pus deoparte în calitate de nou episcop al unei episcopii pentru tineri adulți necăsătoriți, era un rând de tineri adulți necăsătoriți la ușa biroului meu care așteptau să se întâlnească cu mine. Ghiciți despre ce am discutat în primul interviu?
Despre pornografie.
Și, pentru următorii trei ani, încercarea de a ajuta tinerii adulți să biruiască un obicei obsesiv a fost un aspect important al chemării mele, așa că am știut că trebuie să învăț cât pot de multe. Am postit, m-am rugat, am mers la templu, m-am sfătuit cu alți conducători, am parcurs toate resursele disponibile, am participat la cursuri de recuperare după dependență și am învățat de la cei care lucrează să găsească mijloace de recuperare. Vreau să împărtășesc câteva gânduri pline de speranță despre ceea ce am învățat.
1.Trebuie să știți că sunteți copii ai unor Părinți Cerești care vă iubesc
Dacă lucrați pentru a birui dorința obsesivă de a folosi materiale pornografice, este posibil să simțiți că vă îndepărtați de Tatăl Ceresc, deoarece credeți că nu sunteți demni de dragoste sau de ajutor până când nu rezolvați această problemă. Acest lucru este exact ceea ce dorește Satana – să vă izoleze de toți cei care vă iubesc cu ideea că puteți birui pornografia de unii singuri și că, abia atunci, veți fi demni de dragoste.
Datorită naturii voastre divine, sunteți întotdeauna demni de a primi speranță, inspirație și revelație personală de la Tatăl Ceresc și puterea vindecătoare a lui Isus Hristos pentru a birui pornografia.1 Nu vă îndepărtați de Ei sau de oamenii care vă iubesc.
2. Biruiți sentimentul de rușine
Am învățat că biruirea sentimentului de rușine este esențială pentru a învinge pornografia. Rușinea înseamnă să te simți zdrobit, distrus sau ca fiind o persoană rea. Faptul de a crede aceste idei dăunătoare despre voi vă poate menține, într-adevăr, prinși într-un ciclu al dependenței. A simți remușcare pentru ceva ce ați făcut este parte a procesului de pocăință și vă poate ajuta să vă schimbați comportamentul. Dar rușinea vă face să simțiți că tot caracterul vostru este rău și că nu puteți primi ajutorul Salvatorului.2
Tatăl Ceresc dorește să aveți nădejde deplină în Isus Hristos și binecuvântările ispășirii Sale. Rușinea vă trage înapoi, ținându-vă prinși într-un vârtej de minciuni și ură de sine. Vă rog să stați departe de drumul rușinii.
3. Nu vă grăbiți să folosiți eticheta „dependență”
Multe persoane se etichetează ca fiind „dependente” de pornografie. Vă avertizez să nu vă etichetați în mod incorect. De fapt, majoritatea tinerilor care se luptă cu pornografia nu sunt dependenți.3 Și folosirea incorectă a acestei etichete poate face ca încetarea folosirii materialelor pornografice să fie mai greu de realizat din cauza rușinii, a speranței scăzute și a urii de sine care vin cu ea.
4. Creați un plan personal de prevenire scris
Un plan personal de prevenire este un document format din trei părți care vă poate ajuta să biruiți pornografia.
Partea 1. Faceți o listă cu factorii declanșatori. Faptul de a fi influențați de un factor declanșator este primul pas în ciclul care duce la vizionarea pornografiei.
Există diferite tipuri de factori declanșatori:
-
situaționali: medii care creează un factor declanșator din cauza gândurilor sau comportamentelor din trecut (cum ar fi să vă aflați în aceeași cameră sau într-un anumit moment al zilei);
-
de stres/anxietate/singurătate/evenimente traumatice: emoții sau situații dificile care vă determină să folosiți materiale pornografice ca o modalitate de a evada și a nu vă îngriji de aceste sentimente;
-
vizuali: expunerea nevinovată la ceva care nu este pornografic, dar este un factor declanșator prin intermediul rețelelor de socializare, filmelor, fotografiilor etc.
Partea 2. Întocmiți un plan pentru a reduce factorii declanșatori.
De exemplu, dacă aveți un factor declanșator situațional cum ar fi să vă simțiți vulnerabili noaptea târziu, faptul de a opri telefonul cu 30 de minute înainte de culcare sau de a dormi fără telefon în camera voastră vă poate fi de ajutor. Dacă pornografia este o modalitate prin care puteți face față sentimentelor dificile, găsiți modalități de a face față mai bine acestor emoții. Ar putea exercițiile fizice sau medicamentația să vă ajute să reduceți stresul sau nivelul de anxietate? Poate faptul de a ieși cu prietenii sau de a vă înscrie la o clasă de institut să reducă sentimentul de singurătate? Gândiți-vă la lucrurile cu care vă confruntați și la opțiunile care vă pot fi de folos.
De asemenea, nu subestimați instrumentele spirituale. Rugăciunea, studiul din scripturi, slujirea, participarea la adunările Bisericii și mersul la templu sunt instrumente puternice, care sunt esențiale în reducerea factorilor declanșatori și vă ajută să rămâneți puternici.
Partea 3. Planificați ce veți face când sunteți influențați de un factor declanșator. Pentru fiecare factor declanșator, scrieți-vă planul cu mai multe etape.
De exemplu, atunci când sunteți influențați de un factor declanșator, puteți opri rapid telefonul, trimite un mesaj sau suna pe cineva, face o plimbare sau exerciții fizice, citi din Cartea lui Mormon sau face orice altceva v-ar putea ajuta să vă redirecționați gândurile.
Notați pașii care sunt potriviți pentru voi! Uneori, factorii declanșatori vor trece fără să fie nevoie să parcurgeți toate etapele planului vostru de prevenire. Dar pașii voștri vă pot ajuta să vă îndepărtați de acel moment. Odată ce factorul declanșator trece, actualizați-vă planul de prevenire cu ceea ce a funcționat și cum poate fi modificat pentru a fi mai eficient data viitoare. Păstrați-l undeva unde îl puteți vedea zilnic.
5. Înțelegeți diferența dintre a avea o scăpare și a recidiva
O scăpare este atunci când greșiți, dar vă reveniți rapid și folosiți acest fapt ca experiență de învățare pentru a vă îmbunătăți planul de prevenire. A recidiva este atunci când renunțați, faceți exces și nu vă pasă.
Să știți că scăpările fac parte din procesul de îmbunătățire a planului de prevenire. Nu concluzionați că v-ați pierdut tot progresul sau că toată munca pe care ați depus-o nu contează – deoarece contează. Priviți înainte având o atitudine pozitivă, știind că sunteți cu o zi mai aproape de recuperare.
Atunci când aveți o scăpare, întrebați-vă:
-
Ce s-a întâmplat?
-
De ce a fost acest factor declanșator diferit?
-
Ați fost stresați în ultimul timp? Cum v-ați simțit din punct de vedere emoțional?
-
Faptul de a nu citi din scripturi o perioadă v-a făcut să vă simțiți mai slabi?
-
Nu ați făcut exerciții fizice în ultimul timp?
-
Este ceva din planul vostru de prevenire nefolositor?
-
Ce puteți face diferit data viitoare?
Notați ceea ce învățați și continuați!
6. Credeți în puterea tămăduitoare a Salvatorului
Isus Hristos vă poate ajuta în procesul în desfășurare al pocăinței și El are puterea de a vă întări pe măsură ce vă străduiți să biruiți pornografia. El înțelege cum vă simțiți și așteaptă să ia acea povară de pe umerii voștri. Să nu credeți că faptul de a vă întoarce spre El Îi va îngreuna povara. El a plătit deja prețul pentru voi. În schimb, faceți tot posibilul, apropiați-vă de Salvator și cereți-I să vă ajute să vă vindecați, să vă schimbați dorințele și să vă dea mai multă tărie pentru a merge mai departe.
După cum ne-a învățat vârstnicul Ulisses Soares din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli: „În timp ce ne străduim continuu să ne depășim încercările, Dumnezeu ne va binecuvânta cu darurile credinței pentru a fi vindecați și pentru a avea parte de miracole. El va face pentru noi ceea ce noi nu am putea să facem pentru noi înșine”4.
7. Nu faceți acest lucru singuri
Legăturile și prietenia vă pot oferi, de asemenea, putere și vă pot ajuta să reușiți. Ar trebui să aveți pe cineva care să vă poată ajuta să fiți răspunzători și să treceți prin cele mai bune și cele mai rele zile. Ei ar trebui să vă sprijine fără să vă judece. Și voi le puteți oferi același sprijin și lor. Căutați sfaturi de la conducătorii Bisericii sau de la membrii familiei voastre. Și, dacă este nevoie, un terapeut sau un consilier specializat în domeniul sănătății mintale vă pot ajuta, de asemenea, să descoperiți motivele pentru care vă luptați cu dependența de pornografie.
Țineți minte că sunteți părinții și conducătorii de mâine
Sunteți prima generație care gestionează accesul la pornografie 24/7. Cred că această încercare este foarte mare pentru generația voastră, deoarece voi veți avea instrumente mai bune și mai multă înțelepciune pentru a-i conduce pe alții departe sau să îi scoateți din această capcană, când veți fi părinți și conducători într-o zi. „Tatăl Ceresc nu ne-a așezat pe pământ pentru a eșua, ci pentru a avea un succes glorios.”5
Deși aceste sfaturi vă pot ajuta în eforturile voastre de a birui pornografia, nu vă temeți să apelați și la alte resurse. Călătoria fiecăruia către recuperare arată diferit. Aflați ce vă ajută. Nu renunțați! Înaintați pas cu pas. Puteți să faceți acest lucru. Puteți cu adevărat (vedeți Filipeni 4:13). Și veți deveni cine sunteți meniți să deveniți.