Cum am găsit vindecare în urma abuzului sexual
Am trăit un coșmar. Dar, mai târziu, am aflat că, în cele mai întunecate momente ale mele, mă pot baza pe Salvatorul meu.
Fotografie de Getty Images, folosită în scopuri ilustrative, a pozat un model
Coșmarul meu a început când aveam doar șapte ani iar mama mea s-a recăsătorit. Ne plăcea mult de noul meu tată vitreg. El era amabil și se integrase bine în familia noastră. Mă simțeam în siguranță în preajma lui. Totul a fost minunat până într-o zi, când toți ceilalți erau ocupați iar el m-a abuzat sexual.
Nu înțelesesem ce îmi făcuse. Mă simțeam speriată, confuză și atât de rușinată. Dar îmi era prea teamă să spun cuiva. Am crezut că va strica noua fericire a familiei mele și că nimeni nu mă va crede oricum. Așa că am hotărât să nu spun nimic.
Nu mă rănise decât o singură dată, dar amintirea abuzului mi-a rămas întotdeauna în minte. Devenisem atât de paranoică crezând că cineva îmi va vedea durerea și îmi va descoperi secretul, încât am încercat să ascund adevărul devenind prietenă bună cu tatăl meu vitreg. A fost deosebit de amabil cu mine și începusem să îl plac din nou.
Dar, apoi, lucrurile s-au înrăutățit. Când mama a început să lucreze noaptea, tatăl meu vitreg a început să mă abuzeze cu regularitate. Mă simțeam atât de neajutorată. Am vrut să vorbesc despre ceea ce se întâmpla, dar tatăl meu vitreg era foarte plăcut și am crezut că toată lumea îi va ține partea. Noaptea, când eram singură, Îl imploram pe Dumnezeu să mă ajute să îmi păstrez secretul.
Să vorbim
Într-o zi, abuzurile s-au oprit, în sfârșit. Nu aveam idee de ce. Deși el nu mă mai abuza, eu mă simțeam mereu murdară și rușinată. Mă uram. Uneori, chiar mă gândeam dacă moartea nu era mai ușoară decât realitatea în care trăiam. Încă îmi doream să vorbesc despre cele întâmplate, dar îmi era teamă de ceea ce adevărul ar fi putut scoate la iveală.
Apoi, într-o duminică, la biserică, la vârsta de 14 ani, am ascultat o lecție despre a lua hotărâri importante. Învățătoarea mea ne-a încurajat să postim și să ne rugăm și ne-a promis că Dumnezeu ne va întări pentru a putea să facem ceea ce este bine. După biserică, m-am gândit la ceea ce ne-a spus ea. Mă întrebam dacă, cerând, Dumnezeu avea să mă ajute cu adevărat să vorbesc despre cele întâmplate?
A doua zi, am postit să am curaj să-i povestesc mamei despre abuz. Nu mă puteam concentra la școală deoarece nu mă puteam gândi decât la modul în care va reacționa ea. Până când am ajuns acasă, m-am simțit extrem de rău. M-am rugat, din nou, pentru tărie, dar nu mă simțeam pregătită să îi spun.
În acea seară, am abordat-o pe mama când gătea cina. Nu știam ce să spun, dar, când m-am uitat în ochii ei, am găsit curajul de a începe pur și simplu să vorbesc. După aceea, tot ceea ce ascunsesem de ani de zile a ieșit la iveală.
Mama și cu mine am stat pe canapea și am plâns împreună. După aceea, l-am contactat pe președintele nostru de ramură și am sunat la poliție. Tatăl meu vitreg a fost tras la răspundere pentru ceea ce îmi făcuse și mi s-a acordat protecția de care aveam nevoie – nu mai trebuia să-l văd niciodată.
Calea către vindecare
În acea perioadă, a fost dificil să le vorbesc autorităților despre experiența mea și să am prieteni care să mă întrebe unde este tatăl meu vitreg, dar cu sprijinul familiei mele nu am mai fost singură. Împreună, ne-am concentrat pe o nouă temă a familiei: „Pot totul în Hristos, care mă întărește” (Filipeni 4:13). Familia noastră extinsă și-a oferit, de asemenea, dragostea și sprijinul și, în timp, am început să ne vindecăm împreună.
Mama și cu mine am participat la consiliere profesională, ceea ce a fost de mare ajutor! Consilierul meu era exact ceea ce aveam nevoie. M-a ajutat să înțeleg toate emoțiile pe care le simțeam și m-a ajutat să fac față amintirilor mele rele. Niciodată nu mi-am dat seama cât de mult sufeream până nu am început să mă simt din nou întreagă.
Nu credeam că durerea va dispărea doar pentru că am vorbit despre cele întâmplate, dar, de asemenea, nu mi-am dat seama de cât timp (și răbdare) va fi nevoie pentru a mă vindeca. Mult timp m-am simțit fără valoare. A trebuit să învăț din nou să mă iubesc.
Am găsit cea mai mare pace când m-am îndreptat către Salvatorul meu și Tatăl meu Ceresc. Recunoscând că Ei știau exact cum mă simțeam am primit tărie și speranță. M-am bazat pe Ei în timpul celor mai întunecate momente. Cu timpul, amintirile au început să se estompeze și am simțit cu adevărat pace prin dragostea Salvatorului.
Partea cea mai plină de satisfacții a procesului de vindecare a fost recunoașterea faptului că am un viitor strălucit. Când eram abuzată, nici nu îmi puteam imagina că voi avea o viață normală. Mă simțeam distrusă pentru totdeauna. Dar, prin ajutor și vindecare, am găsit lucruri pe care să le aștept cu nerăbdare. Am început să le vorbesc despre povestea mea altor fete care sufereau și chiar am hotărât să slujesc în misiune. Faptul de a-mi împărtăși mărturia m-a întărit.
Ceea ce tatăl meu vitreg mi-a făcut nu mă definește. El mi-a schimbat definitiv viața, dar eu aleg să-mi folosesc experiența pentru a-i ajuta pe alții. Unele zile încă sunt grele, dar prin toate, Domnul m-a întărit și știu că El va continua să mă ajute. M-am transformat dintr-o victimă într-o supraviețuitoare.