Isus Hristos este alinare
Putem fi parteneri ai Salvatorului în a oferi alinare temporală și spirituală celor aflați la nevoie – și, în acest proces, ne putem găsi propria alinare.
Având credință în Isus Hristos și speranță în ceea ce auziseră despre miracolele Sale, îngrijitorii unui bărbat slăbănog l-au dus la Isus. Ei au fost ingenioși în a-l duce acolo – au scos acoperișul și l-au coborât pe bărbat, pe patul lui, până la locul în care propovăduia Isus. Când „le-a văzut credința, Isus a zis [slăbănogului], păcatele îți sunt iertate”1. Și, apoi, „scoală-te, ridică-ți patul, și du-te acasă”2. Și imediat, slăbănogul s-a ridicat și și-a luat patul și a plecat acasă, „slăvind pe Dumnezeu”3.
Ce altceva știm despre prietenii care au avut grijă de slăbănog? Știm că Salvatorul le-a văzut credința. Și, după ce L-au văzut și L-au auzit pe Salvator și au fost martori ai miracolelor Sale, ei au fost „uimiți” și „[L-au slăvit] pe Dumnezeu”4.
Isus Hristos le oferise vindecarea sperată – alinarea fizică de la durere și consecințele paralizante ale bolii cronice. În mod semnificativ, Salvatorul a oferit, de asemenea, alinare spirituală, curățându-l pe om de păcat.
Și prietenii, în eforturile lor de a se îngriji de cineva aflat la nevoie, au găsit sursa alinării; L-au găsit pe Isus Hristos.
Depun mărturie că Isus Hristos este alinare. Prin ispășirea lui Isus Hristos, putem fi eliberați de povara și consecințele păcatului și putem fi ajutați în infirmitățile noastre.
Și, deoarece Îl iubim pe Dumnezeu și am făcut legământ să-I slujim, putem fi parteneri ai Salvatorului în a oferi alinare temporală și spirituală celor aflați la nevoie – și, în acest proces, ne putem găsi propria alinare în Isus Hristos.5
Preaiubitul nostru profet, președintele Russell M. Nelson, ne-a invitat să biruim lumea și să găsim odihnă.6 Dânsul a definit „odihna adevărată” ca fiind „alinare și pace”. Președintele Nelson a spus: „Deoarece Salvatorul, prin ispășirea Sa infinită, ne-a mântuit pe fiecare dintre noi de slăbiciune, greșeală și păcat și deoarece El a trecut prin toată durerea, îngrijorarea și a purtat toată povara pe care dumneavoastră ați avut-o vreodată, atunci când vă pocăiți cu adevărat și căutați ajutorul Său, vă puteți ridica deasupra acestei lumi nesigure din prezent”7. Aceasta este alinarea pe care Isus Hristos ne-o oferă!
Metaforic vorbind, fiecare dintre noi poartă un rucsac. Poate fi un coș care stă în echilibru pe capul dumneavoastră, o geantă sau un mănunchi de lucruri înfășurate în pânză și aruncat pe umărul dumneavoastră. Dar, acum, să spunem că este un rucsac.
În acest rucsac metaforic ne purtăm poverile datorate faptului că trăim într-o lume decăzută. Poverile noastre sunt ca pietrele în rucsac. În general, acestea sunt de trei feluri.
-
Pietre care sunt acolo din vina noastră, din cauza păcatului.
-
Pietre care sunt în rucsacul nostru din pricina hotărârilor greșite, conduitei necorespunzătoare și răutății altora.
-
Și pietre pe care le purtăm pentru că trăim într-o stare decăzută. Acestea includ pietre ale bolii, durerii, bolii cronice, suferinței, dezamăgirii, singurătății și consecințelor dezastrelor naturale.
Declar cu bucurie că nu este nevoie să simțim că poverile noastre din viața muritoare, aceste pietre din rucsacul nostru metaforic, sunt grele.
Isus Hristos ne poate ușura povara.
Isus Hristos ne poate ridica poverile.
Isus Hristos ne oferă o cale prin care putem fi eliberați de povara păcatului.
Isus Hristos este alinarea noastră.
El a spus:
„Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă [adică alinare și pace].
„Luați jugul Meu asupra voastră, și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.
Căci jugul Meu este bun, și sarcina mea este ușoară”8.
Faptul că jugul este bun și sarcina este ușoară presupune că ne înjugăm alături de Salvator, că ne ducem poverile cu El, că Îi permitem să ne ridice povara. Aceasta înseamnă să intrăm într-o relație de legământ cu Dumnezeu și să ținem acel legământ, care, după cum a explicat președintele Nelson, „face, de fapt, viața mai ușoară!”. Dânsul a spus: „Purtând jugul alături de Salvator înseamnă să aveți acces la tăria și puterea Sa mântuitoare”9.
Așadar, de ce vrem să ne ducem singuri pietrele? De ce ar refuza un aruncător obosit dintr-un joc de baseball să părăsească locul de aruncare când un înlocuitor este pregătit să încheie jocul? De ce aș insista să fiu singur în post când Alinătorul este pregătit să fie alături de mine?
Președintele Nelson ne-a învățat: „Isus Hristos… stă cu brațele deschise sperând și dorind să ne vindece, să ne ierte, să ne curețe, să ne întărească, să ne purifice și să ne sfințească”10.
Așadar, de ce insistăm să ne purtăm singuri pietrele?
Aceasta este menită să fie o întrebare personală la care fiecare dintre dumneavoastră să vă gândiți.
Pentru mine, este vorba de vechiul viciu al mândriei. „Pot face aceasta”, spun eu. „Fără griji; voi termina.” Marele înșelător este cel care dorește să mă ascund de Dumnezeu, să mă îndepărtez de El, să fac lucrurile singură.
Frați și surori, nu pot face lucrurile singură, și nu trebuie să le fac, și nu le voi face. Alegând să fiu legată de Salvatorul meu, Isus Hristos, prin legămintele pe care le-am făcut cu Dumnezeu, „pot totul în Hristos, care mă întărește”11.
Cei care țin legămintele sunt binecuvântați cu alinarea Salvatorului.
Gândiți-vă la următorul exemplu din Cartea lui Mormon: cei din poporul lui Alma au fost persecutați fiind „[puși] la muncă și [fiind puși] supraveghetori asupra lor”12. Nefiindu-le permis să se roage cu glas tare, ei „și-au [revărsat] inimile către [Dumnezeu]; iar El a cunoscut gândurile inimilor lor”13.
Și „glasul Domnului a venit către ei în suferințele lor, zicând: Ridicați-vă capul și fiți mângâiați, căci Eu cunosc legământul pe care voi l-ați făcut cu Mine; și Eu voi face un legământ cu poporul Meu și îl voi elibera pe el din sclavie.
Și Eu, de asemenea, voi ușura poverile care sunt puse pe umerii voștri pentru ca nici măcar să nu le simțiți pe spinările voastre”14.
Iar poverile lor „s-au făcut ușoare” și „Domnul i-a întărit pe ei pentru ca să-și poată purta poverile cu ușurință, iar ei s-au supus cu bucurie și cu răbdare voinței Domnului”15.
Acele persoane care au ținut legămintele au primit alinare sub formă de mângâiere, mai multă răbdare și bucurie, o ușurare a poverilor lor, astfel încât acestea au devenit ușoare și, în cele din urmă, eliberare.16
Acum, să ne întoarcem la rucsacul nostru metaforic.
Pocăința, prin ispășirea lui Isus Hristos, este cea care ne eliberează de greutatea pietrelor păcatului. Și, prin acest dar extraordinar, mila lui Dumnezeu ne eliberează de cerințele grele și altfel insurmontabile ale dreptății17.
Ispășirea lui Isus Hristos face, de asemenea, posibil ca noi să primim tăria de a ierta, ceea ce ne permite să descărcăm greutatea pe care o purtăm din cauza greșelilor altora.18
Așadar, cum ne alină Salvatorul de povara de a trăi într-o lume decăzută având trupuri muritoare supuse suferinței și durerii?
Deseori, El aduce această alinare prin noi! În calitate de membri de legământ ai Bisericii Sale, promitem „să [jelim] împreună cu cei care jelesc” și „să-i [mângâiem] pe aceia care au nevoie să fie mângâiați”19. Deoarece ne-am „[alăturat] turmei lui Dumnezeu” și ne numim „poporul Lui”, suntem „dornici să [purtăm] greutățile unul altuia, pentru ca ele să fie ușoare”20.
Binecuvântarea noastră în urma legământului este de a fi parteneri ai lui Isus Hristos în a oferi alinare, atât temporală, cât și spirituală, tuturor copiilor lui Dumnezeu. Noi suntem un mijloc prin care El oferă alinare.21
Și, astfel, la fel ca prietenii slăbănogului, „[îi ajutăm] pe cei slabi, [înălțăm] mâinile obosite și [întărim] genunchii care se clatină”22. „[Purtăm] sarcinile unii altora, și… [împlinim] astfel legea lui Hristos.”23 Pe măsură ce facem aceasta, ajungem să-L cunoaștem, să devenim ca El și să găsim alinarea Sa.24
Ce este alinarea?
Este îndepărtarea sau ușurarea unui lucru dureros, îngrijorător sau împovărător ori întărirea pentru a îndura acel lucru. Este despre o persoană care se pune în locul altei persoane. Este îndreptarea conform legii a unei greșeli.25 Cuvântul anglo-francez provine din limba franceză veche, cuvântul relever sau „a înălța”, și din latinescul relevare sau „a înălța din nou”26.
Frați și surori, Isus Hristos este alinare. Depun mărturie că El a înviat în a treia zi și, împlinind ispășirea plină de dragoste și infinită, stă cu brațele deschise, oferindu-ne ocazia de a fi înviați, de a fi salvați și de a fi exaltați și a deveni ca El. Alinarea pe care El ne-o oferă este nepieritoare.
Asemenea femeilor întâmpinate de înger în acea primă dimineață de Paște, îmi doresc să mă „[duc] repede” și cu „mare bucurie” să duc vestea că El a înviat27. În numele Salvatorului nostru, Isus Hristos, amin.