Osana Dumnezeului Celui Preaînalt
Intrarea triumfală a lui Isus Hristos în Ierusalim și evenimentele săptămânii care a urmat sunt un exemplu în ceea ce privește doctrina pe care o putem pune în practică în viața noastră astăzi.
Astăzi, așa cum s-a spus, ne alăturăm creștinilor din întreaga lume pentru a-L onora pe Isus Hristos în această duminică de Florii. Cu aproape 2.000 de ani în urmă, duminica Floriilor a marcat începutul ultimei săptămâni a slujirii din viața muritoare a lui Isus Hristos. A fost cea mai importantă săptămână din istoria umanității.
Ceea ce a început cu aclamarea lui Isus în calitate de Mesia cel promis, la intrarea Sa triumfală în Ierusalim, s-a încheiat cu răstignirea și învierea Sa.1 Prin plan divin, sacrificiul Său ispășitor a încheiat slujirea Sa din viața muritoare, făcând posibil ca noi să trăim alături de Tatăl nostru Ceresc pentru eternitate.
Scripturile ne spun că săptămâna a început cu mulțimi care stăteau la porțile cetății pentru a-L vedea pe „Isus, prorocul din Nazaretul Galileei”2. Ei au „luat ramuri de finic, și [I-au] ieșit în întâmpinare, strigând: «Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului, Împăratul lui Israel!»”3.
Această relatare biblică din urmă cu atât de mult timp îmi aduce aminte de o însărcinare în cadrul Bisericii pe care am avut-o în Takoradi, Ghana. În mod remarcabil, am fost acolo în duminica Floriilor.
Eram acolo pentru a împărți Țărușul Takoradi, Ghana, pentru a crea Țărușul Mpintsin, Ghana. Astăzi, în Ghana sunt peste 100.000 de membri ai Bisericii.4 (Urăm bun venit lui Ga Mantse, Majestatea Sa Regele Nii Tackie Teiko Tsuru II din Accra, Ghana, care este alături de noi astăzi.) Întâlnindu-mă cu acești sfinți, am simțit dragostea și devotamentul lor profunde față de Domnul. Mi-am exprimat dragostea mare pentru ei și le-am spus că președintele Bisericii îi iubește. Am făcut referire la cuvintele Salvatorului consemnate de Ioan: „Să vă iubiți unii pe alții, cum v-am iubit Eu”5. Ei au socotit-o ca fiind conferința „Te iubesc”.6
În capelă, privind din spate până în față la acele rânduri de frați și surori dragi și familiile lor, am putut vedea pe chipurile lor strălucirea mărturiei și credinței în Isus Hristos. Am simțit dorința lor de a fi socotiți ca parte a Bisericii Sale răspândite în întreaga lume. Și, când a cântat corul, ei au cântat ca îngerii.
La fel ca în duminica Floriilor din vechime, aceștia erau ucenici ai lui Isus Hristos, adunați pentru a-I aduce omagiu, cum au făcut cei de la porțile Ierusalimului care, cu ramuri de finic în mâinile lor, au exclamat: „Osana… binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!”7.
Chiar și enoriașii dintr-o biserică din apropiere onorau duminica Floriilor. În timp ce vorbeam de la pupitru, am observat pe fereastră cum treceau bucuroși pe stradă fluturând ramuri de finic în mâinile lor, la fel ca cei din această fotografie. Era o priveliște pe care n-am s-o uit niciodată – noi, toți, în acea zi, preaslăvindu-L pe Împăratul împăraților.
Președintele Russell M. Nelson ne-a îndemnat să facem ca duminica Floriilor să fie „cu adevărat sfântă amintindu-ne, nu doar de ramurile de finic care au fost fluturate pentru a onora intrarea lui Isus în Ierusalim, ci amintindu-ne de palmele mâinilor Sale”. Apoi, președintele Nelson a făcut referire la Isaia, care „a vorbit despre promisiunea Salvatorului: «Eu nu te voi uita cu niciun chip», cu aceste cuvinte: «Iată că te-am săpat pe mâinile Mele»”8.
Domnul știe personal că viața muritoare este grea. Rănile Sale ne aduc aminte că El „a coborât sub toate acestea”9 pentru a ne putea ajuta când suferim și pentru a fi exemplul nostru în „[a ne menține] pe calea [noastră]”10, calea Sa, pentru ca „Dumnezeu [să fie cu noi] în vecii vecilor”11.
Duminica Floriilor nu a fost doar un eveniment, o altă pagină din istorie cu o dată, o perioadă și un loc. Intrarea triumfală a lui Isus Hristos în Ierusalim și evenimentele săptămânii care a urmat sunt un exemplu în ceea ce privește doctrina pe care o putem pune în practică în viața noastră astăzi.
Să ne uităm la unele dintre principiile doctrinei eterne care se întrețes în slujirea Sa care s-a încheiat în Ierusalim.
Primul, profeția. De exemplu, profetul Zaharia din Vechiul Testament a profețit intrarea triumfală a lui Isus Hristos în Ierusalim, descriind chiar și că El avea să fie călare pe un măgar.12 Isus a prezis învierea Sa în timp ce Se pregătea să intre în cetate, spunând:
„Iată că ne suim la Ierusalim, și Fiul omului va fi dat în mâinile preoților celor mai de seamă și cărturarilor. Ei Îl vor osândi la moarte,
și-L vor da în mâinile neamurilor, ca să-L batjocorească, să-L bată și să-L răstignească; dar a treia zi va învia”13.
Al doilea, însoțirea Duhului Sfânt. Joseph Smith ne-a învățat: „Nimeni nu poate ști că Isus este Domnul, decât prin Duhul Sfânt”14. Salvatorul le-a promis ucenicilor Săi15 la Cina cea de taină16, în odaia de sus17: „Nu vă voi lăsa orfani”18. Ei nu aveau să fie singuri pentru a duce adevărurile Evangheliei mai departe, ci aveau să aibă darul desăvârșit al Duhului Sfânt pentru a-i îndruma. „Vă las pacea, vă dau pacea Mea”, a promis El; „Nu v-o dau cum o dă lumea”19. Având darul Duhului Sfânt, noi avem aceeași încredințare – că noi „[putem avea] totdeauna Spiritul Său cu [noi]”20 și că „prin puterea Duhului Sfânt [vom] putea [noi] cunoaște adevărul tuturor lucrurilor”21.
Al treilea, ucenicia. Ucenicia adevărată este un angajament de nezdruncinat, supunere față de legile eterne și, înainte de toate, dragoste față de Dumnezeu. Fără să ne îndoim deloc. Mulțimea care I-a adus omagiu cu frunze de finic L-a aclamat în calitate de Mesia. Și exact asta era! Ei au fost atrași de El, de miracolele Sale și învățăturile Sale. Dar, pentru mulți, adularea nu a durat. Unii dintre cei care strigaseră mai devreme „Osana”22 s-au schimbat curând și au strigat „Răstignește-L!”23.
Al patrulea, ispășirea lui Isus Hristos.24 În ultimele Sale zile, care au urmat după duminica Floriilor, El a înfăptuit remarcabila Sa ispășire, de la agonia din Ghetsimani, la procesul Său care a fost o batjocură, tortura Sa pe cruce și înmormântarea Sa într-un mormânt împrumutat. Dar nu s-a oprit aici. Cu măreția chemării Sale în calitate de Mântuitor al tuturor copiilor Tatălui Ceresc, trei zile mai târziu, El a ieșit din acel mormânt, înviat25, așa cum promisese.
Suntem noi continuu recunoscători pentru incomparabila ispășire a lui Isus Hristos? Simțim noi puterea ei purificatoare chiar acum? De aceea S-a dus Isus Hristos, Căpetenia și Desăvârșirea salvării noastre, la Ierusalim, pentru a ne salva pe noi toți. Ating aceste cuvinte din Alma o coardă sensibilă: „Dacă voi ați simțit o schimbare în inima voastră și dacă ați simțit dorința să cântați cântecul iubirii mântuitoare, vreau să vă întreb, puteți să simțiți astfel acum?”26. Pot să spun, cu adevărat, corul din Takoradi, în acea duminică de Florii, a cântat „cântecul iubirii mântuitoare”.
În acea ultimă săptămână fatidică a slujirii Sale din viața muritoare, Isus Hristos a rostit pilda celor zece fecioare.27 El propovăduia despre întoarcerea Sa la cei care sunt pregătiți să-L primească, nu cu frunze de finic în mâinile lor, ci cu lumina Evangheliei în ei. El a folosit metafora cu acele candele aprinse și arzând, cu untdelemn suplimentar pentru a întreține flacăra, ca descriere a dorinței de a trăi urmând căile Sale, de a accepta adevărurile Sale și de a împărtăși lumina Sa.
Cunoașteți povestea. Cele zece fecioare îi reprezintă pe membrii Bisericii și mirele Îl reprezintă pe Isus Hristos.
Cele zece fecioare și-au luat candelele și „au ieșit în întâmpinarea mirelui”28. Cinci au fost înțelepte, pregătite cu untdelemn pentru candele lor și ceva în plus, iar cinci au fost nechibzuite, având prea puțin untdelemn în candele și neavând de rezervă. Când s-a auzit strigarea: „Iată mirele, ieșiți-i în întâmpinare!”29, cele cinci care au fost „[înțelepte], și au primit adevărul, și au primit Spiritul Sfânt pentru îndrumarea lor”30 au fost pregătite pentru „Împăratul și Legiuitorul lor”31, ceea ce înseamnă că „slava Lui [avea să fie] asupra lor”32. Celelalte cinci au încercat frenetic să cumpere untdelemn. Dar era prea târziu. Procesiunea a continuat fără ele. Când au bătut la ușă și s-au rugat să fie primite, Domnul le-a răspuns: „Nu vă cunosc”33.
Cum ne-am simți noi dacă El ne-ar spune: „Nu vă cunosc!”.
Noi, asemenea celor zece fecioare, avem candele; dar avem untdelemn? Mă tem că sunt unii care încearcă să ajungă la liman doar cu foarte puțin untdelemn, fiind prea ocupați cu presiunile lumii pentru a se pregăti în mod corespunzător. Untdelemnul îl primim când credem și acționăm potrivit profeției și cuvintelor profeților în viață, cele ale președintelui Nelson în mod special, ale consilierilor săi și ale celor Doisprezece Apostoli. Untdelemnul ne umple sufletul când auzim și simțim Duhul Sfânt și acționăm potrivit acelei îndrumări divine. Untdelemnul se revarsă în inima noastră când alegerile noastre arată că Îl iubim pe Domnul și iubim ceea ce iubește El. Untdelemnul îl primim când ne pocăim și căutăm vindecarea prin ispășirea lui Isus Hristos.
Dacă unii dintre dumneavoastră doriți să întocmiți ceea ce unii numesc „o listă cu lucruri de făcut în această viață”, iată soluția: adăugați pe listă untdelemn sub forma apei vii a lui Isus Hristos34, care este o reprezentare a vieții și învățăturilor Sale. În schimb, vizitarea unui loc îndepărtat sau participarea la un eveniment spectaculos nu vă va face niciodată să vă simțiți sufletul împlinit sau mulțumit, așa cum îl veți simți trăind potrivit doctrinei propovăduite de Isus Hristos. Am menționat exemple mai devreme: urmați profeția și învățăturile profeților, acționați potrivit îndemnurilor Duhului Sfânt, deveniți un ucenic adevărat și căutați puterea vindecătoare a ispășirii Domnului nostru. Acea listă vă va duce acolo unde vreți să vă duceți – înapoi la Tatăl dumneavoastră din Cer.
Acea duminică de Florii în Takoradi a fost o experiență deosebită pentru mine, deoarece am petrecut-o într-o congregație de frați și surori credincioși. La fel a fost pe continentele și insulele din întreaga lume. Inima și sufletul meu, ca ale dumneavoastră, doresc să strige: „Osana… [Dumnezeului Celui Preaînalt]”35.
Deși noi nu stăm astăzi la porțile Ierusalimului cu ramuri de finic în mâini, va veni timpul când, așa cum este profețit în Apocalipsa, „o mare gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminție, din orice norod și de orice limbă, [va sta] în picioare înaintea scaunului de domnie și înaintea Mielului, îmbrăcați în haine albe, cu ramuri de finic în mâini”36.
În calitate de apostol al lui Isus Hristos, vă las binecuvântarea mea ca dumneavoastră să vă străduiți să trăiți în mod neprihănit și să fiți printre cei care, cu ramuri de finic în mâini, Îl vor aclama pe Fiul lui Dumnezeu, Marele Mântuitor al nostru, al tuturor. În numele lui Isus Hristos, amin.