O mărturie vie
Preşedintele Henry B. Eyring
primul consilier în Prima Preşedinţie
Mărturia trebuie să fie îngrijită prin rugăciunea făcută cu credinţă, ospătarea din cuvântul lui Dumnezeu din scripturi şi supunerea faţă de adevăr.
Preaiubitele mele tinere surori, voi sunteţi speranţa strălucitoare a Bisericii Domnului. Scopul meu, în această seară, este să vă ajut să credeţi că acest lucru este adevărat. Dacă această credinţă poate deveni o mărturie profundă inspirată de Dumnezeu, ea vă va modela alegerile din fiecare zi şi fiecare ceas. Şi, apoi, de la ceea ce vi s-ar putea părea alegeri neînsemnate, Domnul vă va conduce la fericirea pe care vi-o doriţi. Prin alegerile pe care le veţi face, El va putea să binecuvânteze nenumăraţi alţi oameni.
Alegerea pe care aţi făcut-o de a fi alături de noi, în această seară, este un exemplu de alegere care contează. Au fost invitate să participe peste un milion de tinere fete, mame şi conducătoare. Dintre toate lucrurile pe care aţi fi putut alege să le faceţi, voi aţi ales să fiţi împreună cu noi. Aţi făcut aceasta datorită credinţei voastre.
Voi credeţi în Evanghelia lui Isus Hristos Voi credeţi suficient de mult, încât să veniţi să-i ascultaţi pe slujitorii Săi şi aveţi destulă credinţă pentru a spera că ceva din ce veţi auzi sau simţi vă va conduce spre o viaţă mai bună. Aţi simţit în inimile voastre că a-L urma pe Isus Hristos este calea către o mai mare fericire.
Poate nu aţi făcut conştient această alegere şi nu aţi considerat-o importantă. Poate v-aţi simţit atrase să fiţi împreună cu prietenele sau familia. Poate aţi răspuns, pur şi simplu, amabilităţii cuiva care v-a invitat să veniţi. Dar, chiar dacă nu aţi observat, aţi simţit cel puţin un ecou slab al invitaţiei Salvatorului: „Vino, şi urmează-Mă”1.
Din clipa în care ne-am adunat împreună, Domnul a mărit credinţa voastră în El şi v-a întărit mărturia. Aţi auzit mai mult decât doar cuvinte şi muzică. Aţi simţit mărturia depusă de Spirit inimilor voastre cu privire la faptul că există profeţi în viaţă pe pământ în Biserica adevărată a Domnului şi că drumul către fericire trece prin împărăţia Sa. Mărturia voastră că aceasta este, astăzi, singura Biserică adevărată şi vie de pe pământ a crescut.
Noi nu am simţit, toţi, exact aceleaşi lucruri. Unii au simţit mărturia Spiritului că Thomas S. Monson este profetul lui Dumnezeu. Alţii au simţit că cinstea, virtutea şi binele făcut tuturor oamenilor sunt, cu adevărat, atribute ale Salvatorului. Şi aceste sentimente au fost însoţite de o dorinţă mai mare de a fi ca El.
Voi, toate, aveţi dorinţa ca mărturia voastră despre Evanghelia lui Isus Hristos să se întărească. Cu mulţi ani în urmă, preşedintele Brigham Young a putut vedea nevoia voastră. El a fost un profet al lui Dumnezeu şi, cu 142 de ani în urmă, într-o viziune profetică, a văzut nevoia şi dorinţa voastră. El a fost un tată iubitor şi un profet în viaţă.
A văzut influenţa lumii coborând asupra propriilor sale fiice. A văzut că influenţele lumeşti le îndepărtau de calea Domnului spre fericire. În zilele sale, acele influenţe erau aduse, în parte, de noua cale ferată transcontinentală, care-i lega de lume pe sfinţii izolaţi şi protejaţi.
Este posibil ca el să nu fi văzut minunile tehnologice de astăzi, când, cu un instrument pe care îl poţi ţine în mână, poţi alege să te conectezi cu oameni şi la informaţii nenumărate de pe întregul pământ. Dar el a văzut cât era de important, pentru fiicele sale – şi pentru voi – ca alegerile voastre să fie făcute pe baza puterii mărturiei despre un Dumnezeu viu şi iubitor şi despre planul fericirii întocmit de El.
Iată sfatul lui profetic şi inspirat, pe care l-a dat fiicelor sale şi vi-l dă vouă.
El reprezintă esenţa mesajului meu din această seară. El a spus într-o încăpere din casa sa, aflată la mai puţin de un kilometru şi jumătate de locul din care acest mesaj porneşte acum către fiicele lui Dumnezeu din întreaga lume: „Este nevoie ca tinerele fiice ale lui Israel să dobândească o mărturie vie despre adevăr”2.
El a creat apoi o organizaţie a tinerelor fete care a devenit ceea ce noi numim acum în Biserica Domnului „Tinerele Fete”. În această seară, voi aţi simţit unele dintre efectele minunate ale alegerii pe care el a făcut-o în acea duminică seară în salonul casei sale.
Cu mai mult de 100 de ani mai târziu, fiicele lui Israel din întreaga lume au dorinţa de a avea o mărturie vie despre adevăr. Tot restul vieţii voastre, veţi avea nevoie ca această mărturie vie şi în creştere să vă întărească şi să vă conducă pe calea către viaţa veşnică. Şi, prin ea, voi veţi deveni cele ce veţi transmite lumina lui Hristos fraţilor şi surorilor voastre din întreaga lume şi generaţiilor care vor veni.
Ştiţi din proprie experienţă ce este o mărturie. Vârstnicul Joseph Fielding Smith ne-a învăţat că o mărturie „este o cunoaştere fermă dată prin revelaţie unei persoane care caută, cu umilinţă, adevărul”. El a spus următoarele despre mărturie şi despre Duhul Sfânt care aduce acea revelaţie: „Puterea Sa de a convinge este atât de mare, încât nu poate fi nicio îndoială în minte atunci când Spiritul vorbeşte. Este singura cale prin care o persoană poate şti, cu adevărat, că Isus este Hristosul şi că Evanghelia Sa este adevărată”3.
Aţi simţit şi voi această inspiraţie. Poate că v-a confirmat o anumită parte a Evangheliei, aşa cum a făcut-o pentru mine în această seară. Când am auzit cuvintele celui de-al 13-lea articol de credinţă care spune: „noi credem că trebuie să fim cinstiţi, fideli, puri şi binevoitori”, am simţit ca şi cum Domnul Însuşi le-ar fi rostit. Am simţit din nou că acestea sunt atributele Sale. Am simţit că Joseph Smith a fost profetul Său. Ca urmare, pentru mine acelea nu au fost simple cuvinte.
Cu ochii minţii, am văzut drumurile prăfuite ale Iudeii şi grădina Ghetsimani. Cu inima, am simţit, într-o oarecare măsură, cum ar fi fost să îngenunchez aşa cum a făcut Joseph în faţa Tatălui şi a Fiului într-o dumbravă din statul New York. Nu am putut vedea cu ochii minţii o lumină mai presus de strălucirea soarelui la amiază, aşa cum a văzut el, dar am simţit căldura şi minunăţia unei mărturii.
Veţi dobândi mărturia pe bucăţele când părţi ale adevărului întreg al Evangheliei lui Isus Hristos vă vor fi confirmate. De exemplu, când citiţi şi meditaţi asupra Cărţii lui Mormon, versetele pe care le-aţi citit înainte vă vor apărea într-o lumină nouă şi vă vor aduce idei noi. Mărturia voastră va creşte ca mărime şi profunzime când Duhul Sfânt vă va confirma că ele sunt adevărate. Mărturia voastră vie se va extinde pe măsură ce veţi studia scripturile, vă veţi ruga şi veţi medita asupra lor.
Din punctul meu de vedere, cea mai bună descriere a modului în care se poate dobândi şi păstra această mărturie vie a fost făcută deja. Se află în Cartea lui Mormon, în capitolul 32 din Alma. Poate că aţi citit-o de multe ori. Învăţ ceva nou de fiecare dată când o citesc. Să revedem, în această seară, învăţăturile pe care ni le dă.
În acele pasaje inspirate, suntem învăţaţi să ne începem căutarea mărturiei cu un „pic de credinţă” şi cu dorinţa ca ea să crească.4 În această seară, aţi simţit credinţă şi aţi avut această dorinţă în timp ce aţi ascultat cuvântările inspirate despre bunătatea Salvatorului, onestitatea Sa, puritatea poruncilor Sale şi ispăşirea Sa făcută pentru noi.
Deci, sămânţa credinţei este deja plantată în inimile voastre. Aţi simţit poate chiar lărgirea sufletului promisă în Alma. Eu am simţit.
Dar, ca orice plantă în creştere, aceasta trebuie să fie îngrijită, altfel se va veşteji. Rugăciunile de credinţă spuse frecvent şi din inimă reprezintă o hrană esenţială şi necesară. Supunerea faţă de adevărul pe care l-aţi primit vă va ţine mărturia vie şi o va întări. Supunerea faţă de porunci reprezintă o parte a hranei pe care trebuie s-o asiguraţi mărturiei voastre.
Vă amintiţi promisiunea Salvatorului: „Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu, sau dacă Eu vorbesc de la Mine”5.
Eu am cunoscut acest lucru şi îl veţi cunoaşte şi voi. Una dintre doctrinele Evangheliei care mi-au fost predate când eram tânăr este aceea că cel mai mare dintre toate darurile lui Dumnezeu este viaţa veşnică.6 Am învăţat că viaţa veşnică înseamnă şi să trăim în dragoste ca familii pentru totdeauna.
Din prima clipă în care am auzit aceste adevăruri şi ele au fost confirmate inimii mele, m-am simţit obligat să fac toate alegerile pe care puteam să le fac pentru a evita cearta şi a căuta pacea în familia şi în casa mea.
Numai după această viaţă mă voi putea bucura de plenitudinea celei mai mari dintre toate binecuvântările, viaţa veşnică. Dar, în mijlocul încercărilor acestei vieţi, mi s-a dat posibilitatea să zăresc cum va putea fi familia mea din cer. Pe baza acestor experienţe pe care le-am trăit, mărturia mea despre realitatea puterii de pecetluire exercitate în temple a crescut şi a fost întărită.
Privindu-le pe cele două fiice ale mele în timp ce erau botezate în templu pentru strămoşii lor, inima mea s-a îndreptat spre ele şi spre acei strămoşi ale căror nume noi le-am găsit. Ne-a fost acordată promisiunea lui Ilie că inimile membrilor familiilor vor fi întoarse unele către altele.7 Astfel, pentru mine, credinţa a devenit cunoaştere fermă, aşa cum ni se promite în Cartea lui Alma.
Am simţit cel puţin o parte a bucuriei pe care strămoşii mei au simţit-o când Salvatorul a mers în lumea spiritelor după slujirea Sa în viaţa muritoare. Iată descrierea din Doctrină şi legăminte:
„Şi sfinţii se bucurau în mântuirea lor şi îngenuncheau şi-L recunoşteau pe Fiul lui Dumnezeu ca pe Mântuitorul şi Eliberatorul lor de la moarte şi din lanţurile iadului.
Feţele lor radiau şi strălucirea care se degaja din prezenţa Domnului a rămas asupra lor şi ei au cântat cântece de slavă numelui Lui sfânt”8.
Faptul că am simţit bucuria lor a fost rezultatul exercitării mărturiei mele că promisiunea Domnului cu privire la viaţa veşnică este reală. Faptul că am ales să acţionez potrivit ei a întărit această mărturie în modul în care Salvatorul a promis că va fi întărită.
El ne-a învăţat, de asemenea, că, pe lângă faptul că alegem să fim supuşi, noi trebuie să cerem, în rugăciune, o mărturie despre adevăr. Domnul ne-a învăţat aceasta în porunca pe care ne-a dat-o de a ne ruga cu privire la Cartea lui Mormon. El a spus prin profetul Său Moroni:
„Iată, eu doresc să vă îndemn pe voi ca atunci când veţi citi aceste lucruri, dacă înţelepciunea lui Dumnezeu va fi ca voi să le citiţi, voi să vă aduceţi aminte cât de bun a fost Domnul cu copiii oamenilor de la crearea lui Adam şi chiar până la timpul când voi veţi primi aceste lucruri şi să le cântăriţi în inimile voastre.
Iar atunci când voi veţi primi aceste lucruri, eu vă îndemn pe voi să-L întrebaţi pe Dumnezeu, Tatăl Veşnic, în numele lui Hristos, dacă aceste lucruri sunt adevărate; şi dacă voi veţi întreba cu inima sinceră, cu intenţie adevărată, având credinţă în Hristos, El vă va arăta adevărul prin puterea Duhului Sfânt.
Şi prin puterea Duhului Sfânt veţi putea voi cunoaşte adevărul tuturor lucrurilor”9.
Sper că voi, toate, aţi pus la încercare această promisiune sau că o veţi face curând. Este posibil ca răspunsul să nu fie o experienţă spirituală unică şi puternică. Eu am primit un răspuns firav la început. Dar el devine tot mai puternic de fiecare dată când citesc şi mă rog cu privire la Cartea lui Mormon.
Eu nu mă bizui pe ce a fost în trecut. Pentru a-mi păstra mărturia vie despre Cartea lui Mormon, eu fac apel deseori la promisiunea făcută de Moroni. Nu consider că binecuvântarea unei mărturii este un dar pe care îl voi avea mereu în mod automat.
Mărturia trebuie să fie îngrijită prin rugăciunea făcută cu credinţă, ospătarea din cuvântul lui Dumnezeu din scripturi şi supunerea faţă de adevărul pe care l-am primit. Este periculos să neglijăm rugăciunea. Mărturia noastră este în pericol dacă studiem şi citim doar ocazional din scripturi. Ele reprezintă o hrană necesară pentru mărturia noastră.
Vă amintiţi avertismentul lui Alma:
„Dar dacă noi neglijăm pomul şi nu avem grijă de hrana lui, iată, el nu va face rădăcini; iar atunci când căldura soarelui va veni şi îl va arde pentru că nu are rădăcini, se va veşteji, iar voi îl veţi smulge şi îl veţi arunca.
Acum, aceasta nu este pentru că sămânţa nu a fost bună şi nici pentru că fructul ei nu ar fi de dorit; ci, aceasta este pentru că pământul vostru este arid şi pentru că voi nu veţi îngriji pomul, de aceea, voi nu puteţi să aveţi fructul lui”10.
Ospătarea din Cuvântul lui Dumnezeu, rugăciunea spusă din inimă şi supunerea faţă de poruncile Domnului trebuie să aibă loc în mod consecvent şi permanent pentru ca mărturia voastră să crească şi să prospere. Noi, toţi, ne confruntăm uneori cu situaţii pe care nu le putem controla, care ne întrerup obiceiul de a studia scripturile. Pot exista perioade de timp în care alegem să nu ne rugăm. Pot exista porunci pe care alegem să le ignorăm o vreme.
Dar dorinţa de a avea o mărturie vie nu vi se va împlini dacă uitaţi avertismentul şi promisiunea lui Alma:
„Şi astfel, dacă voi nu veţi îngriji cuvântul, aşteptând cu ochiul credinţei fructul lui, atunci voi nu veţi putea niciodată să culegeţi fructul pomului vieţii.
Dar dacă voi veţi hrăni cuvântul, da, hrăniţi pomul atunci când el începe să crească, prin credinţa voastră, cu mare sârguinţă şi cu răbdare, aşteptând fructul lui, atunci el va face rădăcini; şi iată, el va fi un pom crescând pentru viaţa nepieritoare.
Şi datorită sârguinţei voastre şi a credinţei voastre şi a răbdării voastre faţă de cuvânt, îngrijindu-l, pentru ca el să capete rădăcini în voi, iată, încetul cu încetul voi veţi culege fructul lui, care este cel mai preţios, care este dulce, mai presus decât orice lucru care este dulce; şi care este alb, mai presus decât orice lucru care este alb, da, şi pur, mai presus decât orice lucru care este pur; şi voi vă veţi ospăta din fructul lui chiar până când veţi fi sătui pentru ca să nu mai flămânziţi şi nici să nu vă mai fie sete.
Atunci… voi veţi culege răsplata pentru credinţa voastră, pentru răbdarea şi sârguinţa voastră şi pentru îndelungile voastre suferinţe, aşteptând pomul să facă fructe pentru voi”11.
Cuvintele din această scriptură, „aşteptând fructul lui”, au stat la baza învăţăturii înţelepte pe care aţi primit-o în această seară. Acesta este motivul pentru care ochii voştri au fost aţintiţi către o zi viitoare într-o cameră de pecetluire din templu. Acesta este motivul pentru care aţi fost ajutate să vă imaginaţi în această seară lanţul, ce pare să nu aibă sfârşit, de lumină reflectată în oglinzile aşezate faţă în faţă pe pereţii camerei de pecetluire, în care vă puteţi căsători în templul lui Dumnezeu.
Dacă puteţi aştepta o astfel de zi cu destulă dorinţă născută din mărturie, veţi fi întărite să rezistaţi ispitelor lumii. De fiecare dată când alegeţi să trăiţi într-un mod mai asemănător cu cel al Salvatorului, mărturia voastră va fi întărită. Cu timpul, veţi ajunge să cunoaşteţi, prin propria experienţă, că El este Lumina lumii.
Veţi ajunge să simţiţi cum lumina creşte în viaţa voastră. Aceasta nu se va întâmpla fără să faceţi eforturi. Dar se va întâmpla când mărturia voastră va creşte şi veţi alege s-o hrăniţi. Iată promisiunea făcută în Doctrină şi legăminte: „Ceea ce este de la Dumnezeu este lumină; şi acela care primeşte lumina şi rămâne credincios lui Dumnezeu, primeşte mai multă lumină; şi acea lumină devine din ce în ce mai strălucitoare, crescând mereu până în miezul zilei”12.
Voi veţi fi lumină pentru lume când vă veţi împărtăşi mărturia altora. Voi veţi reflecta spre alţii lumina lui Hristos din viaţa voastră. Domnul va găsi căi prin care acea lumină să-i influenţeze pe cei pe care îi iubiţi. Şi, prin credinţa şi mărturia fiicelor Sale, Dumnezeu va influenţa cu lumina Sa vieţile a milioane din împărăţia Sa şi din lume.
În mărturia şi alegerile voastre stă speranţa Bisericii şi a generaţiilor care vor urma exemplul vostru de a asculta şi accepta invitaţia Domnului: „Vino, şi urmează-Mă”. Domnul vă cunoaşte şi vă iubeşte.
Vă las dragostea şi mărturia mea. Voi sunteţi fiice ale unui Tată din Cer viu şi iubitor. Eu ştiu că Fiul Său înviat, Isus Hristos, este Salvatorul şi Lumina lumii. Şi depun mărturie că Duhul Sfânt v-a trimis mesaje în această seară confirmând inimilor voastre adevărul. Preşedintele Thomas S. Monson este profetul în viaţă al lui Dumnezeu. Depun mărturie despre aceste lucruri, în numele sfânt al lui Isus Hristos, amin.