Să devenim ca un copil

Jean A. Stevens

Prima consilieră în Preşedinţia generală a Societăţii Primare

Dacă avem o inimă dispusă să înveţe şi o dorinţă de a urma exemplul copiilor, însuşirile lor divine pot deţine cheia creşterii noastre spirituale.

În marea Sa înţelepciune şi dragoste, Tatăl nostru din Cer Îşi trimite fiii şi fiicele de spirit pe acest pământ în calitate de copii. Ei sunt trimişi familiilor ca daruri preţioase, având o natură şi un destin divine. Tatăl nostru Ceresc ştie că toţi copiii sunt un instrument care ne ajută să devenim asemănători Lui. Sunt atât de multe lucruri pe care le putem învăţa de la copii.

Acest adevăr important a fost demonstrat acum câţiva ani, când un membru al Celor Şaptezeci a avut o însărcinare în Hong Kong. El a vizitat o episcopie foarte modestă care avea greutăţi în multe privinţe, neputincioasă în eforturile ei de a-şi asigura cele necesare. În timp ce episcopul descria situaţia lor, autoritatea generală a simţit că trebuia să-i îndemne pe membri să-şi plătească zeciuiala. Episcopul, cunoscând situaţia lor financiară precară, era îngrijorat de cum va putea pune în aplicare acel sfat. S-a gândit la aceasta şi a decis să vorbească cu cei mai credincioşi membri din episcopia sa şi să-i roage să-şi plătească zeciuiala. În duminica următoare, s-a dus la Societatea Primară. El le-a predat copiiilor despre legea zeciuielii şi i-a întrebat dacă vor dori să plătească zeciuiala din banii pe care i-au câştigat. Copiii au spus că vor plăti. Şi au plătit.

Mai târziu, episcopul a vorbit cu adulţii din episcopie şi le-a împărtăşit că, în ultimele şase luni, copiii lor credincioşi au plătit zeciuiala. I-a întrebat dacă ar dori să urmeze exemplul acestor copii şi să facă la fel. Oamenii au fost atât de impresionaţi de sacrificiile pe care copiii au dorit să le facă, încât au făcut tot ceea ce era necesar pentru a-şi plăti zeciuiala. Şi zăgazurile cerului au fost deschise. Prin exemplul acelor copii credincoşi, episcopia s-a întărit în supunere şi mărturie.

Isus Hristos a fost Cel care ne-a învăţat să privim la copii ca la un exemplu. Noul Testament consemnează răspunsul pe care El l-a dat atunci când apostolii L-au întrebat despre cine ar trebuie să fie cel mai mare în Împărăţia cerurilor. Isus le-a răspuns la întrebare printr-o lecţie mică, dar impresionantă. A chemat un copilaş la El, l-a aşezat în mijlocul lor şi a spus:

„Dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.

De aceea, oricine se va smeri ca acest copilaş, va fi cel mai mare în Împărăţia cerurilor” (Matei 18:3–4).

Ce ar trebui să învăţăm de la copii? De ce exemple dau dovadă şi ce calităţi, care ne pot ajuta în dezvoltarea noastră spirituală, posedă ei?

Aceşti copii preţioşi ai lui Dumnezeu ne sunt încredinţaţi având inimile pline de credinţă. Sunt plini de credinţă şi receptivi la şoaptele Spiritului. Ei sunt exemple bune de umilinţă, supunere şi dragoste. Adesea, ei sunt primii care dau dovadă de dragoste şi sunt primii care iartă.

Permiteţi-mi să împărtăşesc câteva exemple despre felul în care copiii ne binecuvântează vieţile prin exemplele lor inocente dar puternice de însuşiri asemănătoare cu ale lui Hristos.

Todd, un băieţel de numai doi ani, s-a dus cu mama lui la un muzeu unde avea loc o frumoasă expoziţie specială de tablouri ce-L înfăţişau pe Salvator. În timp ce treceau pe lângă aceste picturi ce înfăţişau imagini sacre, ea l-a auzit pe micuţul ei băiat rostind numele „Isus”. S-a uitat în jos şi l-a văzut privind imaginile şi ducându-şi braţele la piept şi aplecându-şi capul. Am putea învăţa de la Todd câte ceva despre umilinţă sau pioşenie şi despre dragostea pentru Domnul?

Toamna trecută, am urmărit exemplul unui băiat în vârstă de zece ani din Armenia. În timp ce aşteptam să înceapă adunarea de împărtăşanie, el a observat că cea mai în vârstă membră a ramurii sosise. El a fost cel care s-a dus repede lângă ea, oferindu-şi braţul pentru a o sprijini în mersul ei nesigur. A ajutat-o să se aşeze în primul rând al capelei de unde putea auzi. Oare acest simplu act de bunătate ne poate învăţa că cei care sunt mai mari în împărăţia Domnului sunt cei care caută ocazii de a-i sluji pe alţii?

Katie, o fetiţă de la Societatea Primară, ne învaţă ceva în timp ce observăm influenţa pe care o are asupra familiei. A participat la Societatea Primară şi s-a simţit atrasă de învăţăturile Evangheliei. Cu o credinţă şi mărturie întărite, Katie a lăsat un bilet pe perna părinţilor ei. A scris că adevărurile Evangheliei şi-au găsit „un cămin în inima ei”. Şi-a împărtăşit dorinţa puternică să fie aproape de Tatăl Ceresc, să fie supusă poruncilor Sale şi ca familia ei să fie pecetluită în templu. Simpla mărturie a scumpei lor fiice a pătruns în inimile părinţilor în mod profund. Katie şi familia ei au primit rânduielile sacre din templu, ce îi leagă pentru totdeauna. Inima plină de credinţă a lui Katie şi exemplul ei au adus binecuvântări eterne familiei sale. Oare mărturia ei sinceră şi perspectiva eternă ne pot ajuta să vedem mai clar ce contează cel mai mult?

Familia noastră învaţă multe lucruri de la o rudă apropiată, Liam, în vârstă de şase ani. Anul trecut a avut de luptat împotriva unei tumori maligne agresive la creier. După două intervenţii chirurgicale dificile, s-a decis că tratamentul cu radiaţii era, de asemenea, necesar. În timpul acestor tratamente repetate, el trebuia să fie complet singur şi să rămână nemişcat. Liam nu voia să fie anesteziat pentru că nu-i plăcea felul în care îl făcea să se simtă. Era convins că dacă va putea să audă vocea tatălui său prin interfon, el putea rămâne nemişcat fără a i se administra sedative.

În acele momente grele, tatăl lui i-a vorbit cuvinte de încurajare şi dragoste: „Liam, deşi nu mă vezi, sunt chiar aici. Ştiu că poţi reuşi. Te iubesc!”. Liam a încheiat cu succes cele 33 de tratamente cu radiaţii fără să se mişte deloc, o realizare pe care doctorii au considerat-o imposibilă fără anesteziere pentru o persoană atât de tânără cum era el. În tot timpul acelor luni dificile şi pline de durere, optimismul contagios al lui Liam a fost un exemplu puternic despre cum să facem faţă adversităţii cu speranţă şi chiar cu bucurie. Doctorii săi, asistentele sale medicale şi alţii au fost inspiraţi de exemplul lui.

Învăţăm cu toţii lecţii importante de la Liam – lecţii despre cum să alegem să avem credinţă şi despre încredere în Domnul. Asemenea lui Liam, noi nu Îl putem vedea pe Tatăl nostru Ceresc, dar Îi putem asculta glasul pentru a ne oferi tăria de care avem nevoie pentru a rezista în faţa provocărilor vieţii.

Putem, oare, înţelege mai bine din exemplul lui Liam cuvintele regelui Beniamin despre cum să devenim ca un copil – ascultător, blând, umil, răbdător şi plin de dragoste? (vezi Mosia 3:19.)

Aceste experienţe ne oferă exemple ale unora dintre însuşirile pe care le au copiii şi pe care trebuie să ni le dezvoltăm sau să le redescoperim în noi înşine pentru a intra în împărăţia cerurilor. Ei sunt spirite pure care nu sunt influenţate de lume – uşor de învăţat şi plini de credinţă. Este uşor de înţeles că Salvatorul are o dragoste şi o apreciere speciale faţă de copilaşi.

Printre evenimentele supreme din timpul vizitei Salvatorului pe continentul American, se remarcă slujirea Sa plină de dragoste oferită copiilor. El a slujit fiecărui copil cu blândeţe.

„Iar El i-a luat pe pruncii lor, unul câte unul, şi i-a binecuvântat şi S-a rugat Tatălui pentru ei.

Şi atunci când El a facut aceasta, El iarăşi a plâns …

Şi a spus mulţimii, zicându-le: «Iată-i pe cei mici ai voştri»” (3 Nefi 17:21–23).

Vârstnicul M. Russell Ballard ne-a învăţat despre importanţa sfatului oferit de Salvator de a-i „[vedea] pe cei mici ai voştri”. Elder Ballard a spus: „Observaţi că El nu a spus «aruncaţi o privire la ei» sau «observaţi-i în treacăt» sau «priviţi-i din când în când încotro se îndreaptă în general». El a spus: Iată-i. Pentru mine, acest lucru înseamnă că ar trebui să-i cuprindem cu toată privirea noastră şi cu toată inima noastră; ar trebui să-i observăm şi să-i apreciem pentru cine sunt cu adevărat: copii de spirit ai Tatălui nostru Ceresc cu însuşiri divine” („Behold Your Little Ones”, Tambuli, octombrie 1994, 40; subliniere adăugată).

Nu există un alt loc mai bun în care să-i vedem pe cei mici ai noştri decât în familiile noastre. Căminul este un loc în care toţi putem învăţa şi creşte împreună. Unul dintre frumoasele noastre cântece ale Societăţii Primare ne învaţă acest adevăr:

O familie Dumnezeu ne-a dat

Pentru a ne ajuta –

Ne iubeşte pe toţi,

Căci suntem familia Sa.

Aici, în familiile noastre, într-o atmosferă de dragoste şi credinţă, putem observa şi aprecia, într-un mod mai personal, însuşirile divine ale copiilor Săi de spirit. Aici, în familiile noastre, inimile noastre pot deveni mai tandre şi putem avea, cu umilinţă, dorinţa de a ne shimba, de a deveni mai asemănători unui copil. Acesta este procesul prin care devenim mai asemănători lui Hristos.

V-au privat vreunele dintre experienţele vieţii de inima credincioasă şi de credinţa de copil pe care aţi avut-o cândva? Dacă acest lucru s-a întâmplat, priviţi în jur la copiii din viaţa dumneavoastră. Iar, apoi, priviţi din nou. Ar putea fi copii din familia dumneavoastră, de peste drum sau de la Societatea Primară din episcopia dumneavoastră. Dacă avem o inimă dispusă să înveţe şi o dorinţă de a urma exemplul copiilor, însuşirile lor divine pot deţine cheia creşterii noastre spirituale.

Tot timpul voi fi recunoascătoare pentru binecuvântarea de a avea propriii mei copii. Exemplele fiecăruia m-au învăţat lecţii de care am nevoie. Ei m-au ajutat să devin o persoană mai bună.

Îmi depun umila mărturie că Isus este Hristosul. El este Fiul perfect – ascultător, blând, umil, răbdător şi plin de dragoste. Mă rog ca fiecare dintre noi să dorească în inima sa să-I urmeze exemplul, să devină asemenea unui copil şi, astfel, să se întoarcă la casa noastră cerească, în numele lui Isus Hristos, amin.