Îndrumaţi de Spiritul Sfânt
Boyd K. Packer
Preşedintele Cvorumului celor Doisprezece Apostoli
Fiecare dintre noi poate fi îndrumat de spiritul revelaţiei şi de darul Duhului Sfânt.
Au trecut mai bine de 400 de ani de la publicarea în limba engleză a versiunii King James a Bibliei, la a cărei traducere a avut o contribuţie majoră William Tyndale, pe care eu îl consider un mare erou.
Conducătorii clerici nu au dorit ca Biblia să fie publicată în limba engleză folosită de oamenii de rând. L-au hărţuit pe Tyndale, urmărindu-l din loc în loc. El le-a spus: „Dacă Dumnezeu mă va cruţa, nu vor trece mulţi ani până când voi face ca un băiat care mână plugul să cunoască mai mult despre scripturi decât voi”1.
Tyndale a fost trădat şi a fost ţinut captiv într-o închisoare întunecată şi rece mai bine de un an. Îmbrăcămintea lui se zdrenţuise. I-a implorat pe cei care îl ţineau în captivitate să-i înapoieze haina şi pălăria şi o lumânare, spunând: „Este, într-adevăr, greu de suportat să stai singur în întuneric”2. Aceste lucruri i-au fost refuzate. În final, el a fost luat din închisoare şi a fost strangulat şi ars pe rug înaintea unei mari mulţimi de oameni. Dar lucrarea şi martiriul lui William Tyndale nu au fost în van.
Deoarece copiii sfinţi din zilele din urmă sunt învăţaţi din copilărie să cunoască scripturile, ei împlinesc, într-o oarecare măsură, profeţia făcută în urmă cu patru secole de William Tyndale.
În zilele noastre, scripturile sunt compuse din Biblie, Cartea lui Mormon: un alt testament al lui Isus Hristos, Perla de mare preţ şi Doctrină şi legăminte.
Deoarece credem în Cartea lui Mormon, suntem, adesea, numiţi Biserica Mormonă, un nume cu care nu ne simţim jigniţi, dar care nu este, de fapt, corect.
În Cartea lui Mormon, este consemnat că Domnul i-a vizitat pe nefiţi din nou deoarece ei s-au rugat Tatălui în numele Său. Iar Domnul i-a întrebat:
„«Ce vreţi să vă dau Eu vouă?»
Iar ei I-au spus: «Doamne, noi vrem ca Tu să ne spui nouă cum să numim noi această Biserică; căci sunt certuri printre oameni despre acest lucru».
Iar Domnul le-a spus: « … de ce să cârtească şi să se certe poporul despre lucrul acesta?
N-au citit ei scripturile care spun că voi trebuie să luaţi asupra voastră numele lui Hristos … ? Căci pe Numele acesta veţi fi voi chemaţi în ziua din urmă …
De aceea, orice veţi face, veţi face în numele Meu; de aceea voi veţi numi Biserica după numele Meu; şi voi veţi chema pe Tatăl în numele Meu pentru ca El să binecuvânteze Biserica de dragul Meu.
Şi cum ar putea această Biserică să fie a Mea dacă nu ar fi numită după numele Meu? Căci dacă o Biserică ar fi numită după numele lui Moise, atunci aceasta ar fi Biserica lui Moise; sau dacă ar fi numită după numele unui om, atunci aceasta ar fi Biserica unui om; dar dacă ar fi numită după numele Meu, atunci aceasta este Biserica Mea, cu condiţia ca aceasta să fie zidită pe Evanghelia Mea»”3.
Deoarece suntem supuşi faţă de revelaţie, această Biserică se numeşte Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă şi nu Biserica Mormonă. Dacă alţi oameni numesc Biserica, „Biserica Mormonă” sau ne numesc „mormoni” nu este o problemă, dar este altceva dacă facem acest lucru noi înşine.
Prima Preşedinţie a declarat:
„Folosirea numelui revelat, Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă (D&L 115:4), este din ce în ce mai importantă în responsabilitatea noastră de a vesti numele Salvatorului în întreaga lume. Din acest motiv, noi rugăm ca, atunci când membrii Bisericii fac referire la Biserică, să folosească numele întreg al Bisericii oriunde este posibil …
Când se face referire la membrii Bisericii, noi sugerăm folosirea sintagmei «membrii Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă». Ca formă mai scurtă, este preferată formula «sfinţi din zilele din urmă»”4.
„[Sfinţii din zilele din urmă vorbesc] despre Hristos, [se bucură] în Hristos, [predică] despre Hristos, [profeţesc] despre Hristos şi [scriu] după profeţiile noastre pentru ca să ştie copiii noştri la ce sursă să se uite pentru iertarea păcatelor lor”5.
Oamenii ne pot numi cum doresc, dar în vorbirea noastră trebuie să ne amintim întotdeauna că aparţinem Bisericii lui Isus Hristos.
Unii pretind că nu suntem creştini. Ei nu ne cunosc deloc sau ne înţeleg greşit.
Fiecare rânduială din Biserică este înfăptuită prin autoritatea şi în numele lui Isus Hristos6. Noi avem aceeaşi organizare ca şi cea din vechime, cu apostoli şi profeţi7.
În vechime, Domnul a chemat şi a rânduit doisprezece apostoli. El a fost trădat şi răstignit. După învierea Sa, Salvatorul i-a învăţat pe ucenicii Lui timp de 40 de zile şi, apoi, S-a înălţat la cer8.
Dar lipsea ceva. Câteva zile mai târziu, cei Doisprezece s-au adunat într-o casă şi „deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, şi a umplut toată casa… Nişte limbi ca de foc… s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt”9. Apostolii Săi erau, acum, înzestraţi cu putere. Ei au înţeles că autoritatea oferită de Salvator şi darul Duhului Sfânt erau esenţiale pentru stabilirea Bisericii. Li s-a poruncit să boteze şi să confere darul Duhului Sfânt”10.
În final, apostolii şi preoţia pe care o deţineau au fost pierdute. Autoritatea şi puterea de a administra rânduieli trebuia restaurată. Secole de-a rândul, oamenii au aşteptat cu nerăbdare acordarea din nou a autorităţii şi restabilirea Bisericii Domnului.
În anul 1829, preoţia a fost restaurată prin Joseph Smith şi Oliver Cowdery de către Ioan Botezătorul şi de către apostolii Petru, Iacov şi Ioan. Acum, bărbaţilor demni care sunt membri ai Bisericii li se conferă preoţia. Această autoritate şi darul Duhului Sfânt asociat ei, care este conferit tuturor membrilor Bisericii după botez, ne diferenţiază de celelalte biserici.
O revelaţie dată la puţină vreme după organizarea Bisericii ne învaţă „ca fiecare om să poată vorbi în numele lui Dumnezeu, Domnul, chiar Salvatorul lumii”11. Munca ce se realizează azi în Biserică este înfăptuită de femei şi bărbaţi obişnuiţi, chemaţi şi susţinuţi să prezideze, să predea şi să slujească. Cei chemaţi sunt îndrumaţi să cunoască voinţa Domnului prin puterea revelaţiei şi darul Duhului Sfânt. Poate că unii oameni nu acceptă astfel de lucruri, cum ar fi profeţia, revelaţia şi darul Duhul Sfânt dar, dacă vor să ne înţeleagă câtuşi de puţin, ei trebuie să înţeleagă că noi credem în aceste lucruri.
Domnul i-a revelat lui Joseph Smith o lege a sănătăţii, Cuvântul de înţelepciune, cu mult timp înainte ca pericolele să devină cunoscute lumii. Acesta ne învaţă să nu consumăm ceai, cafea, alcool, tutun şi, bineînţeles, diferitele droguri şi substanţe ce creează dependenţă şi care se găsesc în mod constant la îndemâna tinerilor noştri. Acelora care se supun acestei revelaţii le este promis că „vor primi sănătate în trupurile lor şi măduvă în oasele lor;
Şi vor găsi înţelepciune şi mari comori de cunoştinţe, chiar comori ascunse;
Şi vor alerga şi nu vor obosi, şi vor umbla şi nu vor osteni”12.
Într-o altă revelaţie, standardul Domnului cu privire la moralitate ne porunceşte ca puterile sacre ale procreării să fie protejate şi folosite numai de bărbat şi femeie, ca soţ şi soţie”13. Numai vărsarea de sânge nevinovat şi negarea Duhului Sfânt depăşesc în gravitate folosirea necorespunzătoare a acestei puteri14. Dacă cineva încalcă legea, doctrina pocăinţei ne învaţă cum să ştergem consecinţele unui astfel de păcat.
Oricine este încercat. Poate că cineva va gândi că este nedrept să aibă parte de o anumită ispită pe care alţii nu o au, dar acesta este scopul vieţii muritoare – acela de a fi încercat. Şi răspunsul este acelaşi pentru toată lumea: trebuie să rezistăm şi putem rezista ispitelor de orice fel.
„Marele plan al fericirii”15 are în centrul său viaţa de familie. Soţul este capul familiei, iar soţia este inima căminului. Iar căsătoria este un parteneriat egal. Un bărbat sfânt din zilele din urmă este un bărbat pe care te poţi bizui în responsabilităţile sale familiale, credincios în Evanghelie. El este un soţ şi un tată devotat şi grijuliu. El onorează femeia. Soţia îşi sprijină soţul. Ambii părinţi se îngrijesc de dezvoltarea spirituală a copiilor lor.
Sfinţii din zilele din urmă sunt învăţaţi să se iubească unii pe alţii şi să-și ierte din toată inima greşelile unul altuia.
Viaţa mea a fost schimbată de un patriarh neprihănit. Când era tânăr, el s-a căsătorit cu fata pe care o iubea. Erau atât de îndrăgostiţi unul de celălalt şi, la scurt timp după aceea, ea a rămas însărcinată cu primul lor copil.
În noaptea în care s-a născut copilul au avut loc probleme medicale. Singurul doctor se afla undeva în provincie, oferind îngrijire celor bolnavi. După multe ore de travaliu, starea sănătăţii mamei s-a înrăutăţit foarte mult. În cele din urmă, s-a luat legătura cu doctorul. Aflându-se într-o situaţie de urgenţă, el a acţionat repede iar, la scurt timp după aceea, s-a născut copilul şi, aparent, problema a dispărut. Dar câteva zile mai târziu, tânăra mamă a decedat din cauza unei infecţii pe care doctorul o tratase într-o altă casă, în acea seară.
Viaţa tânărului bărbat s-a prăbuşit. În timp ce săptămânile treceau, mâhnirea lui devenea tot mai mare. Nu se gândea la nimic altceva şi, în amărăciunea lui, el a început să ameninţe că va face rău. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat în zilele noastre, sunt sigur că ar fi fost încurajat să intenteze doctorului un proces de malpraxis ca şi cum banii ar rezolva ceva.
Într-o seară, a bătut cineva la uşa lui. O fetiţă a spus simplu: „Tati vrea să vii la noi acasă. Vrea să vorbească cu tine”.
Tatăl fetei era preşedintele de ţăruş. Sfatul acelui conducător înţelept a fost simplu: „John, treci peste asta. Nimic din ceea ce vei face nu o va aduce înapoi. Orice vei face va înrăutăţi situaţia. John, treci peste asta”.
Aceasta a fost încercarea prietenului meu. Cum putea trece el peste aceasta? Se săvârşise o greşeală îngrozitoare. A avut greutăţi în a încerca să se controleze şi, în final, a decis că trebuie să se supună şi să urmeze sfatul acelui înţelept preşedinte de ţăruş. Avea să treacă peste aceasta.
El a spus: „Abia când am îmbătrânit am înţeles şi l-am putut vedea pe sărmanul doctor de la sat – suprasolicitat, prost plătit, alergând de la un pacient la altul, cu puţine medicamente, fără vreun spital la dispoziţie, străduindu-se să salveze vieţi şi reuşind să facă aceasta de cele mai multe ori. El sosise într-un moment critic, când două vieţi atârnau în balanţă şi a acţionat fără întârziere. În cele din urmă, am înţeles!” A spus: „Dacă nu aş fi trecut peste acel lucru, mi-aş fi distrus viaţa şi aş fi distrus vieţile altora”.
I-a mulţumit de nenumărate ori Domnului pentru acel înţelept conducător al preoţiei care l-a sfătuit simplu: „John, treci peste asta”.
În jurul nostru vedem membri ai Bisericii care au fost jigniţi. Unii se simt jigniţi când vine vorba de întâmplări din istoria Bisericii sau de conducători ai acesteia şi suferă la nesfârşit, neputincioşi să ierte greşelile altora. Ei nu trec peste acele probleme. Devin inactivi.
Acea atitudine se aseamănă cu cea a unui om care este lovit cu bâta. Supărat, ia şi el o bâtă şi îşi dă în cap cu ea pentru tot restul zilelor sale. Ce nesăbuinţă! Ce trist! Acel fel de răzbunare răneşte doar persoana care o caută. Dacă aţi fost jigniţi, iertaţi, uitaţi şi treceţi peste asta!
Cartea lui Mormon cuprinde această atenţionare: „Şi acum, dacă există erori, ele sunt greşelile oamenilor; de aceea, nu condamnaţi lucrurile lui Dumnezeu, ca să fiţi găsiţi fără pată la scaunul de judecată al lui Hristos”16.
Un sfânt din zilele din urmă este o persoană destul de obişnuită. Am ajuns la un număr de 14 milioane de membri în întreaga lume. Acesta este numai începutul. Suntem învăţaţi să fim în lume, dar nu din lume17. De aceea, noi trăim vieţi obişnuite în familii obişnuite, în rândul majorităţii populaţiei.
Suntem învăţaţi să nu minţim, să nu furăm sau să nu înşelăm18. Nu folosim cuvinte vulgare. Suntem optimişti şi veseli şi nu ne este frică de viaţă.
Suntem „dornici să [jelim] împreună cu cei care jelesc… să-i [mângâiem] pe aceia care au nevoie să fie mângâiaţi şi să [fim] martorii lui Dumnezeu în toate timpurile şi în toate lucrurile şi în toate locurile”19.
Dacă cineva caută o biserică ce solicită foarte puţin din partea oamenilor, aceasta nu este biserica pe care o caută. Nu este uşor să fii sfânt din zilele din urmă dar, în cele din urmă, este singura cale adevărată.
Indiferent de opoziţia cu care se confruntă sau de „războaie, zvonuri de războaie şi cutremure de pământ în diferite locuri”20, nicio putere şi nicio influenţă nu pot opri această lucrare. Fiecare dintre noi poate fi îndrumat de spiritul revelaţiei şi de darul Duhului Sfânt. „Aşa cum un om nu poate să-şi întindă braţul său slab să oprească râul Missouri din drumul său fixat sau să-l facă să curgă în sens invers curentului spre izvorul lui, tot aşa nu-L poate împiedica pe Atotputernicul să reverse cunoaşterea din ceruri asupra capetelor sfinţilor din zilele din urmă”21.
Dacă purtaţi vreo povară, uitaţi-o, treceţi peste ea. Iertaţi din plin şi pocăiţi-vă câtuşi de puţin şi veţi fi vizitaţi de Spritul Duhului Sfânt, obţinând confirmarea mărturiei despre care nu ştiaţi că există. Veţi fi protejaţi şi binecuvântaţi – dumneavoastră şi familia dumneavoastră. Aceasta este o invitaţie de a veni la El. Această Biserică – Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, „singura Biserică adevărată şi vie de pe toată faţa pământului”22, după cum a declarat chiar El – este locul în care veţi găsi „marele plan al fericirii”23. Depun mărturie despre acest lucru, în numele lui Isus Hristos, amin.