Ispăşirea poate tămădui orice durere
Kent F. Richards
din Cei Şaptezeci
Marea noastră problemă în viaţa muritoare este aceea de a deveni „un sfânt prin ispăşirea lui Hristos.”
În calitate de chirurg, o bună parte din activitatea mea profesională s-a petrecut având ca temă durerea. În mod inevitabil, prin operaţie eu o produceam aproape în fiecare zi – şi, atunci, mare parte din efortul meu era folosit pentru a controla şi a alina durerea.
Am meditat la scopul durerii. Niciunul dintre noi nu este scutit de experienţa durerii. Am văzut oameni care i-au făcut faţă în moduri foarte diferite. Unii s-au îndepărtat, cu mânie, de Dumnezeu, în timp ce alţii au permis suferinţei lor să îi apropie mai mult de Dumnezeu.
La fel ca şi dumneavoastră, am trecut şi eu prin durere. Durerea ne ajută să monitorizăm procesul de vindecare. Deseori, ea ne învaţă să avem răbdare. Poate de aceea folosim termenul răbdător când ne referim la cei bolnavi.
Vârstnicul Orson F. Whitney a scris: „Nicio durere pe care o simţim, nicio încercare prin care trecem nu este irosită. Ea contribuie la educaţia noastră, la dezvoltarea unor calităţi, cum ar fi răbdarea, credinţa, tăria morală şi umilința … Prin tristeţe şi suferinţă, trudă şi necaz, noi dobândim educaţia pe care am venit s-o dobândim aici”.1
În mod similar, vârstnicul Robert D. Hales a spus:
„Durerea vă duce într-o stare de umilinţă care vă permite să reflectaţi. Este o experienţă pe care sunt recunoscător că am îndurat-o …
Este o experienţă pe care sunt recunoscător că am îndurat-o… Am învăţat că durerea fizică şi vindecarea corpului după operaţii complicate sunt uimitor de similare cu durerea spirituală şi vindecarea sufletului în procesul pocăinţei”2.
O mare parte din suferinţa noastră nu se datorează, neapărat, greşelilor noastre. Evenimente neaşteptate, situaţii contradictorii sau întâmplări care dezamăgesc, boli care nu mai contenesc şi chiar moartea, ne înconjoară şi influenţează experienţa noastră muritoare. Pe lângă acestea, putem suferi dureri din cauza acţiunilor altora.3 Lehi a menţionat că Iacov „[suferise]… multă întristare din cauza grosolăniei fraţilor [săi]”.4 Opoziţia face parte din planul fericirii al Tatălui Ceresc. Noi, toţi, întâmpinăm suficientă opoziţie pentru a ajunge la o conştientizare a dragostei Tatălui nostru şi a nevoii noastre de a fi ajutaţi de Salvator.
Salvatorul nu este un observator tăcut. El Însuşi cunoaşte personal şi în mod continuu durerea pe care o înfruntăm.
„El suferă durerile tuturor oamenilor, da, durerile fiecărei făpturi vii, atât bărbaţi, cât şi femei şi copii.”5
„Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.”6
Uneori, în durerea noastră profundă, suntem tentaţi să întrebăm: „Nu este niciun leac alinător în Galaad? Nu este niciun doctor acolo?”7. Eu mărturisesc că răspunsul este da, există un doctor. Ispăşirea lui Isus Hristos tămăduieşte toate aceste stări sufleteşti şi efecte ale vieţii muritoare.
Există un alt fel de durere de care noi suntem responsabili. Durerile spirituale sunt fixate adânc în sufletele noastre şi pot părea de nepotolit, chiar ca şi când ar fi fost „sfâşiate” cu o „groază de negrăit” după cum a descris Alma.8 Ele provin din cauza faptelor noastre păcătoase şi din lipsă de pocăinţă. Pentru acest gen de durere există, de asemenea, un tratament care este universal şi absolut. El vine de la Tatăl, prin Fiul, şi este disponibil pentru fiecare dintre noi care doreşte să facă tot ceea ce este necesar pentru a se pocăi. Hristos a spus: „Nu vă veţi întoarce voi acum către Mine… şi nu vă veţi converti voi pentru ca Eu să vă pot vindeca?”.9
Hristos Însuşi ne-a învăţat:
„Iar Tatăl meu M-a trimis pe Mine pentru ca Eu să pot fi ridicat pe cruce; iar după ce Eu am fost ridicat pe cruce pentru ca să pot să-i aduc pe toţi oamenii la Mine …
de aceea, în acord cu puterea Tatălui, Eu îi voi aduce pe toţi oamenii către Mine”10.
Poate că lucrarea Sa cea mai importantă este acea străduinţă continuă cu fiecare dintre noi, individual, de a ne înălţa, de a ne binecuvânta, de a ne întări, de a ne susţine, de a ne îndruma şi de a ne ierta.
După cum a văzut Nefi într-o viziune, o mare parte din slujirea din timpul vieţii muritoare a lui Hristos a fost dedicată binecuvântării şi tămăduirii bolnavilor care sufereau de tot feluri de boli – fizice, emoţionale şi spirituale. „Şi am văzut mulţimi de oameni care erau bolnavi şi chinuiţi de tot felul de boli… Iar ei au fost vindecaţi prin puterea Mielului lui Dumnezeu.”11
Alma, de asemenea, a profeţit că „El va merge înainte, răbdând dureri şi suferinţe şi ispite de toate felurile; şi… El va lua asupra Lui toate durerile şi bolile poporului Său …
ca inima Lui Lui să fie inundată de milă…. cael să ştie, în ce priveşte trupul, cum să-i ajute pe oameni după infirmităţile lor”12.
Într-o noapte, târziu, fiind într-un pat de spital, de data aceasta ca pacient, nu ca medic, am citit acele versete, iar şi iar. M-am gândit: „Cum se face aceasta? Pentru cine? Ce se cere pentru a fi demn? Este ca iertarea de păcat? Trebuie să merităm dragostea şi ajutorul Lui?”. În timp ce meditam, am ajuns să înţeleg că în timpul vieţii Sale muritoare, Hristos a ales să treacă prin dureri şi suferinţe pentru a ne înţelege. Noi, de asemenea, poate că trebuie să trecem prin experienţele grele ale vieţii muritoare pentru a-L înţelege pe El şi scopurile noastre veşnice.13
Preşedintele Henry B. Eyring ne-a învăţat: „Aceasta ne va oferi mângâiere atunci când trebuie să aşteptăm, în suferinţă, alinarea promisă a Salvatorului, prin care El ştie, din experienţă, cum să ne vindece şi să ne ajute… Iar credinţa în această putere ne va oferi răbdare pe măsură ce ne rugăm, lucrăm şi aşteptăm ajutor. El ar fi putut să ştie cum să ne ajute, pur şi simplu prin revelaţie, dar El a ales să înveţe prin propria Sa experienţă”14.
Am simţit „îmbrăţişarea dragostei Sale” în acea noapte.15 Drept recunoştinţă, lacrimile mi-au udat perna. Mai târziu, când am citit în Matei despre slujirea lui Hristos din timpul vieţii Sale muritoare, am făcut o altă descoperire: „Seara, au adus la Isus pe mulţi… El… a tămăduit pe toţi bolnavii”16. El i-a vindecat pe toţi cei care au venit la El. Niciunul nu a fost refuzat.
După cum ne-a învăţat vârstnicul Dallin H. Oaks: „Binecuvântările tămăduitoare vin în multe feluri, ele fiind potrivite nevoilor noastre personale, care sunt cunoscute de El, care ne iubeşte cel mai mult. Uneori o „tămăduire” vindecă boala noastră sau ne uşurează povara. Dar, alteori, noi suntem «vindecaţi» prin faptul că ni se dă putere sau înţelegere sau răbdare pentru a suporta poverile pe care le avem”17. Toţi care vor veni pot fi „[primiţi] în braţele lui Isus”18. Toată suferinţa poate fi alinată. În El, noi putem „găsi odihnă pentru sufletele [noastre]”19. Condiţiile noastre muritoare poate nu se vor schimba imediat, dar durerea, îngrijorarea, suferinţa şi teama pot fi înghiţite în pacea Sa şi în leacul Său alinător.
Am observat că, deseori, copiii acceptă într-un mod mai firesc durerea şi suferinţa. Ei îndură în linişte cu umilinţă şi blândeţe. Am avut un sentiment frumos, plăcut, în preajma acestor micuţi.
Sherrie, o fetiţă de 13 ani, a suferit o operaţie pe măduva spinării care a durat paisprezece ore. Când şi-a recăpătat cunoştinţa la secţia de terapie intensivă, ea a spus: „Tati, mătuşa Cheryl este aici, şi… bunicul Norman şi bunica Brown sunt aici. Tati, dar cine este cel care stă lângă tine? Seamănă cu tine, doar că este mai înalt… A spus că el este fratele tău, Jimmy”. Unchiul ei, Jimmy, murise la vârsta de 13 ani de o fibroză cistică.
Timp de aproape o oră, Sherrie i-a descris pe vizitatorii ei, toţi membrii decedaţi ai familiei sale. Apoi, istovită, a adormit.
Mai târziu, ea i-a spus tatălui ei: „Tati, toţi aceşti copii care sunt aici la terapie intensivă au îngeri care îi ajută”20.
Nouă, tuturor, El ne-a spus:
„Iată, voi sunteţi copii mici şi nu puteţi suporta toate lucrurile acum; trebuie să creşteţi în harul şi în cunoaşterea adevărului.
Nu vă temeţi, copii mici, pentru că sunteţi ai Mei …
De aceea, Eu sunt în mijlocul vostru şi Eu sunt Păstorul cel bun”21.
Marea noastră problemă în viaţa muritoare este aceea de a deveni „un sfânt prin ispăşirea lui Hristos”22. Durerea pe care dumneavoastră şi cu mine o trăim, poate fi acolo unde acest proces este cel mai mult măsurat. În situaţii extrem de dificile, noi putem deveni asemenea copiilor în inimile noastre, umilindu-ne şi putem „să ne rugăm, să muncim şi să aşteptăm”23 cu răbdare vindecarea sufletelor şi trupurilor noastre. La fel ca şi Iov, după ce vom fi purificaţi prin încercările noastre, vom „ieşi [curaţi] ca aurul”24.
Depun mărturie că El este Mântuitorul nostru, Prietenul nostru, Avocatul nostru, Marele Doctor, Marele Vindecător. În El putem găsi pace şi consolare în faţa durerii noastre şi a păcatelor noastre, doar dacă vom veni la El cu inimi umile. „Harul [Său] este de ajuns.”25 În numele lui Isus Hristos, amin.