Chemaţi să fim sfinţi

Benjamín De Hoyos

din Cei Şaptezeci

Suntem aşa binecuvântaţi că avem parte de această înfrăţire a sfinţilor din zilele din urmă!

Dragii mei fraţi şi surori, mă rog ca Duhul Sfânt să mă ajute să vă transmit mesajul meu.

În timpul vizitelor mele la conferinţele de ţăruşi, de episcopii şi de ramuri, mă simt mereu încărcat cu un sentiment profund de bucurie atunci când mă întâlnesc cu membrii Bisericii, cei care azi, la fel ca şi credincioşii care au trăit la jumătatea timpului, sunt numiţi sfinţi. Spiritul de pace şi dragoste pe care îl simt mereu în prezenţa lor mă ajută să înţeleg că mă aflu într-unul dintre ţăruşii Sionului.

Deşi mulţi provin din familii care sunt membre în Biserică de două sau mai multe generaţii, mulţi alţii sunt convertiţi recent. Lor le repetăm cuvintele de bun venit adresate efesenilor de apostolul Pavel:

„Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu,

fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos” (Efeseni 2:19–20).

În urmă cu câţiva ani, când slujeam la biroul Bisericii de Relaţii cu publicul din Mexic, am fost invitat să particip la o emisiune radio. Scopul programului era să descrie diversele religii din lume şi să discute despre ele. Am fost desemnate două persoane pentru a reprezenta Biserica şi a răspunde întrebărilor ce puteau fi adresate pe parcursul acestui gen de program. După câteva pauze de publicitate, cum se spune în termeni radio, directorul de program a făcut următorul comentariu: „Avem alături de noi în această seară doi vârstnici ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă”. A făcut o pauză şi, apoi, a întrebat: „De ce are Biserica un nume aşa de lung? De ce nu folosiţi un nume mai scurt sau unul mai comercial?”.

Colegul meu şi cu mine am zâmbit în faţa unei întrebări atât de bune şi, apoi, am început să explicăm că numele Bisericii nu a fost ales de către un om. A fost dat de Salvator prin intermediul unui profet în aceste zile din urmă. „Pentru că aşa se va numi Biserica Mea în ultimele zile, chiar Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă” (D&L 115:4). Directorul de program a răspuns imediat şi foarte respectuos: „Atunci, vom repeta numele cu mare plăcere”. Nu îmi amintesc acum de câte ori a repetat numele important al Bisericii, însă îmi aduc aminte sentimentul plăcut care a fost prezent când noi am explicat nu numai numele Bisericii, dar şi modul în care îi recomandă pe membrii Bisericii – sfinţi din zilele din urmă.

Citim în Noul Testament că membrilor Bisericii lui Isus Hristos li s-a dat prima oară numele de creştini în Antiohia (vezi Faptele apostolilor 11:26), dar ei se numeau unul pe celălalt sfinţi. Ce senzaţie plăcută trebuie să fi fost pentru ei să-l audă pe apostolul Pavel numindu-i „cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu” (Efeseni 2:19) şi, de asemenea, să zică despre ei că sunt „chemaţi să [fie] sfinţi” (Romani 1:7; subliniere adăugată).

În măsura în care membrii Bisericii trăiesc în acord cu principiile Evangheliei şi urmează sfatul profeţilor, ei vor fi sfinţiţi, pas cu pas, fără ca nici măcar să-şi dea seama. Membrii umili ai Bisericii care ţin rugăciunea în familie şi studiul scripturilor zilnic, cei care se implică în realizarea istoriei familiei şi îşi consacră timp pentru a preaslăvi în templu cu regularitate, devin sfinţi. Ei sunt cei care sunt devotaţi formării familiilor veşnice. Ei sunt şi cei care îşi alocă timp din viaţa lor ocupată pentru a-i salva pe cei care s-au îndepărtat de Biserică şi a-i încuraja să revină şi să se aşeze la masa Domnului. Ei sunt acei vârstnici şi acele surori, precum şi acele cupluri de persoane în vârstă care răspund chemării de a sluji ca misionari ai Domnului. Da, dragii mei fraţi şi surori, ei devin sfinţi, astfel încât descoperă acel sentiment cald şi minunat numit caritate sau dragostea pură a lui Hristos (vezi Moroni 7:42–48).

Sfinţii, ori membrii Bisericii, ajung, de asemenea, să-L cunoască pe Salvatorul nostru prin intermediul suferinţelor şi încercărilor. Să nu uităm că până şi El a trebuit să sufere toate lucrurile. „Şi El va lua moartea asupra Lui, ca să poată dezlega legăturile morţii care leagă poporul Său; şi va lua asupra Lui infirmităţile lor, ca inima Lui să fie inundată de milă, în ce priveşte trupul, ca El să ştie, în ce priveşte trupul, cum să-i ajute pe oameni după infirmităţile lor” (Alma 7:12).

Pe parcursul ultimilor ani am fost martor la suferinţele multor oameni, inclusiv ale multora dintre sfinţii noştri. Ne rugăm continuu pentru ei, rugându-L pe Domnul să intervină ca să nu le fie slăbită credinţa, iar ei să înainteze cu răbdare. Acestor sfinţi le repetăm cuvintele de alinare ale profetului Iacov din Cartea lui Mormon:

„O, şi atunci, fraţii mei preaiubiţi, veniţi la Domnul cel Sfânt. Amintiţi-vă de cărările Lui că sunt drepte. Iată, calea omului este strâmtă, dar se întinde dreaptă în faţa Lui, iar păzitorul porţii este Cel Sfânt al lui Israel; şi El nu foloseşte acolo niciun slujitor; şi nu este nicio altă cale decât prin poartă; şi El nu poate fi înşelat, căci Domnul Dumnezeu este numele Lui.

Şi oricui bate… El aceluia îi va deschide” (2 Nefi 9:41–42).

Nu contează situaţiile, încercările sau provocările cu care ne confruntăm; înţelegerea doctrinei lui Hristos şi a ispăşirii Lui vor fi sursa tăriei şi a păcii noastre – da, dragi fraţi şi surori, acea pace interioară izvorâtă din Spiritul pe care Domnul îl oferă sfinţilor Lui credincioşi. El ne hrăneşte spiritual, spunând: „Vă las pacea… Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte” (Ioan 14:27).

Mulţi ani la rând, am fost martor la credinţa mare a membrilor Bisericii, sfinţi din zilele din urmă, care, având credinţă în planul Tatălui nostru Ceresc şi în ispăşirea Salvatorului nostru, Isus Hristos, au biruit chinurile şi suferinţele prin curaj şi cu mare entuziasm, rămânând şi continuând astfel pe cărarea strâmtă şi îngustă a sfinţirii. Nu găsesc cuvinte potrivite pentru a-mi exprima aprecierea şi admiraţia faţă de toţi aceşti sfinţi credincioşi pe care am avut privilegiul să-i cunosc!

Deşi cunoaşterea noastră în ceea ce priveşte Evanghelia nu este atât de profundă precum este mărturia noastră despre adevărul ei, dacă ne punem încrederea în Domnul, vom fi sprijiniţi în toate necazurile, încercările şi suferinţele noastre (vezi Alma 36:3). Prin această promisiune a Domnului către sfinţii Lui nu înseamnă că vom fi scutiţi de suferinţe sau încercări, ci că vom fi sprijiniţi pe parcursul lor şi vom şti că Domnul este Cel care ne-a sprijinit.

Dragii mei fraţi şi surori, suntem aşa de binecuvântaţi că avem parte de această înfrăţire a sfinţilor din zilele din urmă! Suntem aşa de binecuvântaţi că mărturiile noastre despre Salvator se găsesc alături de cele ale profeţilor din vechime şi ale celor din zilele noastre!

Mărturisesc că Domnul nostru, Cel Sfânt al lui Israel, trăieşte şi îndrumă Biserica Sa, Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, prin intermediul preaiubitului nostru profet, Thomas S. Monson. În numele Domnului nostru, Isus Hristos, amin.