Staţi pe teritoriul Domnului!
Întrebarea noastră zilnică trebuie să fie: „Acţiunile mele mă pun pe teritoriul Domnului sau al duşmanului?”.
Preşedintele Thomas S. Monson a spus odată: „Permiteţi-mi să vă ofer o formulă simplă cu care vă puteţi măsura alegerile cu care vă confruntaţi. Este uşor de ţinut minte: «Nu poţi să fii drept făcând lucruri greşite; nu poţi greşi făcând lucruri drepte»” (“Pathways to Perfection” Liahona, iulie 2002, p. 112). Formula preşedintelui Monson este simplă şi directă. Funcţionează în acelaşi fel precum a funcţionat Liahona dată lui Lehi. Dacă punem în aplicare credinţa şi suntem sârguincioşi în ţinerea poruncilor Domnului, vom găsi cu uşurinţă direcţia corectă pe care trebuie s-o urmăm atunci când avem de-a face cu alegerile mărunte de zi cu zi.
Apostolul Pavel ne învaţă despre importanţa faptului de a semăna în Duh şi de a nu semăna în firea pământească. El a spus:
„Nu vă înşelaţi: «Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit». Ce seamănă omul, aceea va şi secera.
Cine seamănă firea lui pământească, va secera din firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul, va secera din Duhul viaţa veşnică.
Să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală” (Galateni 6: 7–9).
A semăna în Duh înseamnă că toate gândurile, vorbele şi faptele noastre trebuie să ne ridice la nivelul divinităţii Părinţilor noştri Cereşti. Totuşi, scripturile vorbesc despre trup ca fiind natura trupească sau carnală a omului firesc, care-i permite acestuia să fie influenţat de patimi, dorinţe, pofte şi impulsuri trupeşti în loc să caute inspiraţie de la Duhul Sfânt. Dacă nu suntem atenţi, acele influenţe combinate cu presiunile răului din lume ne pot face să adoptăm un comportament vulgar şi nesăbuit care ar putea deveni parte a caracterului nostru. Ca să evităm aceste influenţe, trebuie să urmăm ceea ce i-a spus Domnul profetului Joseph Smith despre cum să semene Spiritul continuu. „De aceea, nu obosiţi de a face bine, deoarece voi puneţi temelia unei mari lucrări. Şi din lucrurile mici iese ceea ce este mare” (D&L 64:33).
Ca să ne mărim spiritul, este necesar ca „orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul [nostru]” (Efeseni 4:31) şi ca noi „[să fim] înţelepţi în zilele încercărilor [noastre]; [să ne lepădăm] de orice necurăţenie” (Mormon 9:28).
În timp ce studiem scripturile, învăţăm că promisiunile pe care ni le-a făcut Domnul sunt condiţionate de supunerea noastră şi ne încurajează să trăim o viaţă neprihănită. Acele promisiuni trebuie să ne hrănească sufletul, să ne dea speranţă încurajându-ne să nu ne dăm bătuţi nici măcar în faţa încercărilor vieţii de zi cu zi trăite într-o lume ale cărei valori etice şi morale sunt pe cale de dispariţie, ceea ce-i face pe oamenii să semene şi mai mult în firea pământească. Dar cum putem fi siguri că alegerile noastre ne ajută să semănăm în Duh şi nu în firea pământească?
Preşedintele George Albert Smith, repetând sfatul bunicului său, a spus odată: „Există o linie de demarcaţie bine definită între teritoriul Domnului şi teritoriul diavolului. Dacă vei sta de partea Domnului, vei fi sub influenţa Sa şi nu vei avea dorinţa de a face rău, dar, dacă treci linia în partea diavolului cu numai un centimetru, te afli în puterea ispititorului şi, dacă el reuşeşte, nu vei fi în stare să gândeşti sau să raţionezi corespunzător, pentru că vei fi pierdut Spiritul Domnului” (Învăţături ale preşedinţilor Bisericii: George Albert Smith [2011], p. 193).
De aceea, întrebarea noastră zilnică trebuie să fie: „Acţiunile mele mă pun pe teritoriul Domnului sau al duşmanului?”.
Profetul Mormon şi-a avertizat poporul despre importanţa de a avea abilitatea de a discerne binele de rău:
„De aceea, toate lucrurile care sunt bune vin de la Dumnezeu; iar ceea ce este rău vine de la diavol; căci diavolul este duşmanul lui Dumnezeu şi se luptă împotriva Lui continuu şi invită şi îndeamnă la păcat şi la ceea ce este rău continuu.
Dar iată, ceea ce este de la Dumnezeu invită şi îndeamnă la lucru bun continuu” (Moroni 7:12–13).
Lumina lui Hristos împreună cu tovărăşia Duhului Sfânt trebuie să ne ajute să stabilim dacă felul în care trăim ne plasează pe teritoriul Domnului sau nu. Dacă atitudinea noastră este bună, atunci este inspirată de Dumnezeu, căci orice lucru bun vine de la Dumnezeu. Însă, dacă atitudinea noastră este rea, suntem influenţaţi de duşman pentru că el îndeamnă oamenii la rău.
Oamenii din Africa m-au emoţionat datorită determinării lor şi sârguinţei lor de a sta pe teritoriul Domnului. Chiar şi în cele mai grele împrejurări ale vieţii, cei care acceptă invitaţia de a veni la Hristos devin o lumină pentru lume. Cu câteva săptămâni în urmă, în timp ce vizitam o episcopie în Africa de Sud, am avut privilegiul de a-i însoţi pe doi preoţi tineri, pe episcopul lor şi pe preşedintele lor de ţăruş în vizite la tineri băieţi mai puţin activi din cvorumul lor. Am fost foarte impresionat de curajul şi umilinţa arătate de cei doi preoţi în timp ce-i invitau pe tinerii băieţi mai puţin activi să revină la Biserică. În timp ce le vorbeau acelor tineri băieţi mai puţin activi, am văzut că pe feţele lor se reflecta lumina Salvatorului şi, în acelaşi timp, ei îi umpleau cu lumină pe toţi aceia din jurul lor. Ei îşi îndeplineau datoria de a-i „[ajuta] pe slabi, [de a înălţa] mâinile obosite şi [întări] genunchii care se clatină” (D&L 81:5). Atitudinea acelor doi preoţi i-a pus pe teritoriul Domnului, iar ei au slujit ca instrumente în mâinile Sale în timp ce ei îi invitau pe alţii să facă la fel.
În Doctrină şi legăminte 20:37, Domnul ne învaţă ce înseamnă să semănăm în Duh şi ce ne pune cu adevărat pe teritoriul Domnului: ne umilim înaintea lui Dumnezeu, să venim cu inima frântă şi cu spiritul smerit, mărturisim înaintea Bisericii ca noi într-adevăr ne-am pocăit de toate păcatele noastre, luăm asupra noastră numele lui Isus Hristos, avem hotărârea de a-I sluji până la sfârşit, arătăm cu adevărat prin lucrările noastre că noi am primit Spiritul lui Hristos şi am fost primiţi prin botez în Biserica Lui. Dorinţa noastră de a îndeplini aceste legăminte ne pregăteşte să trăim în prezenţa lui Dumnezeu ca fiinţe exaltate. Faptul că ne amintim de aceste legăminte trebuie să ne îndrume modul în care ne comportăm cu familia noastră, în care interacţionăm cu alţi oameni şi, mai ales, să ne îndrume în relaţia pe care o avem cu Salvatorul.
Isus Hristos a dat exemplul de comportament perfect prin care noi putem să ne îmbunătăţim atitudinile pentru a putea să îndeplinim aceste legăminte sacre. Salvatorul a alungat din viaţa Sa orice influenţă care i-ar fi putut distrage atenţia de la misiunea Sa divină, mai ales atunci când a fost ispitit de duşman sau de către ucenicii acestuia în timp ce El slujea aici, pe pământ. Deşi El n-a păcătuit niciodată, El a avut o inimă frântă şi un spirit smerit, o inimă plină de iubire faţă de Tatăl Ceresc şi pentru toţi oamenii. El S-a umilit în faţa Tatălui nostru din Cer, refuzând să facă propria Lui voie pentru a împlini ceea ce Tatăl L-a rugat în toate lucrurile, până la capăt. Chiar şi în acel moment al celei mai extreme dureri fizice şi spirituale, purtând pe umerii Săi povara păcatelor întregii omenirii şi sângerând prin porii Săi, El i-a spus Tatălui: „Totuşi, facă-se nu ce voiesc Eu, ci ce voieşti Tu” (Marcu 14:36).
Mă rog, dragi fraţi şi surori, ca în timp ce ne gândim la legămintele noastre, să ne ţinem tari împotriva „săgeţilor de foc ale duşmanilor” (1 Nefi 15:24), urmând exemplul Salvatorului astfel încât să semănăm în Duh şi să stăm pe teritoriul Domnului. Fie ca noi să ne amintim algoritmul sau formula preşedintelui Monson: „Nu poţi să fii drept făcând lucruri greşite; nu poţi greşi făcând lucruri drepte”. Spun aceste lucruri în numele lui Isus Hristos, amin.