În armonie cu melodia credinţei
Dumnezeu Îi iubeşte pe toţi copiii Săi. El doreşte ca ei toţi să se întoarcă în prezenţa Lui. El doreşte ca toată lumea să fie în armonie cu melodia sacră a credinţei.
Când noi, în calitate de autorităţi generale ale Bisericii, ne întâlnim cu membrii în întreaga lume, vedem personal cum sfinţii din zilele din urmă sunt o forţă a binelui. Vă felicităm pentru tot ce faceţi pentru a binecuvânta viaţa tuturor oamenilor.
Aceia dintre noi care au responsabilităţi privind relaţiile cu publicul ştim foarte bine că mulţi lideri de opinie şi jurnalişti din Statele Unite şi din întreaga lume au început să vorbească mai mult în public despre Biserică şi despre membrii ei. O convergenţă unică de factori a făcut ca Biserica să devină foarte cunoscută.1
Mulţi dintre cei care scriu despre Biserică au făcut un efort sincer de a ne înţelege membrii şi doctrina. Ei au fost politicoşi şi au încercat să fie obiectivi, lucruri pentru care le suntem recunoscători.
Recunoaștem, de asemenea, că mulţi oameni nu sunt în armonie cu lucrurile sacre. Rabinul şef al congregaţiilor ebraice din Anglia, Lordul Sacks, adresându-se conducătorilor romano-catolici în luna decembrie a anului trecut la Universitatea Pontificală Gregoriană, a subliniat cât de laice au devenit anumite părţi ale lumii. Dânsul a afirmat că un vinovat pentru această situaţie „este tonul agresiv al ateismului ştiinţific care este afon în ceea ce priveşte melodia credinţei”2.
Măreaţa viziune de la începutul Cărţii lui Mormon este visul profetic al lui Lehi despre pomul vieţii.3 Această viziune descrie foarte clar încercările la care este supusă credinţa în zilele noastre şi marea diviziune dintre cei care-L iubesc pe Dumnezeu, Îl preaslăvesc şi simt că trebuie să-I dea socoteală şi cei care nu fac aceste lucruri. Lehi explică o parte din conduita care distruge credinţa. Unii sunt mândri, vanitoşi şi nesăbuiţi. Ei sunt interesaţi numai de aşa numita înţelepciune a lumii.4 Alţii sunt oarecum interesaţi de Dumnezeu, însă se pierd în negura lumească de întuneric şi păcat.5 Unii au gustat din dragostea lui Dumnezeu şi din cuvântul Său, dar s-au ruşinat din cauza celor care-i batjocoreau şi au pornit-o pe „căi nepermise”6.
Apoi, sunt aceia care sunt în armonie cu melodia credinţei. Dumneavoastră ştiţi cine sunteţi. Îl iubiţi pe Domnul şi îndrăgiţi Evanghelia Sa şi încercaţi constant să trăiţi conform mesajului Său şi să-l împărtăşiţi, în special cu familiile dumneavoastră.7 Dumneavoastră sunteţi în armonie cu îndemnurile Spiritului, deşteptaţi de puterea cuvântului lui Dumnezeu, aveţi în căminele dumneavoastră o atmosferă religioasă şi, în calitatea de ucenici ai Săi, încercaţi cu sârguinţă să trăiţi vieţi asemănătoare cu a Lui.
Ştim că sunteţi foarte ocupaţi. Neavând un cler profesionist remunerat, responsabilitatea administrării Bisericii vă aparţine dumneavoastră, dragi membri devotaţi. Ştim că este un lucru obişnuit ca membrii episcopatelor şi preşedinţiilor de ţăruşi, precum şi mulţi alţii să ofere multe ore de slujire devotată. Preşedinţiile organizaţiilor auxiliare şi ale cvorumurilor sunt exemple în ceea ce priveşte sacrificiul lor altruist. Această slujire şi acest sacrificiu sunt oferite de toţi membrii Bisericii, de cei care ţin evidenţe ale Bisericii, de învăţătorii de acasă credincioşi şi învăţătoarele vizitatoare credincioase şi de cei care predau la clase. Le suntem recunoscători şi celor care slujesc cu mult curaj în calitate de conducători ai cercetaşilor sau de conducători ai creşei. Cu toţii aveţi dragostea şi aprecierea noastră pentru ceea ce faceţi şi pentru ceea ce sunteţi!
Recunoaştem că sunt membri care sunt mai puţin interesaţi şi mai puţin fideli în ceea ce priveşte unele învăţături ale Salvatorului. Dorinţa noastră este ca aceşti membri să reacţioneze total faţă de credinţă şi să-şi sporească activitatea şi angajamentul. Dumnezeu Îi iubeşte pe toţi copiii Săi. El doreşte ca ei toţi să se întoarcă în prezenţa Lui. El doreşte ca toată lumea să fie în armonie cu melodia sacră a credinţei. Ispăşirea Salvatorului este un dar pentru toată lumea.
Trebuie să se predea şi să se înţeleagă faptul că noi îi iubim şi îi respectăm pe toţi oamenii descrişi de Lehi.8 Nu uitaţi, nu noi trebuie să judecăm. Judecata este a Domnului.9 Preşedintele Thomas S. Monson ne-a cerut în mod specific să avem „curajul… pentru a [ne] abţine de la a-i judeca pe alţii”10. Dânsul a rugat, de asemenea, fiecare membru credincios să-i salveze pe cei care au gustat din fructul Evangheliei şi care, apoi, s-au îndepărtat, precum şi pe cei care nu au găsit încă acea cale dreaptă şi îngustă. Noi ne rugăm ca ei să se ţină de bară şi să guste din dragostea lui Dumnezeu, care le va umple „sufletul de o bucurie foarte mare”11.
Deşi viziunea lui Lehi îi include pe toţi oamenii, conceptul doctrinal cel mai important este importanţa eternă a familiei. „Familia este rânduită de Dumnezeu. Ea este cea mai importantă unitate în viaţa muritoare şi în eternitate.”12 Când Lehi a gustat din fructul pomului vieţii (dragostea lui Dumnezeu), el a dorit ca „şi familia [lui] să ia din el”13.
Cea mai mare dorinţă a noastră este să ne creştem copiii în adevăr şi neprihănire. Un principiu care ne va ajuta să realizăm aceasta este acela de a evita să judecăm prea aspru conduita nesăbuită sau neînţeleaptă, dar care nu este păcătoasă. Cu mulţi ani în urmă, când soţia mea şi cu mine aveam copiii acasă, vârstnicul Dallin H. Oaks ne-a învăţat că este important să distingi între greşelile tinereţii, care trebuie să fie corectate, şi păcate, care necesită mustrare şi pocăinţă.14 Acolo unde nu există înţelepciune, copiii noştri au nevoie să fie învăţaţi. Acolo unde există păcat este nevoie de pocăinţă.15 Această învăţătură a fost utilă în familia noastră.
Atmosfera religioasă din cadrul căminului ne binecuvântează familiile. Exemplul personal este în mod deosebit important. Ceea ce suntem vorbeşte atât de tare încât copiii noştri s-ar putea să nu audă ceea ce spunem. Când aveam aproape cinci ani, mama mea a fost anunţată că fratele ei mai mic fusese ucis când era la datorie pe nava sa de război care fusese bombardată lângă ţărmul Japoniei, aproape de sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.16 Această veste a fost devastatoare pentru ea. Ea a început să plângă şi s-a dus în dormitor. După un timp, mi-am aruncat privirea în cameră să văd dacă era bine. Ea era în genunchi, rugându-se, lângă pat. Am fost cuprins de o linişte deosebită, deoarece ea m-a învăţat să mă rog şi să-L iubesc pe Salvator. Acest lucru era tipic exemplului pe care ea mi l-a dat mereu. Mamele şi taţii care se roagă alături de copii pot fi mai importanţi decât orice alt exemplu.
Mesajul, slujirea şi ispăşirea lui Isus Hristos, Salvatorul nostru, reprezintă programa de învăţământ esenţială pentru familia noastră. Nicio scriptură nu ne caracterizează credinţa mai bine decât 2 Nefi 25:26: „Şi noi vorbim despre Hristos, ne bucurăm în Hristos, predicăm despre Hristos, profeţim despre Hristos şi scriem după profeţiile noastre pentru ca să ştie copiii noştri la ce sursă să se uite pentru iertarea păcatelor lor”.
Unul dintre principiile fundamentale ale viziunii lui Lehi este că membrii credincioşi trebuie să se ţină bine de bara de fier pentru a putea rămâne pe calea cea dreaptă şi îngustă care duce la pomul vieţii. Este esenţial pentru membri să citească scripturile, să mediteze asupra lor şi să le studieze.17
Cartea lui Mormon este de o importanţă vitală.18 Desigur, întotdeauna vor exista oameni care vor subestima importanţa acestei cărţi sacre sau care chiar o vor defăima. Unii au făcut chiar şi glume pe seama ei. Înainte să slujesc în misiune, un profesor universitar a citat afirmaţia lui Mark Twain că dacă ai scoate „şi s-a întâmplat” din Cartea lui Mormon, aceasta „ar fi fost doar o broşură”19.
După câteva luni, în timp ce slujeam în misiune în Londra, Anglia, un distins profesor care a absolvit la Oxford şi care preda la Universitatea din Londra, expert în egipteană şi limbi semitice, a citit Cartea lui Mormon, a corespondat cu preşedintele David O. McKay şi s-a întâlnit cu misionarii. El le-a spus că era convins că această carte, Cartea lui Mormon, este într-adevăr o traducere a învăţăturilor iudeilor şi a limbii egiptenilor din perioadele descrise în Cartea lui Mormon.20 Unul dintre multele exemple pe care el le-a folosit a fost expresia conjunctivă „şi s-a întâmplat” despre care el a spus că reprezenta modul în care el traducea frazeologia folosită în scrierile semitice antice.21 Profesorului i s-a spus că deşi abordarea lui intelectuală bazată pe profesia lui l-a ajutat, încă era esenţial pentru el să aibă o mărturie spirituală. Prin studiu şi rugăciune, el a dobândit o mărturie spirituală şi a fost botezat. Aşadar, ceea ce un umorist celebru a considerat ca fiind ceva ce trebuie ridiculizat, un erudit a considerat că este o dovadă profundă despre adevărul Cărţii lui Mormon, care i-a fost confirmat de către Spirit.
Doctrina esenţială privind libertatea de a alege cere ca mărturia despre Evanghelia restaurată să fie bazată pe credinţă, nu doar pe dovezi externe sau ştiinţifice. Concentrarea obsesivă asupra lucrurilor care nu au fost încă revelate în totalitate, cum ar fi modul în care a putut naşte o fecioară sau învierea Salvatorului ori care este modalitatea exactă prin care Joseph Smith a tradus scripturile noastre, nu va fi de folos progresului nostru spiritual sau nu ni-l va permite. Acestea sunt chestiuni de credinţă. La urma urmei, sfatul lui Moroni de a citi, de a cântări în inimă şi, apoi, de a-I cere lui Dumnezeu cu toată sinceritatea inimii, cu intenţie adevărată să confirme adevărurile scripturale prin mărturia Spiritului constituie răspunsul.22 Mai mult, când implementăm în viaţa noastră imperativele scripturale şi trăim conform Evangheliei, suntem binecuvântaţi cu Spirit şi gustăm din bunătatea Lui având sentimente de bucurie, fericire şi, mai ales, de pace.23
Evident, linia de demarcaţie între cei care aud melodia credinţei şi cei care sunt afoni sau sub ton faţă de aceasta este studiul activ din scripturi. Cu mulţi ani în urmă, am fost profund impresionat de faptul că un profet preaiubit, Spencer W. Kimball, a accentuat nevoia de a se citi şi studia continuu din scripturi. El a spus: „Am observat că atunci când ajung să nu acord atenţia cuvenită relaţiei mele cu Divinitatea şi când pare că nicio ureche divină nu ascultă şi niciun glas divin nu vorbeşte, înseamnă că m-am îndepărtat foarte, foarte mult. Dacă mă cufund în scripturi, distanţa se micşorează şi spiritualitatea revine”24.
Sper că citim cu regularitate din Cartea lui Mormon alături de copiii noştri. Am discutat despre acest lucru cu propriii mei copii. Ei mi-au împărtăşit două lucruri. Primul, perseverenţa privind cititul zilnic din scripturi ca familie este cheia. Fiica mea descrie într-un mod haios eforturile pe care ei la fac dimineaţa devreme cu copiii lor aproape adolescenţi pentru a citi cu consecvenţă din scripturi. Ea şi soţul ei se trezesc dimineaţa devreme şi merg ameţiţi de somn ţinându-se de balustrada de fier paralelă cu scările pentru a ajunge acolo unde familia se adună pentru a citi cuvântul lui Dumnezeu. Perseverenţa este răspunsul, iar simţul umorului ajută. Este nevoie de mult efort din partea fiecărui membru al familiei, în fiecare zi, însă efortul merită făcut. Obstacolele temporare sunt depăşite cu ajutorul perseverenţei.
Al doilea lucru este modul în care fiul nostru cel mai mic şi soţia lui citesc scripturile împreună cu tânăra lor familie. Doi dintre cei patru copii ai lor nu sunt suficient de mari pentru a putea citi. Pentru cel în vârstă de cinci ani, ei au cinci semne pe care le fac cu degetele la care el reacţionează pentru a putea participa pe deplin la cititul din scripturi ca familie. Semnul făcut cu primul deget înseamnă că el trebuie să repete „şi s-a întâmplat” oriunde apare această expresie în Cartea lui Mormon. Trebuie să recunosc că îmi place foarte mult faptul că această expresie apare atât de des. Ca fapt divers, pentru familiile tinere, semnul făcut cu al doilea deget este pentru „şi astfel noi vedem”; degetele 3, 4 şi 5 sunt alese de părinţi în funcţie de cuvintele conţinute în capitolul pe care-l citesc.
Ştim că studiul din scripturi ca familie şi serile în familie nu sunt întotdeauna perfecte. Indiferent de provocările cu care vă confruntaţi, nu vă descurajaţi.
Vă rog să înţelegeţi că credinţa în Domnul Isus Hristos şi ţinerea poruncilor Sale sunt şi vor fi mereu încercarea principală a vieţii muritoare. Mai presus de orice, fiecare dintre noi trebuie să înţeleagă faptul că atunci când cineva este afon faţă de melodia credinţei, persoana respectivă nu este în acord cu Spiritul. Profetul Nefi ne-a învăţat: „Aţi auzit glasul lui… iar el a vorbit către voi cu un glas blând şi încet, dar eraţi lipsiţi de sentimente, aşa încât nu aţi putut să simţiţi cuvintele lui”25.
Doctrina noastră este clară; noi trebuie să fim optimişti şi bucuroşi. Noi punem accent pe credinţa noastră, nu pe temerile noastre. Ne bucurăm în asigurarea Domnului că El va fi lângă noi pentru a ne îndruma şi călăuzi.26 Duhul Sfânt mărturiseşte inimii noastre că avem un Tată iubitor în Cer, al cărui plan milos pentru mântuirea noastră va fi împlinit în fiecare aspect al său datorită sacrificiului ispăşitor al lui Isus Hristos.
Naomi W. Randall, autoarea cântecului „Copil al Domnului”, a scris: „Dragostea Sa înlătură teama, când credinţa-ndură”27.
Prin urmare, oriunde ne-am afla pe calea uceniciei din viziunea lui Lehi, haideţi să ne luăm angajamentul de a trezi în noi şi în membrii familiilor noastre o dorinţă mai mare de a revendica darul incomprehensibil al Salvatorului cu privire la viaţa eternă. Mă rog ca noi să rămânem în armonie cu melodia credinţei. Eu mărturisesc despre divinitatea lui Isus Hristos şi despre realitatea ispăşirii Sale, în numele lui Isus Hristos, amin.