Să îi învăţăm pe copiii noştri să înţeleagă
A-i învăţa pe copiii noştri să înţeleagă înseamnă mai mult decât a le oferi informaţii. Înseamnă să îi ajutăm pe copiii noştri să primească doctrina în inima lor.
Odată cu trecerea anilor, încep să nu îmi mai amintesc bine multe detalii din viaţa mea, dar amintirile legate de naşterea copiilor noştri sunt încă foarte vii. Cerul părea atât de aproape şi, dacă încerc, încă mai pot retrăi sentimentele de reverenţă şi uimire pe care le-am simţit de fiecare dată când unul dintre aceşti copii preţioşi mi-a fost pus în braţe.
„Fiii [noştri] sunt o moştenire de la Domnul” (Psalmii 127:3). El îi cunoaşte şi iubeşte pe fiecare dintre ei cu o dragoste perfectă (vezi Moroni 8:17). Ce responsabilitate sacră ne oferă Tatăl Ceresc, ca părinţi, de a fi partenerii Lui să ajutăm spiritele Sale alese să devină ceea ce El ştie că ele pot deveni!
Acest privilegiu divin de a ne creşte copiii este o responsabilitate mult prea mare pentru a ne descurca singuri, fără ajutorul Domnului. El ştie exact ce trebuie să ştie copiii noştri, ce trebuie să facă ei şi cum trebuie să fie pentru se reîntoarce în prezenţa Sa. El dă mamelor şi taţilor instrucţiuni şi îndrumări precise prin intermediul scripturilor, profeţilor Săi şi Duhului Sfânt.
Într-o revelaţie din zilele din urmă dată profetului Joseph Smith, Domnul i-a învăţat pe părinţi să-şi înveţe copiii să înţeleagă doctrina pocăinţei, a credinţei în Hristos, a botezului şi a darului Duhului Sfânt. Observaţi că Domnul nu spune doar că noi trebuie să „îi învăţăm doctrina”; instrucţiunile Sale sunt ca noi să îi învăţăm pe copiii noştri să „înţeleagă doctrina”. (Vezi D&L 68:25, 28; subliniere adăugată.)
În Psalmi, citim: „Dă-mi pricepere ca să păzesc legea Ta şi s-o ţin din toată inima mea” (Psalmii 119:34).
A-i învăţa pe copiii noştri să înţeleagă înseamnă mai mult decât a le oferi informaţii. Înseamnă să îi ajutăm pe copiii noştri să primească doctrina în inima lor ca ea să devină parte din viaţa lor şi să se reflecte în atitudinile şi comportamentul lor de-a lungul întregii lor vieţi.
Nefi ne-a învăţat că rolul Duhului Sfânt este să ducă adevărul „la inimile copiilor oamenilor” (2 Nefi 33:1). Rolul nostru ca părinţi este să facem tot ceea ce putem pentru a crea o atmosferă în care copiii să poată simţi influenţa Spiritului şi apoi să îi ajutăm să recunoască această influenţă.
Îmi amintesc de o conversaţie pe care am purtat-o la telefon acum câţiva ani cu fiica noastră, Michelle. Foarte emoţionată, ea a spus: „Mamă, am avut cea mai minunată experienţă cu Ashley”. Ashley este fiica ei care, atunci, avea cinci ani. Michelle a descris acea dimineaţă ca fiind una plină de ceartă între Ashley şi Andrew, de trei ani – unul nu voia să împartă şi celălalt lovea. După ce i-a ajutat să rezolve problema, Michelle s-a dus să vadă ce făcea bebeluşul.
La scurt timp, Ashley a venit alergând, supărată că Andrew nu voia să împartă cu ea. Michelle i-a amintit lui Ashley de promisiunea pe care o făcuseră în timpul serii în familie de a fi mai buni unul cu celălalt.
Ea a întrebat-o pe Ashley dacă voia să se roage şi să ceară ajutorul Tatălui Ceresc, dar Ashley, încă foarte supărată, a spus: „Nu”. Când a întrebat-o dacă ea credea că Tatăl Ceresc îi va răspunde la rugăciune, Ashley a spus că nu era sigură. Mama sa a rugat-o să încerce şi cu blândeţe a luat-o de mână şi a îngenuncheat alături de ea.
Michelle i-a sugerat lui Ashley că Îl putea ruga pe Tatăl Ceresc să îl ajute pe Andrew să împartă – şi să o ajute pe ea să fie mai bună. Gândul că Tatăl Ceresc îl putea ajuta pe fratele ei mai mic să împartă i-a trezit interesul lui Ashley şi ea a început să se roage cerându-I mai întâi Tatălui Ceresc să îl ajute pe Andrew să împartă. Când L-a rugat să o ajute să fie mai bună, a început să plângă. Ashley şi-a încheiat rugăciunea şi a pus capul pe umărul mamei sale. Michelle a cuprins-o în braţe şi a întrebat-o de ce plângea. Ashley a spus că nu ştia.
Mama sa a spus: „Cred că ştiu de ce plângi. Te simţi bine în inima ta?”. Ashley a dat din cap şi mama ei a continuat: „Acesta este Spiritul care te ajută să te simţi astfel. Este modul prin care Tatăl Ceresc îţi spune că te iubeşte şi te va ajuta”.
Ea a întrebat-o pe Ashley dacă credea acest lucru, dacă ea credea că Tatăl Ceresc o va ajuta. Cu ochişorii ei înlăcrimaţi, Ashley a spus că ea credea.
Câteodată, cel mai influent mod de a-i învăţa pe copiii noştri să înţeleagă doctrina este să o predăm în contextul a ceea ce trăiesc la momentul respectiv. Aceste clipe sunt spontane şi neplanificate şi fac parte din experienţele fireşti ale vieţii de familie. Aceste ocazii vin şi trec repede, deci trebuie să fim atenţi şi să recunoaştem un moment de predare când copiii vin la noi cu o întrebare sau o preocupare, când nu se înţeleg cu fraţii sau prietenii, când trebuie să îşi stăpânească supărarea, când au făcut o greşeală sau când trebuie să ia o decizie. (Vezi Predarea, nu este chemare mai mare: un îndrumar al resurselor pentru predarea Evangheliei [2007], p. 140; Relaţii de căsătorie şi de familie, ghidul învăţătorului [2000], p. 61.)
Dacă suntem pregătiţi şi vom permite Spiritului să ne îndrume în astfel de situaţii, copiii noştri vor învăţa şi vor înţelege mai bine.
La fel de importante sunt şi momentele de predare care apar atunci când planificăm cu atenţie activităţi periodice precum rugăciunea în familie, studiul scripturii în familie, seara în familie şi alte activităţi în familie.
În fiecare moment de predare, învăţarea şi înţelegerea sunt cultivate cel mai bine într-o atmosferă de căldură şi dragoste în care Spiritul este prezent.
Cu aproximativ două luni înainte ca fiecare copil să împlinească opt ani, un tată îşi făcea timp în fiecare săptămână să îl pregătească pentru botez. Fiica sa a spus că, atunci când a venit rândul ei, el i-a dat un jurnal şi au stat împreună, doar ei doi, şi au vorbit şi şi-au împărtăşit sentimentele faţă de principiile Evangheliei. El a rugat-o să facă un desen care să o ajute în timp ce se pregăteau. Desenul înfăţişa viaţa premuritoare, viaţa de pe acest pământ şi fiecare pas pe care ea trebuia să îl facă să se întoarcă să trăiască cu Tatăl Ceresc. El şi-a depus mărturia despre fiecare pas al planului salvării pe măsură ce i-a predat planul.
Atunci când fata a devenit adultă şi şi-a amintit această experienţă, ea a spus: „Nu voi uita niciodată dragostea pe care am simţit-o din partea tatălui meu în timp ce-şi petrecea acel timp cu mine… Cred că această experienţă a fost principalul motiv pentru care am avut o mărturie despre Evanghelie atunci când m-am botezat”. (Vezi Predarea, nu este chemare mai mare, p.129.)
A preda cu scopul de a înţelege necesită efort hotărât şi constant. Necesită predare prin precept şi exemplu şi în special prin a-i ajuta pe copiii noştri să pună în practică ceea ce învaţă.
Preşedintele Harold B. Lee ne-a învăţat: „Fără a pune în practică un principiu al Evangheliei, este… mult mai greu să crezi în acel principiu” (Teachings of Presidents of the Church: Harold B. Lee [2000], p. 121).
Am învăţat să mă rog pentru prima oară îngenunchind împreună cu familia mea în rugăciune. Am învăţat limbajul rugăciunii ascultându-i pe părinţii mei rugându-se şi când m-au ajutat să spun primele rugăciuni. Am învăţat că pot vorbi cu Tatăl Ceresc şi pot cere îndrumare.
În fiecare dimineaţă, negreşit, mama şi tata ne adunau în jurul mesei din bucătărie înainte de micul dejun şi îngenuncheam în rugăciune ca familie. Ne-am rugat la fiecare masă. Seara, înainte de a merge la culcare, am îngenuncheat împreună în sufragerie şi am încheiat ziua cu o rugăciune în familie.
Chiar dacă erau multe lucruri pe care nu le înţelegeam despre rugăciune când eram copil, aceasta a devenit o parte importantă a vieţii mele încât mi s-a întipărit în minte. Încă mai învăţ, iar înţelegerea mea cu privire la puterea rugăciunii continuă să crească.
Vârstnicul Jeffrey R. Holland a spus: „Cu toţii înţelegem faptul că succesul mesajului Evangheliei este condiţionat de a fi predat, apoi înţeles după care pus în practică în aşa fel încât promisiunile fericirii şi salvării să se îndeplinească” („Teaching and Learning in the Church” [adunarea de instruire a conducătorilor din întreaga lume, 10 feb. 2007], Liahona, iunie 2007, p. 57).
Procesul de a învăţa să înţelegem în totalitate doctrinele Evangheliei durează o viaţă şi are loc „rând după rând, precept după precept, aici puţin şi acolo puţin” (2 Nefi 28:30). Când copiii învaţă şi pun în practică ceea ce învaţă, înţelegerea lor se lărgeşte fapt ce duce la o mai multă învăţare, la mai multă punere în practică şi la o înţelegere mai mare şi de durată.
Putem şti că ei încep să înţeleagă doctrina când o vedem demonstrată în atitudinile şi acţiunile lor fără a fi ameninţaţi sau răsplătiţi. Când copiii încep să înţeleagă doctrinele Evangheliei, ei devin mai încrezători în sine şi mai responsabili. Ei devin parte a soluţiei la încercările familiei şi aduc o contribuţie pozitivă la atmosfera căminului nostru şi la succesul familiei noastre.
Îi vom învăţa pe copiii noştri să înţeleagă, când vom profita de fiecare moment de a preda, când vom invita Spiritul, vom fi un exemplu şi îi vom ajuta să pună în practică ceea ce învaţă.
Când ne uităm în ochii unui nou-născut, ne amintim de cântecul:
Copil al Domnului,
Ce multe îmi doresc;
Ajută-mă cât nu-i târziu
Voia să-I împlinesc.
Vino să fii lângă mine,
Drumul să-mi arăţi.
Cum să fac cu El să fiu,
Te rog să mă înveţi.
(„Copil al Domnului”, Imnuri, nr. 191; subliniere adăugată)
Fie ca noi să procedăm astfel. În numele lui Isus Hristos, amin.