2012
Acum, când ne adunăm din nou
Mai 2012


Acum, când ne adunăm din nou

preşedintele Thomas S. Monson

Tatăl nostru Ceresc ne cunoaşte pe fiecare în parte şi ne cunoaşte nevoile. Fie ca noi să ne umplem de Spiritul Său în timp ce luăm parte la lucrările acestei conferinţe!

Preaiubiţii mei fraţi şi preaiubitele mele surori, acum, când ne adunăm din nou în cadrul unei conferinţe generale a Bisericii, vă urez bun venit şi îmi exprim dragostea faţă de dumneavoastră. Ne întâlnim la fiecare şase luni pentru a ne întări unul pe altul, pentru a ne încuraja, pentru a oferi alinare, pentru a ne întări credinţa. Suntem aici pentru a învăţa. Este posibil ca unii dintre dumneavoastră să caute răspunsuri pentru întrebările şi provocările de care au parte în viață. Alţii se luptă cu dezamăgiri sau pierderi. Fiecare poate fi luminat, înălţat spiritual şi alinat atunci când simte Spiritul Domnului.

Dacă sunt schimbări pe care trebuie să le faceţi în viaţa dumneavoastră, fie ca dumneavoastră să găsiţi motivaţia şi curajul de a le face pe măsură ce veţi asculta cuvintele inspirate care vor fi rostite. Fie ca noi toţi să ne reînnoim hotărârea de a trăi în aşa fel încât să fim fii demni şi fiice demne ai Tatălui nostru Ceresc! Să continuăm să ne opunem răului oriunde ar fi.

Cât de binecuvântaţi suntem să fi venit pe pământ într-un timp ca acesta − un timp minunat în lunga istorie a lumii! Nu putem fi cu toţii împreună sub acelaşi acoperiş, dar avem acum posibilitatea de a lua parte la lucrările acestei conferinţe prin intermediul televiziunii, radioului, transmisiunii prin satelit şi Internetului − chiar şi al dispozitivelor mobile. Noi suntem uniţi, vorbind multe limbi, trăind în multe ţări, însă având cu toţii o singură credinţă, o singură doctrină şi un singur scop.

Având un început modest acum 182 de ani, prezenţa noastră este simţită acum în întreaga lume. Această cauză măreaţă în care suntem implicaţi va continua să avanseze, schimbând şi binecuvântând vieţi precum o face şi acum. Nicio cauză, nicio forţă din întreaga lume nu poate opri lucrarea lui Dumnezeu. În pofida a ceea ce va veni, această cauză măreaţă va merge înainte. Vă aduceţi aminte de cuvintele profetice ale profetului Joseph Smith: „Nicio mână nesfinţită nu poate să oprească lucrarea din progres; persecuţiile se pot dezlănţui, gloatele se pot uni, armatele se pot aduna, calomnia poate să defăimeze, însă adevărul lui Dumnezeu va merge înainte fără teamă, cu nobleţe şi liber, până când va pătrunde pe fiecare continent, va vizita fiecare regiune, va trece peste fiecare ţară şi va răsuna în fiecare ureche, până când scopurile lui Dumnezeu vor fi realizate şi Marele Iehova va spune că lucrarea este terminată”1.

Dragii mei fraţi şi dragile mele surori, sunt foarte multe lucruri dificile şi provocatoare în lumea de astăzi, dar sunt şi multe care sunt bune şi înălţătoare. Noi declarăm în al treisprezecelea articol de credinţă: „Dacă este ceva care este virtuos, vrednic de iubit, care are bună reputaţie sau este demn de laudă, noi căutăm aceste lucruri”. Fie ca noi să continuăm mereu să facem astfel!

Vă mulţumesc pentru credinţa dumneavoastră şi pentru devotamentul dumneavoastră faţă de Evanghelie. Vă mulţumesc pentru dragostea şi grija de care daţi dovadă unul faţă de altul. Vă mulţumesc pentru slujirea pe care o oferiţi în episcopiile şi ramurile dumneavoastră, precum şi în ţăruşii şi districtele dumneavoastră. Acest tip de slujire este ceea ce-L ajută pe Domnul să îndeplinească multe dintre scopurile Sale aici, pe pământ.

Vă mulţumesc pentru bunătatea pe care mi-o arătaţi oriunde mă duc. Vă mulţumesc pentru că vă rugaţi pentru mine. Am simţit acele rugăciuni şi sunt foarte recunoscător pentru ele.

Acum, dragii mei fraţi şi dragile mele surori, am venit să fim învăţaţi şi inspiraţi. Multe mesaje vor fi împărtăşite în următoarele două zile. Vă pot asigura că acei bărbaţi şi acele femei care vi se vor adresa au căutat ajutor şi îndrumare cereşti atunci când şi-au pregătit mesajele. Ei au primit inspiraţie cu privire la ceea ce ne vor împărtăşi.

Tatăl nostru Ceresc ne cunoaşte pe fiecare în parte şi ne cunoaşte nevoile. Fie ca noi să ne umplem de Spiritul Său în timp ce luăm parte la lucrările acestei conferinţe! Aceasta este rugăciunea mea sinceră, în numele sacru al Domnului şi Salvatorului nostru, Isus Hristos, amin.

NotĂ

  1. Învăţături ale preşedinţilor Bisericii: Joseph Smith (2007), p. 149–150.