Atunci când salvaţi o fată, salvaţi generaţii
Vieţile voastre virtuoase îi vor binecuvânta pe strămoşii voştri, pe familiile voastre de acum şi pe membrii familiei care vor urma.
Este o onoare pentru mine să mă adresez vouă, tinere fete credincioase ale Bisericii. Vă vedem cum vă onoraţi legămintele în timp ce progresaţi în timpul vieţii şi ştim că vieţile voastre virtuoase îi vor binecuvânta pe strămoşii voştri, pe familiile voastre de acum şi pe membrii familiei care vor urma, pentru că, aşa cum a spus preşedintele Gordon B. Hinckley: „Atunci când salvaţi o fată, salvaţi generaţii”1.
Aţi pornit pe calea legământului când aţi fost botezate şi aţi primit darul Duhului Sfânt. Şi continuaţi în fiecare săptămână cu adunările de împărtăşanie, un loc sfânt unde vă reînnoiţi legământul făcut la botez. Acum este timpul să vă pregătiţi să faceţi legăminte în templu. „Rânduielile şi legămintele sacre ce se fac în templele sfinte [ne] dau posibilitatea să [ne întoarcem] în prezenţa lui Dumnezeu, iar familiilor [noastre] să fie unite pentru eternitate.”2
Staţi în locuri sfinte pentru strămoşii voştri. „Fiecare fiinţă umană care vine pe acest pământ este rezultatul a generaţii de părinţi. Avem o dorinţă puternică firească de a avea legături cu strămoşii noştri.”3 Când participaţi la lucrarea de întocmire a istoriei familiei şi la munca în templu, vieţile voastre se împletesc cu cele ale strămoşilor voştri prin înfăptuirea rânduielilor necesare salvării pentru ei.
Staţi în locuri sfinte pentru voi şi familia voastră apropiată. Exemplul vostru neprihănit va fi o sursă de mare bucurie, indiferent de împrejurările familiei voastre. Alegerile voastre drepte vă vor pregăti să faceţi şi să ţineţi legăminte sacre care vor uni veşnic familia voastră.
Staţi în locuri sfinte pentru familia voastră viitoare. Hotărâţi-vă să fiţi pecetluite cu soţul vostru prin preoţia sfântă, în templu, când veţi începe viaţa ca familie eternă. Copiii voştri vor fi binecuvântaţi cu adevăr pe măsură ce veţi face ca exemplul vostru virtuos şi mărturia voastră puternică să devină parte din vieţile lor şi le veţi arăta direcţia spre calea legământului.
Am văzut aceste principii eterne prezentate la recentul Concurs Internaţional de Artă pentru Tineret. Megan Warner Taylor a realizat o fotografie digitală, reprezentând o abordare modernă a pildei celor zece fecioare.4 M-am întâlnit cu Megan şi ea a explicat simbolismul celei de-a zecea fecioare pe care a descris-o ca fiind o fată virtuoasă şi credincioasă, pregătită să facă şi să respecte legămintele sacre făcute în templu. Asemenea celorlalte fecioarele înţelepte, pregătirea ei individuală s-a făcut în timp ce a adăugat untdelemn în candela ei, picătură cu picătură, trăind o viaţă neprihănită în mod constant. Am observat împletitura frumoasă din părul ei. Megan a explicat că împletitura reprezenta legătura acestei tinere fete virtuoase cu generaţii nenumărate. O şuviţă reprezenta dragostea şi respectul pentru strămoşii ei, a doua, influenţa sa neprihănită asupra familiei actuale şi a treia, legătura dintre viaţa sa şi vieţile generaţiilor care vor urma.
Am întâlnit o altă tânără fată, a cărei pregătire spirituală a generat neprihănire în viaţa multor generaţii.
Într-o frumoasă după amiază de septembrie, eu şi soţul meu eram la templu, aşteptând ocazia de a participa la rânduielile din templu. Chris, un prieten de-al nostru, a intrat în cameră. A fost o plăcere să-l vedem pe acest tânăr băiat, care se întorsese recent din misiune din Rusia.
Când sesiunea era pe punctul de a începe, o tânără drăguţă s-a aşezat lângă mine. Era radioasă, zâmbitoare şi plină de lumină. Am dorit s-o cunosc, aşadar m-am prezentat în şoaptă. Ea şi-a şoptit numele, Kate, şi am recunoscut că numele ei de familie era al unei familii care trăise în Michigan unde locuise şi familia mea. Kate era fiica lor cea mare, care cu cinci săptămâni în urmă se întorsese din misiune, din Germania.
În timpul sesiunii, mi-a venit în minte gândul: „Prezint-o pe Kate lui Chris”. Am lăsat de-o parte acest îndemn gândindu-mă: „Când, unde, cum?”. Când ne pregăteam să plecăm, Chris a venit să ne spună la revedere şi eu am profitat de ocazie. Am tras-o pe Kate spre mine şi am şoptit: „Voi sunteţi doi tineri virtuoşi care trebuie să vă cunoaşteţi”. Am plecat de la templu satisfăcută că acţionasem conform îndemnului primit.
În drum spre casă, eu şi soţul meu ne-am amintit despre încercările pe care le-a avut familia lui Kate. De atunci, am ajuns s-o cunosc mai bine pe Kate şi ea m-a ajutat să înţeleg motivele expresiei sale de bucurie pe care am observat-o în acea zi la templu.
Kate a încercat totdeauna să stea pe calea legământului ei căutând locuri sfinte. Ea a fost crescută într-un cămin în care serile în familie, rugăciunile făcute împreună şi studiul scripturilor au făcut din căminul lor un loc sfânt. Copil fiind, ea a învăţat despre templu, iar cântecul „Îmi place să văd templul” era un cântec preferat în cadrul serii în familie.5 Când era mică, a observat exemplul părinţilor ei de a căuta un loc sfânt, când ei mergeau la templu la sfârşitul săptămânii, în loc să meargă la un film sau la un restaurant.
Ea îl iubea mult pe tatăl ei şi el a folosit autoritatea preoţiei pentru a o ajuta să facă primul ei legământ, acela al botezului. Apoi, deţinătorii preoţiei şi-au aşezat mâinile pe capul ei şi L-a primit pe Duhul Sfânt. Kate a spus: „Am fost încântată să-L primesc pe Duhul Sfânt şi am ştiut că mă va ajuta să stau pe calea către viaţa eternă”.
Viaţa a continuat pentru Kate într-un mod fericit şi binecuvântat. Când avea 14 ani, a început liceul şi i-a plăcut să participe la seminar, alt loc sfânt unde se învaţă despre Evanghelie. Într-o zi, învăţătoarea ei a început să vorbească despre încercări şi i-a asigurat că ne vom confrunta toţi cu ele. Ea şi-a spus în sinea ei: „Eu nu doresc încercări; nu vreau să aud de aşa ceva”.
La doar câteva săptămâni mai târziu, tatăl ei s-a trezit în dimineaţa de Paşte foarte bolnav. Kate a spus: „Tatăl meu era o persoană foarte sănătoasă; alerga la maraton. Mama mea a fost atât de îngrijorată de cât de bolnav era, încât l-a dus la spital. La 36 de ore după, a avut un atac puternic care i-a paralizat cea mai mare parte a trupului. Putea clipi, dar restul corpului nu funcţiona. Îmi amintesc că l-am văzut şi m-am gândit: «O, nu, se întâmplă. Învăţătoarea mea de la seminar avea dreptate. Am o încercare.»” În câteva zile, tatăl lui Kate a murit.
Continuând, Kate a spus: „A fost atât de greu. Niciodată nu vrei să-l pierzi pe eroul vieţii tale. Ştiam că acest lucru mă putea ajuta să mă dezvolt sau putea să-mi întârzie dezvoltarea. Nu am vrut să las să mi se distrugă viaţa pentru că aveam doar 14 ani. Am încercat să fiu cât mai aproape posibil de Domnul. Am citit mult din scripturi. Alma, capitolul 40, m-a asigurat că învierea este reală şi că prin ispăşirea lui Hristos puteam să fiu, din nou, cu tatăl meu. M-am rugat mult. Am scris în jurnalul meu cât de des am putut. Pentru a-mi menţine mărturia puternică am scris-o. Am mers la Biserică şi am participat la Tinerele Fete în fiecare săptămână. M-am înconjurat de prieteni buni. Am stat aproape de rudele grijulii şi în special de mama mea, care a fost ancora familiei noastre. Am cerut binecuvântări ale preoţiei de la bunicul meu şi de la alţi deţinători ai preoţiei”.
Aceste alegeri constante, asemănătoare cu cele ale fecioarelor înţelepte, au adăugat untdelemn în candela lui Kate. Ea a fost motivată de dorinţa ei da a fi, din nou, cu tatăl ei. Kate ştia că tatăl ei putea vedea alegerile ei şi nu voia să-l dezamăgească. Ea dorea o relaţie eternă cu el şi a înţeles că stând pe calea legământului său va putea menţine această legătură cu el.
Cu toate acestea, încercările nu s-au sfârşit. Când Kate avea 21 de ani şi a înaintat hârtiile pentru misiunea sa, mama ei a fost diagnosticată cu cancer. Kate avea de luat o decizie importantă în viaţa ei. Să stea acasă şi să o ajute pe mame ei sau să meargă în misiune? Mama ei a primit o binecuvântare a preoţiei în care i s-a promis că va depăşi boala. Asigurată de această binecuvântare, Kate a mers înainte cu credinţă şi a continuat cu planurile de a sluji în misiune.
Kate a spus: „Am făcut un pas în întuneric, dar în timpul misiunii, în cele din urmă, lumina a apărut şi am primit vestea că binecuvântarea mamei s-a împlinit. Am fost foarte fericită că nu am amânat să-L slujesc pe Domnul. Când se întâmplă lucruri grele, cred că este uşor să ne oprim şi să nu mai vrem să înaintăm, dar dacă Îl punem pe Domnul pe primul loc, adversităţile pot duce spre binecuvântări frumoase. Puteţi să vedeţi mâna Sa şi să fiţi martori la miracole”. Kate a trăit realitatea cuvintelor preşedintelui Thomas S. Monson: „Ocaziile noastre cele mai importante vor fi găsite în momentele de mare încercare”6.
Kate a avut o astfel de credinţă deoarece a înţeles planul salvării. Ea a ştiut că noi am trăit înainte, că viaţa pe pământ este o perioadă de testare şi că vom trăi din nou. Ea a avut credinţa că mama ei va fi binecuvântată, dar din experienţa cu tatăl său, a ştiut că dacă mama ei urma să moară, totul urma să fie bine. Ea a spus: „Eu nu doar am supravieţuit morţii tatălui meu; ea a a avut o influenţă pozitivă asupra identităţii mele şi, dacă mama mea ar fi murit, s-ar fi întâmplat acelaşi lucru. Ar fi dus la o mărturie mai puternică în viaţa mea”7.
În seara în care ne-am întâlnit la templu, Kate căuta un loc sfânt. Dorind să întreţeasă strâns relaţiile eterne care vin prin slujirea în templu, ea a urmat modelul lăsat de părinţii ei de a merge, în mod regulat, la templu.
Nu s-au întâmplat prea multe în seara în care i-am făcut cunoştinţă lui Kate cu Chris, dar duminica următoare, căutând un alt loc sfânt, Kate l-a văzut pe Chris printre sutele de tineri adulţi necăsătoriţi la o adunare de devoţiune organizată de institut. Acolo, au aflat mai multe unul despre celălalt. Câteva săptămâni mai târziu, Chris a invitat-o să vizioneze împreună conferinţa generală. Ei au continuat să caute locuri sfinte care au invitat Spiritul pe durata întregii lor relaţii şi, în cele din urmă, au fost pecetluiţi în templu, locul sfânt unde s-au cunoscut. Acum, amândoi îndeplinesc sacra responsabilitate de părinte, împletind mărturiile lor despre planul salvării în vieţile a trei mici băieţi, arătându-le drumul pe calea legământului.
Atunci când salvaţi o fată, veţi salva generaţii. Decizia luată de Kate la vârsta de 14 ani, de a sta pe cărare, a adăugat constant untdelemn în candela ei şi faptul de a sta în locuri sfinte a salvat şi va salva generații. Căutarea strămoşilor şi slujirea în templu au făcut ca inima ei să se întrepătrundă cu a lor. Participarea la lucrarea de întocmire a istoriei familiei şi munca din templu va face ca, în mod asemănător, inimile voastre să se întrepătrundă şi va da strămoşilor voştri ocazia de a avea viaţă eternă.
Trăirea conform principiilor Evangheliei în căminele voastre va adăuga, de asemenea, untdelemn în candelele voastre şi va întreţese tărie spirituală în căminele voastre şi va binecuvânta familia voastră viitoare în nenumărate moduri. Şi mai mult, cum a spus vârstnicul Robert D. Hales: „Dacă exemplul pe care l-am primit de la părinții noştri nu a fost bun, responsabilitatea noastră este de a schimba ciclul… şi de a preda tradiţii corecte generaţiilor care vor urma”8.
Hotărâţi-vă, acum, să faceţi tot ceea ce puteţi pentru a umple candelele voastre, pentru ca mărturia voastră puternică şi exemplul vostru să fie întreţesute în vieţile multor generaţii, din trecut, prezent şi viitor. Eu depun mărturie că viaţa voastră virtuoasă nu va salva doar generaţii, ci va salva viaţa voastră eternă, pentru că este singura cale de întoarcere la Tatăl nostru Ceresc şi de a găsi adevărata bucurie, acum şi în toată eternitatea. În numele lui Isus Hristos, amin.