Vârstnicul Adrián Ochoa
din Cei Şaptezeci
În timp ce slujea în calitate de autoritate a zonei-Cei Şaptezeci în Mexic, vârstnicul Adrián Ochoa a petrecut două zile în oraşul Chihuahua, s-a întâlnit cu preşedintele de district şi cu alte persoane, apoi s-a îmbarcat în avionul care ar fi trebuit să-l ducă acasă. Însă, după ce şi-a ocupat locul, a simţit un îndemn spiritual foarte puternic că lucrarea sa în Chihuahua nu se încheiase.
Echipajul făcea ultimele pregătiri în vederea decolării. „Însă”, a spus vârstnicul Ochoa, „ştiam că trebuia să cobor din acel avion”. Prin urmare, a coborât din avion. O serie de interviuri consecutive au dus la aflarea unor informaţii importante care au rezolvat o problemă dificilă şi au permis progresul spiritual al unei familii.
Totuşi, lucrarea vârstnicului Ochoa în Chihuahua tot nu se încheiase. Spiritul l-a condus, de asemenea, la casa umilă a unei verişoare pe care nu o văzuse de mulţi ani. I-a găsit pe verişoară – o membră inactivă – şi pe mica ei familie foarte strâmtoraţi din punct de vedere financiar. „Ştiam că Biserica şi Hristos erau soluţia lor. Am implorat-o pe verişoara mea să redevină activă în Biserică”, a spus el.
Verişoara a redevenit activă şi a fost restaurată o preţioasă legătură de familie. Domnul a putut salva mai multe vieţi în Chihuahua, pentru că un bărbat a dat ascultare îndemnurilor Spiritului.
„Toţi oamenii au dreptul să aibă parte de astfel de îndemnuri spirituale care pot schimba vieţi”, a mărturisit vârstnicul Ochoa, care a slujit în diverse chemări în cadrul Bisericii în timp ce muncea în domeniul publicitar. El a prezidat asupra Misiunii San Pedro Sula, Honduras, în perioada 2004-2007, iar începând cu anul 2009 şi până când a fost chemat să slujească în cadrul celui de-al Doilea Cvorum al celor Şaptezeci, a slujit în calitate de al doilea consilier în cadrul Preşedinţiei generale a Tinerilor Băieţi.
Născut în luna martie a anului 1954, în San Francisco, California, SUA şi avându-i ca părinţi pe Eduardo şi Consuelo Ochoa, el a crescut atât în California, cât şi în Mexic. Când era tânăr băiat, a fost chemat să slujească în Mexic, într-o misiunea specială de relaţii publice. El şi soţia sa, Nancy Villareal, au fost pecetluiţi în Templul Mexico City. Dânşii au cinci copii.