Supunerea faţă de lege înseamnă libertate

Vârstnicul L. Tom Perry

din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli

Bărbaţii şi femeile au primit libertatea lor de a alege ca un dar de la Dumnezeu, dar libertatea lor şi, apoi, fericirea eternă vin odată cu supunerea faţă de legile Sale.

Anul trecut, de Crăciun, am primit un cadou special încărcat cu multe amintiri. Nepoata mea mi l-a dăruit. Era unul dintre lucrurile pe care le-am lăsat în vechea locuinţă a familiei noastre, atunci când m-am mutat după ce m-am căsătorit. Cadoul a fost această cărticică maro pe care o ţin în mână. Este o carte care a fost dată soldaţilor SZU care s-au înrolat în forţele armate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Eu personal, am considerat cartea ca fiind un cadou din partea preşedintelui Heber J. Grant şi a consilierilor săi, J. Reuben Clark jr. şi David O. McKay.

La începutul acestei cărţi, aceşti trei profeţi ai Domnului au scris: „Evenimentele din cadrul forţelor armate nu ne permit să păstrăm o legătură personală permanentă cu voi, fie directă sau printr-o altă persoană. Cea mai bună opţiune a noastră este să vă oferim vouă acele fragmente din revelaţiile moderne şi din explicaţiile principiilor Evangheliei, care să vă aducă, indiferent de locul unde vă veţi afla, speranţă şi credinţă reînnoite şi, de asemenea, alinare, mângâiere şi pace în suflet”¹.

Astăzi, ne aflăm în mijlocul unui alt război. Acesta nu este unul purtat cu arme. Este un război al gândurilor, cuvintelor şi faptelor. Este un război împotriva păcatului şi, mai mult ca oricând, avem nevoie să ni se reamintească să ţinem poruncile. Concepţiile laice devin etalon şi multe dintre aceste principii şi practici sunt într-un conflict direct cu cele care au fost instituite de Însuşi Domnul, pentru beneficiul copiilor Săi.

În cărticica maro, imediat după scrisoarea din partea Primei Preşedinţii, se găseşte o introducere adresată persoanelor înrolate, intitulată „Supunerea faţă de lege înseamnă libertate”. Introducerea face o comparaţie între legea militară, care „este pentru binele tuturor celor care sunt înrolaţi”, şi legea divină.

În introducere se afirmă: „De asemenea, în univers, unde Dumnezeu porunceşte, există o lege – o lege… universală şi eternă – cu anumite binecuvântări şi pedepse neschimbătoare”.

Ultimele cuvinte din introducere se concentrează asupra supunerii faţă de legea lui Dumnezeu: „Dacă doreşti să te întorci la cei dragi fără să ai remuşcări… dacă vrei să fii bărbat şi să trăieşti fericit – atunci acordă o atenţie deosebită legii lui Dumnezeu. Făcând acest lucru, vei putea avea, în afara acestor libertăţi preţioase, pe care încerci să le aperi, o altă libertate de care şi alţii au nevoie, şi anume libertatea faţă de păcat; căci, într-adevăr, «supunerea faţă de lege înseamnă libertate»”².

De ce expresia „supunere faţă de lege înseamnă libertate” a avut atât de mult sens în acea perioadă? De ce ni se pare tuturor acum că are sens?

Poate pentru că avem cunoştinţe primite prin revelaţie despre viaţa noastră premuritoare. Noi ştim că, la începutul timpului, atunci când Dumnezeu, Tatăl Etern, ne-a prezentat planul Său, Satana a dorit să modifice acest plan. El a spus că va salva toţi oamenii. Niciun suflet nu avea să fie pierdut, iar Satana era convins că va putea duce la bun sfârşit proiectul său. Dar acesta avea un preţ de neacceptat – distrugerea libertăţii de a alege a omului, care era şi este un dar oferit de Dumnezeu (vezi Moise 4:1–3). Despre acest dar, preşedintele Harold B. Lee a spus: „Pe lângă darul vieţii, libertatea de a alege este cel mai mare dar al lui Dumnezeu pentru omenire”³. În consecinţă, nu a fost lipsit de însemnătate faptul că Satana a desconsiderat libertatea omului de a alege. De fapt, a devenit principala problemă care a dus la declanşarea războiului din cer. Victoria în războiul din cer a fost o victorie a libertăţii de a alege a omului.

Totuşi, Satana nu s-a oprit. Planul său de rezervă – planul pe care l-a pus în aplicare din timpul lui Adam şi al Evei – a fost de a ispiti bărbaţi şi femei, în mod special pentru a demonstra că nu merităm darul libertăţii de a alege oferit de Dumnezeu. Satana are multe motive pentru a face ceea ce face. Poate că cel mai puternic motiv este răzbunarea, dar, de asemenea, el vrea ca toţi bărbaţii şi toate femeile să fie nenorociţi la fel cum este el. Niciunul dintre noi nu trebuie să subestimeze cât de motivat este Satana ca să reuşească. Rolul său în planul etern al lui Dumnezeu creează „o opoziţie în toate lucrurile” (2 Nefi 2:11) şi ne pune la încercare libertatea de a alege. Fiecare alegere, pe care eu sau dumneavoastră o facem, reprezintă un test cu privire la libertatea noastră de a alege – faptul că alegem să fim supuşi sau nesupuşi poruncilor lui Dumnezeu reprezintă, de fapt, o alegere dintre „[libertate şi viaţă veşnică]” sau „[robie şi moarte]”.

Această doctrină de bază ne este predată în mod clar în 2 Nefi, capitolul al doilea: „Prin urmare, oamenii sunt liberi în trup; şi le sunt date toate lucrurile care sunt de folos omului. Şi ei sunt liberi să aleagă libertatea şi viaţa veşnică, prin intermediul marelui Mijlocitor al tuturor oamenilor sau să aleagă robia şi moartea, potrivit robiei şi puterii diavolului; căci el caută ca toţi oamenii să fie nenorociţi la fel ca şi el” (2 Nefi 2:27).

În multe privinţe, această lume a fost mereu în război. Eu cred că, atunci când Prima Preşedinţie mi-a trimis acea cărticică maro, ei erau mai îngrijoraţi de un război mult mai mare decât cel de-al Doilea Război Mondial. De asemenea, eu cred că ei au sperat că acea carte va fi un scut al credinţei împotriva lui Satana şi a armatelor sale din cadrul acestui război mai mare – războiul împotriva păcatului – şi că va fi un lucru care să îmi amintească să trăiesc conform poruncilor lui Dumnezeu.

Un mod de a ne evalua pe noi înşine şi de a ne compara cu generaţiile anterioare îl reprezintă unul din cele mai vechi standarde cunoscute omului – cele zece porunci. Pentru cea mai mare parte a lumii civilizate, în mod special pentru lumea iudeo-creştină, cele zece porunci au fost cea mai acceptată şi de durată graniţă dintre bine şi rău.

În opinia mea, patru din cele zece porunci sunt luate în serios astăzi ca şi în trecut. Ca civilizaţie, noi dispreţuim şi condamnăm crima, furtul şi minciuna, şi încă mai credem în responsabilitatea pe care copiii o au faţă de părinţii lor.

Dar ca societate, în general, noi desconsiderăm în mod curent celelalte şase porunci:

Dacă priorităţile lumeşti reprezintă vreun indiciu că acest lucru este adevărat, cu siguranţă, noi avem „alţi dumnezei” pe care îi considerăm mai importanţi decât adevăratul Dumnezeu.
Avem ca idoli celebrităţi, stiluri de viaţă, bogăţia şi, da, uneori imagini sau obiecte cioplite.
Folosim numele lui Dumnezeu în tot felul de moduri profane, inclusiv în exclamaţiile şi înjurăturile noastre.
Folosim ziua sabatului pentru cele mai mari competiţii sportive, cele mai bune activităţi recreative, făcând cele mai multe cumpărături şi făcând aproape orice altceva în afară de a preaslăvi.
Considerăm relaţiile de natură sexuală din afara căsătoriei ca fiind relaxante şi distractive.
Şi invidia faţă de altul a devenit un mod de viaţă mult prea frecvent. (Vezi Exodul 20:3–17.)

Profeţii din toate dispensaţiile ne-au avertizat în mod constant în legătură cu încălcarea a două dintre cele mai grave porunci – cea legată de crimă şi adulter. Eu văd o bază comună pentru aceste două porunci cruciale – credinţa că viaţa însăşi este un dar de la Dumnezeu şi că trupurile noastre fizice, templele vieţii muritoare, ar trebui create în cadrul limitelor pe care le-a stabilit Dumnezeu. Ca omul să înlocuiască legile lui Dumnezeu cu propriile sale reguli în ceea ce priveşte conceperea sau luarea unei vieţii reprezintă cel mai grav exemplu al îngâmfării şi limita extremă a păcatului.

Principalele efecte ale acestor atitudini depreciative faţă de caracterul sacru al căsătoriei sunt consecinţele care se resfrâng asupra familiilor – legăturile de familie se deteriorează cu o viteză alarmantă. Această deteriorare produce pagube mari în societate. Văd în mod direct o cauză şi un efect. Când renunţăm la angajamentul şi fidelitatea faţă de partenerul nostru de căsătorie, noi distrugem legăturile care menţin unită societatea noastră.

Un mod mai bun de a ne gândi la porunci este să le considerăm ca fiind sfaturi iubitoare de la un Tată Ceresc înţelept şi atotştiutor. Ţelul Său îl reprezintă fericirea noastră eternă, iar poruncile Sale sunt instrucţiunile necesare, pe care El ni le-a dat, pentru a putea să ne întoarcem la El, ceea ce reprezintă singurul mod prin care noi vom putea fi fericiţi pentru eternitate. Cât de importante sunt căminul şi familia pentru fericirea noastră eternă? La pagina 141 din cărticica mea maro scrie: „Într-adevăr, raiul nostru nu este decât o reprezentare a căminelor noastre în eternitate”⁴.

Doctrina familiei şi a căminului a fost recent reafirmată cu o mare claritate şi putere în „Familia: o declaraţie oficială către lume”. În ea s-a declarat natura eternă a familiilor şi, apoi, s-a explicat legătura cu preaslăvirea în templu. De asemenea, declaraţia a afirmat care este legea pe care se bazează fericirea eternă a familiilor, şi anume, „sacrele puteri de procreare să fie întrebuinţate numai între bărbat şi femeie, căsătoriţi legal ca soţ şi soţie”⁵.

Dumnezeu le oferă revelaţii profeţilor Săi despre faptul că există principii morale. Păcatul va fi întotdeauna păcat. Nesupunerea faţă de poruncile Domnului ne va priva totdeauna de binecuvântările Sale. Lumea se schimbă constant şi în mod dramatic, dar Dumnezeu, poruncile Sale şi binecuvântările promise nu se schimbă. Ele sunt permanente şi neschimbătoare. Bărbaţii şi femeile au primit libertatea lor de a alege ca un dar de la Dumnezeu, dar libertatea lor şi, apoi, fericirea eternă vin odată cu supunerea faţă de legile Sale. Aşa cum Alma l-a sfătuit pe fiul său neascultător Corianton, „ticăloşia niciodată nu a fost fericire” (Alma 41:10).

În aceste zile ale restaurării plenitudinii Evangheliei, Domnul ne-a dat din nou revelaţii despre binecuvântările promise nouă dacă ne vom supune poruncilor Sale.

În Doctrină şi legăminte, secţiunea 130, citim:

„Este o lege, irevocabil hotărâtă în cer dinainte de crearea acestei lumi, pe care se bazează toate binecuvântările;

Şi când obţinem orice binecuvântare de la Dumnezeu, aceasta este prin supunere faţă de acea lege pe care este bazată binecuvântarea” (D&L 130:20–21).

Cu siguranţă, nu poate exista o doctrină explicată mai puternic în scripturi decât cea a poruncilor neschimbătoare ale Domnului şi a legăturii lor cu fericirea şi bunăstarea noastră ca persoane individuale, ca familii şi ca societate. Există principii morale absolute. Nesupunerea faţă de poruncile Domnului ne va priva totdeauna de binecuvântările Sale. Aceste lucruri nu se schimbă.

Într-o lume în care îndrumarea morală a societăţii şovăie, Evanghelia restaurată a lui Isus Hristos nu şovăie niciodată şi nici ţăruşii, episcopiile, familiile şi membrii săi nu ar trebui să şovăie. Noi nu trebuie să acceptăm doar poruncile pe care le considerăm importante, ci trebui să acceptăm toate poruncile lui Dumnezeu. Noi trebuie să fim fermi şi neclintiţi, având o încredere deplină în consecvenţa Domnului şi încrezându-ne pe deplin în promisiunile Sale.

Fie ca noi să fim totdeauna lumina lumii, să fim un exemplu în ţinerea poruncilor care nu s-au schimbat niciodată şi nici nu se vor schimba vreodată. Aşa cum această cărticică i-a încurajat pe soldaţii SZU care s-au înrolat să fie puternici din punct de vedere moral în vreme de război, fie ca noi, în acest război din zilele din urmă, să fim un far de lumină pentru toată lumea şi, mai ales, pentru copiii lui Dumnezeu care sunt în căutarea binecuvântărilor Domnului. Depun mărturie despre aceasta în numele lui Isus Hristos, amin.